OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am simţit fiori pe şira spinării, ca în anii coşmarurilor pricinuite de fanteziile edilitare ale lui Ceauşescu. Cînd ne era lumea mai dragă (ce lume, îndrăgită de cine?), cartierul era invadat de sirenele convoiului prezidenţial, sosit în trombă, după vreo vizită pe şantierul Casei Poporului, pentru prelungirea raitei de verificare a modului cum erau puse în aplicare „indicăţiile“ menite a impune modificări absurde întregii structuri zonale. Instantaneu se bloca circulaţia pe Călăraşi, iar dacă avangarda poliţienească întîrziase a face ordine, însuşi „conducătorul suprem“ se convertea în agent de dirijare a fluxului automobilistic. Îl priveam de la înălţimea balconului, dînd isteric din mîini, certîndu-şi colaboratorii, schimbînd repere pe o hartă a minţii sale confuze. Arăta cu furie spre Biserica Sfîntul Mina şi era limpede că n-ar fi vrut s-o mai aibă înaintea ochilor. Ca să i se facă pe plac, au şi început repede săpături pentru fundaţiile unui bloc paravan.

 

Ani de zile, după prăbuşirea regimului groazei, bălăriile s-au luat la întrecere cu armăturile de fier armat pînă ce au fost cărate tone de pămînt, necesare umplerii şi nivelării imensei gropi. Mai dificil a fost să-i fie contracarate decizii privitoare la introducerea traficului de tramvaie pe fragila stradă Paleologu. Liniile au fost introduse, dar tramvaiul a circulat două, maximum trei luni, fiindcă au început repede să se crape zidurile bătrînelor case, gata-gata să se prăbuşească. Mai greu se putea ghici, după agitaţia braţelor, ce soartă hărăzea străzii pe care locuiam. Zvonurile îi paralizau pe nefericiţii localnici. Cinci, poate chiar şase blocuri urmau să fie date pradă buldozerelor, în intenţia lărgirii arterei şi a trasării unei căi drepte de circulaţie, capabilă să faciliteze legătura între noul bulevard al „victoriei socialismului împotriva Capitalei“ (cum se zicea în gura tîrgului, chiar înainte de finalizare) şi Moşilor-Obor, în radical proces de restructurare şi şablonizare. Foarte puţin a lipsit ca zeci de familii, sute de persoane să fie silite a abandona locuinţele avute şi să se trezească aruncate la mama dracului. Nu m-aş mai fi putut lăuda cu solidele rădăcini ce mă leagă de Mântuleasa.

 

În atare situaţie, constat dezolat că sînt total nepregătit pentru neaşteptata confruntare cu proiecte ce ignoră istoria cartierului şi se pregătesc să-i altereze personalitatea. Efectiv, am băgat de seamă răvăşit, cînd din şcoala primară unde învăţase Eliade se mai vedea o grămadă de moloz. Apoi a dispărut şi aceea şi s-a creat un loc viran, lăsat – se părea – la dispoziţia  unor oarecare servicii de construcţii. Oarecare sau nu, evoluţia lucrurilor se dovedeşte alarmantă. După ce s-a petrecut în coasta Bisericii Armeneşti, după ce, şi mai aproape, lăcaşul Sfîntului Mina a fost flancat, ireverenţios, de o măgăoaie arogantă, cineva obţine autorizaţie de a înălţa 17 etaje, în flagrantă disproporţie cu armonia zonală stabilită în timp. E o trufie fără margini. O agresiune barbară împotriva fundamentalei reguli a simetriei. Patrimoniul existent de clădiri se armonizează la nivele rezonabile. Cele două blocuri de pe Paleologu, datorate lui Marcel Iancu, sînt egale cu blocul de pe Mântuleasa colţ cu Sborului. Mai elansat pe înălţime se impune, între repere, un al treilea bloc, dintre ultimele imaginate de Marcel Iancu, acolo unde strada Pictor Luchian debuşează în Calea Moşilor. Însă proiectul de 17 caturi vrea să le umilească pe toate. Se trădează, în asemenea ambiţii, moştenirea destrăbălatei megalomanii ceauşiste.