OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Alegerile locale care au produs destulă adrenalină concetăţenilor noştri s-au încheiat. Cum, necum, victorioşi sau înfrînţi, cetăţenii României vor fi obligaţi să coabiteze în acea dulce devălmăşie care are o lungă tradiţie de viaţă, muncă şi luptă între Dunăre şi Carpaţi. Ştim bine că duşmăniile, ca şi amorul, nu durează, că principiile sînt şi ele făcute să fie amendate şi încălcate, că făcutul cu ochiul face casă bună cu mişcatul din urechi. Chiar nu pricepem ce atîta sfadă şi duşmăneală uneori, cînd un şpriţ şi o berică pot împăca nevoile lumeşti cu cele sufleteşti. „Lasă, frate, am zis şi eu, ca omul la supărare, n-am dat cu parul! Hai să trăieşti şi să fim iubiţi!“

 

Mai vechiul îndemn la concordie şi frăţietate s-a regăsit şi în multele apeluri la lupta între proiecte şi ofertele de soluţii concrete, şi nu la sterile discuţii. Trecem peste faptul că discuţiile formează uneori masa brută a multor fapte – cugetate sau mai puţin – ce ne ocupă tot timpul, să reţinem mai întîi formularea inedită a politologului veşnic la pîndă şi observaţie, Cristian Pârvulescu, legată de „votul matinal“. Votul uninominal este bine-venit, dar şi mai bine este cînd cetăţenii României votează la primele ore, votul matinal însemnînd, definit, cităm, „un semn de sănătate civică“. Bine strunită observaţia, mai ales că Vasile Blaga caracteriza Bucureştiul ca pe un, cităm, „oraş sănătos“, printre altele. În timp ce senatorul conservator, voinic bine şi zdravăn în opinii, Marius Marinescu, caracteriza aceeaşi urbe drept un „oraş bolnav, care ar trebui însănătoşit grabnic prin mijloace electorale“. Ceea ce s-a şi întîmplat într-un anume sector al Capitalei unde candidatul PNG, un Cristian Popescu de şcoală nouă, speră că va aduce „o doză de sănătate vieţii noastre de zi cu zi“.

 

Mărturisim că ne este greu să ne însuşim acest limbaj de Sanepid şi Ministerul Sănătăţii. Nu ni se pare că societatea românească e bolnavă, cum se tot clamează pe alocuri. Ba din contră, plesneşte de atîtea 4x4 şi lanţuri la gît şi glezne, lumea se simte bine, mănîncă, bea şi se distrează de mama focului. Campionatul European de Fotbal însufleţeşte masele să se simtă bine şi nu prea sînt semne de boală şi epidemii gen „sfîrşitul lumii“, „moare lumea de foame“, „Armageddon“ sau „nu se mai poate aşa“. Ba se poate foarte bine, o bună doză de mulţumire este aşternută peste o ipocrit-prefăcută doză de nemulţumire care face parte deja din peisajul nostru cotidian. Mare scofală că a bătut Sorin Oprescu pe Vasile Blaga şi că independentul PSD-ului va guverna Bucureştii lui Caragiale, tatăl şi fiul, cu atîţia alţi „independenţi“ de strînsură alături. Vom vedea o altă năpusteală la posturi a celor refuzaţi sau izgoniţi de pe la alte partide, astfel ca ghiveciul politic autohton – dreapta şi stînga sugînd din ţîţele darnice ale aceleiaşi lupoaice feseniste –, inaugurat de strategiile de bodegă ale lui Traian Băsescu, să fie dus pînă la capăt. Ajungem în situaţia hilară cînd nu mai contează cine conduce România sau Bucureştiul, restul fiind o dulce retorică şi o vijelioasă dorinţă de căpătuială.

 

La Bruxelles, chiar în ziua meciului cu Italia, ICR-mamă şi centrul Român de Informare de la Bruxelles, alături de grupul EPP-ED (ghici cine sînt…!) din Parlamentul European, au prezentat, la Palatul Parlamentului din urbea unde un băieţel face pipi în public şi chiar este iubit pentru asta, „Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România“. Protagonişti au fost prof. Vladimir Tismăneanu, H.-R. Patapievici şi Mircea Mihăieş, preşedintele şi vicele ICR. Ne surprinde faptul că o instituţie năşită să fie un bun exportator de cultură neaoşă este implicată făţiş şi vădit în treburi politice. Ni se pare o inadecvare la obiectivele statutare şi în acelaşi timp o ieşire în peisaj politic european partizan, ştiind bine că ICR reprezintă cultura română ad integrum, cu comuniştii şi oportuniştii ei cu tot, şi nu doar latura anticomunistă de ocazie de ultimă generaţie.

 

Apelul la termeni şi proceduri medicale al preşedintelui ICR – „România credea că face autopsia cadavrului comunismului, dar era de fapt o vivisecţie“ – ni se pare iar o lecţie de adîncă înţelepciune, pe care ar trebui să ne-o însuşim. Trecem peste ridicolul situaţiei, consemnăm doar, pentru a mia oară, clivajul dintre elitele noastre politice şi culturale şi gloata care trăieşte în preajma lor, indiferentă la mesajele găunoase şi gargariseala bine retribuită, care cîştigă sau pierde alegeri. Veselia stăpîneşte România, cui nu-i place, să plece în Bulgaria. Distracţia va continua, vin alegerile parlamentare şi prezidenţiale, aşa că vom mai avea prilejul să luăm pulsul şi tensiunea naţiunii.