OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Vladimir Fedorovski
Sankt-Petersburg. Povestile de dragoste ale unui oras
Traducere din franceza de Silvia Palade
Editura Humanitas, Bucuresti,
2005, 278 p.

In spatiul romanesc, ca si in fostele state comuniste, amintirea rusilor nu este una prea placuta, istoria Rusiei fiind mai mult legata astazi, in constiinta colectiva, de perioada comunista decit de marele Imperiu Tarist. In anii care au urmat inlaturarii comunismului, cel putin ca forma de guvernare si ca partid bine reprezentat pe scena politica, s-a inceput o reabilitare a statelor afectate de aceasta mistificare a realului istoric, chiar din interiorul lor.
O astfel de recuperare a vechii Rusii imperiale incearca Vladimir Fedorovski prin romanul sau istoric Sankt-Petersburg.

Povestile de dragoste ale unui oras. Romancier mai putin cunoscut in Romania (i s-au mai tradus Departamentul Diavolului si Romanul Kremlinului), Vladimir Fedorovski este mai curind recunoscut ca istoric sau ca fost diplomat rus. Avind un destin extrem de controversat si interesant, Fedorovski a inceput prin a fi interpretul lui Brejnev, ajungind partizan al miscarii democratice ce-l sustinea pe Eltin, pentru ca, dupa 1991, sa se retraga din viata politica, pentru a deveni scriitor si eseist de limba franceza.
Cu o prolifica activitate romanesca (incepind din 1991 a publicat 17 romane), Vladimir Fedorovski graviteaza, in alegerea temelor sale, in jurul unor toposuri recurente, explicabile prin dubla sa identitate franco-rusa, pe care nu o poate intelege decit dialectic. Istoria baletelor rusesti, a Rusiei de la Rasputin la Putin, iubirile nascute in urma apropierii Rusiei de Franta, povestea tarinelor si a marilor scriitori si artisti petersburghezi sint tot atitea modalitati de a se apropia de esenta sa slava, profunda si melancolica, pe care incearca sa o impace, printr-un sistem dialectic, cu cetatenia franceza obtinuta in anul 1995.

O astfel de intoarcere inspre Rusia postcomunista, din dorinta de a-i recupera istoria autentica, dincolo de distorsionarile si de mistificarile perioadei comuniste, o reprezinta romanul, publicat pentru prima data in 2003, Le Roman de Saint-Pétersbourg. Les Amours au bord de la Neva, in care Vladimir Fedorovski redefineste Rusia prin Sankt-Petersburg, oras al tarilor si liant al Rusiei cu Occidentul, „fereastra prin care Rusia priveste spre Europa“, dupa cum credeau Tolstoi si Gorki deopotriva.
Incercarea de rescriere a unei istorii vechi de 30 de ani angreneaza un dublu discurs: al istoricului Vladimir Fedorovski, intotdeauna francez, si al scriitorului Vladimir Fedorovski, invariabil rus. Departe de a se anula si de a se submina reciproc, cele doua discursuri creeaza o identitate postmoderna (auctoriala). Dezamagit de imortalitatea comunismului rus, pe seama caruia e pus puciul din 1991, scriitorul rus sondeaza posibilitatea de a invia vechea capitala a Rusiei, prin fantomele sale, fie ele ale tarilor ori ale imparateselor, ori ale scriitorilor, urmind astfel indemnul lui Berdiaev, conform caruia istoria apartine mai ales mortilor, ei avind cel mai greu cuvint de spus.

Aparent o istorie romantata a Sankt-Petersburgului, naratiunea lui Vladimir Fedorovski nu e un simplu tribut adus orasului, privit cu nostalgie, ci un semn de impacare a Rusiei cu Occidentul si, nu in ultimul rind, a rusului Fedorovski cu francezul Fedorovski. Alcatuita mai mult cu mijloacele istoricului decit cu cele ale scriitorului si insotita de o bibliografie generala, povestea vechii capitale a Rusiei seamana, in capitolele dedicate lui Petru cel Mare, cu cele din Istoria Rusiei a lui Nicholas Riassanovski, in ceea ce priveste structura argumentarii, organizarea faptelor si, uneori, chiar in stilul si sintagmele utilizate. Surprinzator, Riassanovski nu este citat in bibliografie.
Sankt-Petersburgul recompus de Vladimir Fedorovski nu este Rusia insasi, asa cum credea Kankrin cind sugera ca numele Rusiei ar trebui sa fie Petrovia, ci este, prin insasi topografia sa solitara, un spatiu rupt de Rusia patriarhala, a Raskolnik-ilor, in care s-au perpetuat doua arhetipuri prin mecanisme de putere, dupa cum istoricul rus deja aratase in subtilul si ironicul Departament al Diavolului: Sfintul Serghei din Radonej si Ivan cel Groaznic.

Urmindu-si teza, conform careia istoria enigmatica a Sankt-Petersburgului nu poate fi inteleasa decit prin interferenta istoriei si a literaturii, Vladimir Fedorovski rescrie istoria marilor personalitati petersburgheze prin povestile lor de dragoste, esuate intotdeauna din cauza straniei coabitari a celor doua potente atavice – misticismul pur si dementa violentei fizice –, dar care au determinat (un criteriu poate cam pozitivist si speculativ pentru un istoric) schimbari profunde in istoria Rusiei.
Ca intr-un carusel himeric, Vladimir Fedorovski il reaminteste pe Ivan cel Groaznic, prin despotismul lui Petru cel Mare, prin spiritul neiertator al lui Nikolai I, prin forta obscura a Ecaterinei a II-a si senzualitatea grea, de bacanta in delir, a Elisabetei, in vreme ce Sfintul Serghei de la Radonej isi face simtita prezenta in delicatetea aceleiasi Ecaterina fata de Potemkin, in vizionarismul naiv al lui Tolstoi, in credinta mesianica in poezie si arta a decadentilor Aleksandr Ivanov, Andrei Belii si Aleksandr Blok. Dostoievski si Turgheniev ramin indecidabil la limanul intre care cele doua arhetipuri se sfisie reciproc, fara a invinge vreunul.

- Un istoric nostalgic dupa Rusia imperiala
Dincolo de selectia si organizarea faptelor, care indica un istoric nostalgic dupa Rusia imperiala, structurarea paratextuala a acestui roman tradeaza o conceptie descendenta a istoriei Sankt-Petersburgului, care cunoaste, in maniera lui Hesiod, virsta de aur a secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea, ajungind sa agonizeze la inceputul secolului al XX-lea, odata cu generatia anilor de argint a Ninei Berberova, a lui Belii, Ivanov, Blok, Chagall, sfirsind in anii grei de plumb ai stalinismului extrem. Finalul insa dezvaluie aceasta conceptie drept un subterfugiu al romancierului, pentru a invia ceea ce era deja mort. Astfel, istoria anilor de plumb saturnieni devine o reintoarcere la anul 1703, cind Petru cladea Venetia Nordului pe un adevarat cimitir al celor morti, in timp ce se lucra la ridicarea edificiului faraonic din mlastinile Nevei. Inchizindu-se un ciclu istoric al orasului, un altul poate incepe, Fedorovski transformind abil o istorie degradata si descendenta intr-una ciclica.

- Ljubov-ul rusesc este mult mai complex decit eros-ul elin
Liantul tuturor istoriilor individuale ce recreeaza identitatea batrinului oras este dragostea, care anima toate mecanismele de putere. Dar ljubov-ul rusesc este mult mai complex decit eros-ul elin, spiritul slav grefindu-se pe o componenta puternic irationala, care ii face pe oameni sa se iubeasca si sa se urasca deopotriva cu aceeasi intensitate, neputind scapa vreodata din acest labirint al mortii. Dostoievski si Blok, pe de o parte, Ecaterina a II-a si Petru cel Mare, pe de alta parte, sint prinsi in mrejele complexului mecanism ce le dicteaza propria istorie. Marea epoca a Ratiunii care a dus la aparitia Rusiei Tariste este, in continuare, sub influenta psihismului incontrolabil, dupa cum sugereaza autorul, pe urmele maestrului sau, trubadurul Bulat Okudjawa. Peste tot in roman, desi scriitura e o partitura polifonica, in care vocea naratorului e mai curind inclasabila decit neutra, auzim vocea personajului tragicomic a lui Okudjawa, Sipov, care enunta conditia ontologica a spiritului rus: „L’amurtujur“, aceeasi intensitate exaltata care poate apartine lui Dumnezeu si Satanei deopotriva.

Nemultumindu-se doar cu istoria pulverizata in naratiuni mici a vechii capitale, invelite intr-o aura onirica, Vladimir Fedorovski creeaza, un an mai tirziu, Le Roman du Kremlin (2004), o istorie agonica marcata de retorica sfirsitului eschatologic, de la Ivan cel Groaznic la Putin.
Fara a avea veleitatea unui romancier in sensul tare al cuvintului si neabordind tehnici subtile de explorare a timpului launtric, precum Bulat Okudjawa, Vladimir Fedorovski practica o scriitura de granita, unde citatul din documentul istoric, extrasul din jurnalul intim sau de calatorie coexista cu detasarea istoricului. In opera sa romanesca revine, aproape obsesiv, fantoma unei iubiri pariziano-petersburgheze, inca de la primul sau roman din 1997, Les deux Soeurs ou l’art d’aimer, si pina la ultimul, din 2005, Paris-Saint-Pétersbourg. Une grande histoire d’amour, dar nicaieri ca in romanul povestilor de dragoste de pe malurile Nevei nu dialogheaza atit de rafinat ironia subtila a istoricului „implicat“ cu poezia celui etern fascinat de enigma Sankt-Petersburg-ului, asemeni lui Oedip de enigma Sfinxului, care, atunci cind crede ca a dezlegat-o, abia o adinceste mai mult, coborind in labirintul ei fara sfirsit.