Autor: 
Categoria: 
Faptul că măsurile de austeritate – mult clamate altminteri ca mari deşteptăciuni –, impuse cu anasîna unei populaţii încă buimăcite de ce se întîmplă, au atins şi cadrele militare a generat multe proteste. Anunţul ministrului Apărării, un fripturist ajuns general de patru stele, cum doar Eisenhower sau Rommel căpătaseră pe cîmpul de luptă, cu aer de terchea-berchea patriot, că pensiile cadrelor militare nu vor fi afectate a rămas vorbă în vînt.
Nu ar fi nici prima, nici ultima afirmaţie a liderilor noştri politici de astăzi care rămîne fără acoperire. Una zic azi, alta fac mîine, apoi o sucesc că nu au zis aşa, că s-a interpretat greşit şi a „n“-a ordonanţă de urgenţă va pune lucrurile în matca lor. Nimic nu mai este la locul lui.
A trebuit să vedem şi aşa ceva:
colonei şi generali ai Armatei Române, cu păr alb şi vipuşcă
la pantaloni, vorbind despre preşedinte şi premier, cum doar
chivuţele din buza Oborului afurisesc autorităţile. Aici s-a
ajuns. Nu că am avea o foarte mare preţuire pentru toate cadrele
militare şi ofiţerii de rang înalt din MAI, MAE sau servicii
– cu pensii babane, chiar şi atunci cînd sînt mici...
– dar legea e lege şi nu ar trebui să lase loc de tocmeală.
Revolta militarilor ne reaminteşte de revolta celor din MAI de astă
toamnă, cînd am văzut cum se aruncă caschete şi se strigă
sloganuri greu de imaginat pe buzele unor cadre militare. Realitatea
devine o suprarealitate şi nemulţumirea devine generală.
De unde a plecat tot acest vodevil care
aruncă o umbră nemeritată asupra unei vechi instituţii a statului
român, Armata? S-a tot spus că pensiile sub 3.000 de RON nu
vor fi afectate şi s-a tot repetat, clar şi răspicat, prin vocile
ferme ale prim-ministrului şi al ministrului MApN. Dar pînă
la urmă a ieşit o mare bulibăşeală. Nu intrăm în detalii
tehnice sau în speculaţii deşarte – de ce un medic sau
profesor nu au astfel de pensii? –, ci vrem să punem accentul pe
haosul pe care-l creează, sub aparenţa rigorii şi a eficienţei
decizionale, actuala administraţie. Incompetenţa a ajuns la cote
incredibile şi generează mereu stări conflictuale. Trecem peste
infinita inventivitate de a crea noi taxe – impozitarea veniturilor
vrăjitoarelor şi ghicitoarelor, ca şi a maneliştilor – şi
încercăm să desluşim cum vor evolua lucrurile. Doar cu noi
taxe şi venituri impozitate, aplicate unei populaţii şi aşa
bîntuite de spectrul şomajului şi al lipsurilor de tot felul,
nu se pot crea premise prea bune pentru ziua de mîine.
Care mîine?
Trăim doar un prelungit astăzi,
pentru că nu există o viziune coerentă şi un program strategic de
dezvoltare/ ieşire din criză. Politizarea tuturor palierelor
societăţii româneşti şi dependenţa de politic fac ravagii.
Doar cu noi şi noi tranşe de împrumut de la FMI şi Banca
Mondială nu vom putea depăşi blocajul în care se găseşte
societatea românească, care doar în parte este legat de
criza globală şi de noile mutaţii din ordinea mondială. Că
preşedintele tunisian pleacă cu coada între picioare după
peste 20 de ani de absolutism nu are legătură cu criza mondială,
ci cu proasta gestionare a unei ţări. La fel s-a petrecut şi în
Peru, condus de Alberto Fujimori, ajuns la putere pe creasta unui vot
popular manipulat de demagogie şi promisiuni de neonorat, ca apoi să
se aleagă praful.
Norocul nostru că sîntem în
UE şi NATO, şi vrem, nu vrem, ne place sau nu, sîntem
obligaţi să aceptăm anumite norme şi reglementări. Trăim
momentul Schengen, va urma, nu peste mulţi ani, acceptarea monedei
euro ca monedă naţională. Abia atunci ne vom simţi parteneri egal
acceptaţi în Uniunea Europeană, cu drepturi şi obligaţii
depline. Dar ca să şi putem vieţui în acele condiţii de
liberalizare a pieţii, economia românească va trebui să fie
viabilă şi funcţională. Aici e buba cea mare pentru că
mult-puţinii oameni de mare competenţă nu sînt ascultaţi şi
lăsaţi să decidă ei ce e de făcut. Doar cu demagogie de tipreforma statului – cu care ne tot învrednicesc vuvuzelele
actualei coaliţii de guvernare – nu vom ajunge nicăieri. Faptul
că dăm afară de la CFR Marfă 2874 de angajaţi sau de la CFR
Călători 3135 – sînt uluitoare aceste cifre pseudoprecise,
într-o ţară unde se fac aproximaţii de ordinul milioanelor –
nu ar prea folosi, dacă nu funcţionează eficient sistemul. Cel mai
simplu e să dai afară oameni şi să inventezi noi taxe şi
impozite. Chiar altceva cu cap şi coadă nu se poate avansa? Dar
cînd vedem pe micile ecrane feţele patibulare ale unor
demnitari precum miniştrii Economiei, Finanţelor sau Muncii – de
cel de la Interne ce să mai spunem, pare de pe o altă lume –, ne
dispare orice speranţă. Degeaba îşi dă cu presupusul dl
preşedinte în materie de spitale închise/comasate sau
cum trebuie să funcţioneze învăţămîntul românesc,
dacă măsurile luate nu duc nicăieri.
Aşteptăm momentul în care
depolitizarea administraţiei şi a instituţiilor să poată da
roade. Astfel ca statul să nu fie doar un os de ros, ci un partener
de dialog social pentru întreaga masă de oameni ce sîntem
înghesuiţi în cuvîntul popor.
Noi sîntem poporul, strigau la un
moment dat germanii pe străzi. Şi au dovedit-o. Fără morţi şi
răniţi, cum s-a întîmplat, din nefericire, la noi. În
Decembrie 1989.
Parcă nici n-a fost. Generalii de
atunci au astăzi pensii mari şi acum protestează că li se reduc
veniturile.
Iată încă un paradox românesc.
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters