Un concert nu e doar muzică şi atît.
Intervin atîţia factori aleatorii, încît fiecare
dintre noi poate percepe aceleaşi sunete în modul cel mai
diferit. Ne trebuie o experienţă de profesoară de pian şi răbdare
de medic chirurg ca să decupăm frumuseţea reală a muzicii. Aşa,
în sine, cum ea nu prea există la modul natural. Cîteva
concerte din ultima saptămînă, care au adus în
prim-plan cîţiva pianişti, ne-au atras în mod deosebit
atenţia.
Mai întîi, spectaculoasa
revenire a lui Dan Grigore. A fost pe 25 octombrie recitalul de pian
susţinut de Dan Grigore la Ateneul Român, cu prilejul zilei de
naştere a MS Regele Mihai, transmis şi de TVR Cultural, spre
bucuria multor melomani care nu au mai văzut-ascultat de multă
vreme un concert transmis în direct. În program, lucrări
cunoscute din marele repertoriu, cu piese faimoase şi populare, de
J.S. Bach, Scarlati şi Mozart (cui nu-i place Alla Turca?), Schubert
şi Schumann, Brahms şi Rachmaninov, dar şi minunate miniaturi de
Chopin şi Scriabin. În sală erau prezenţi Principesa
Margareta şi Prinţul consort Radu Duda – clientul permanent al
lui Mircea Dinescu la glume piperate –, alături de prim-ministrul
în exerciţiu, Călin Popescu Tăriceanu, dar şi de un fost
prim-ministru al Teatrului Naţional, maestrul Radu Beligan. Ciopor
de lume, chiar şi pe scenă, ceea ce nu a făcut decît să ne
bucure. Multe personalităţi, dar şi simpli iubitori de muzică,
plus vechii şi constanţii admiratori ai lui Dan Grigore. Relaţiile
reci dintre Casa Regală Română şi Preşedinţie s-au
consemnat şi prin absenţa oricărui reprezentant al Administraţiei
Prezidenţiale. Cu totul regretabile aceste multiple şi variate
idiosincrazii din spaţiul public românesc. Maestrul Dan
Grigore, acelaşi fin, sensibil şi nuanţat interpret, este aşteptat
din nou să apară în faţa fanilor săi, cît de curînd.
Pe 2 noiembrie va concerta alături de gimnastul-dirijor Misaha Katz,
mai veche simpatie a bucureştenilor, şi de Orchestra Naţională
Radio, la Sala Palatului, în cadrul manifestărilor
Festivalului Artelor. Un program ruso-scandinav, cu poemul simfonic
Finlandia de Jan Sibelius şi Concertul pentru pian şi orchestră de
Edvard Grieg, plus alte două lucrări simfonice de Modest Mussorgski
şi Rimski-Korsakov. Sîntem convinşi de succes, concert cu
buluceală de lume şi pianistul în vervă, în faţa unei
săli pline.
Revenind la Ateneu, să punctăm faptul
că am avut parte de o seară de muzică bună, dincolo de
mondenitatea momentului. Un concert şi în scopuri caritabile,
cu mulţi tineri suspuşi, dar şi cu alţii, sprijiniţi de Fundaţia
Margareta, la care au luat parte şi destule personalităţi ale
societăţii civile. Acestea sînt extrem de active la
sindrofii, aşa cum au onorat şi vernisajul expoziţiei Capodopere
de la Louvre de la Muzeul Naţional de Artă al Republicii, dar şi
concertul omagial de la Ateneul Român. Acolo, o sală plină,
orchestra Filarmonicii „George Enescu“ şi dirijorul Cristian
Mandeal l-au sărbătorit pe pianistul Nicolae Licareţ pentru cei 40
de ani de activitate la Ateneul Român. Actualul director
artistic, artist complex şi cu variate resurse, a surprins audienţa
interpretînd o lucrare mai puţin ortodoxă de Astor Piazzola –
Quatro estaciones portenas, nu foarte potrivită pentru filonul
clasic-baroc al pianistului –, aşa cum dirijorul Cristian Mandeal
a dat o versiune excelentă mai puţin cunoscutei orchestraţii a lui
Enescu la concertul pentru două piane de Albeniz, care a devenit
Rapsodia Spaniolă. Aşa grăit-a Zarathustra, poemul simfonic al lui
Richard Strauss, a conferit solemnitate şi măreţie serii omagiale.
În plus, Guvernul Franţei a oferit înalta distincţie
de „Chevalier des Arts et Lettres“ lui Nicolae Licareţ, ca semn
al preţuirii acordate şi al contribuţiei aduse relaţiilor
culturale româno-franceze.
Săptămîna pianiştilor s-a
încheiat la Sala Palatului, unde legendarul Chick Corea a
cîntat alături de nu mai puţin faimosul chitarist John
McLaughlin. Dincolo de mizeriile locale şi de moment – un grup
masiv şi organizat de bişniţari foind cu bilete la suprapreţ şi
gestionînd după capul lor locurile de parcare, sub ochii
îngăduitori ai autorităţilor, ba unul dintre derbedei
schimba bezele cu un poliţist ochelarist ce semăna teribil cu
fostul ministru de Finanţe Ionuţ Popescu –, Chik Coreea şi
ceilalţi jazzmani americani şi-au onorat extraordinara lor carte de
vizită. Nu doar virtuozitate, ci şi o profundă ştiinţă a
muzicii, nu doar textură de armonii, ci şi o extraordinară rigoare
a organizării sonore. Pe lîngă pianist, care s-a folosit cu
aceeaşi dexteritate şi de un sintesizer, au evoluat trei muzicieni,
dintre care am reţinut pe basistul Christian McBride şi pe
saxofonistul Kenny Garrett. La baterie, un bun meseriaş, dar atît,
Vinnie Colaiuta. Cu multe sincope organizatorice – concertul lui
Chick Corea a fost întîrziat nepermis de mult, cu
strîngeri de inimă subiective – nu ne simţim confortabil la
Sala Palatului niciodată şi o evităm pe cît posibil
Concertul lui Chick Corea a mai revelat un lucru extrem de important:
fără talent nu se pot face mari cariere. Nici în muzică.
Munca şi pilele nu sînt de ajuns. Corea a interpretat o piesă
proprie împreună cu basistul Christian McBride – un
afro-american plin de har, încît ne putea deveni simpatic
şi Barrack Obama –, un duet liric la instrumente reci, care putea
face faţă oricăror exigenţe academice. Puritate a sunetului şi
armonii celeste demne de interpretările lui Casals sau Enescu.
Sublim. Jazzul rămîne acolo unde este: sus, pe înălţimi.
Cine nu are pian să-şi cumpere.
- Articole in legatura
- MUZICĂ. Maeştri ai Jazzului la Bucureşti