OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

AVERTISMENT AL UNIVERSITATII DE ARHITECTURA SI URBANISM „ION MINCU“, BUCURESTI

Voi incepe abrupt, fara delicateturi discursive care sa amelioreze duritatea problemei saraciei extreme in Romania secolului XXI, o problema, intr-adevar, socanta. Asa cum socante au fost pentru mine fotografiile expozitiei gazduite de Muzeul Taranului Roman, al carei autor este arhitectul Catalin Berescu si a caror tema este tocmai acest segment al saraciei. Desi expozitia este rezultatul unei cercetari de teren care are cu totul alt scop decit functia artistica, totusi fotografiile, incarcate de dramatism prin duritatea temei, sint imposibil de receptat obiectiv. De altfel, autorul formuleaza un fel de discleimer: „Pozele sint documentare, nu jurnalistice. Cu toate acestea dramatismul lor a nascut reactii puternice privitorilor. Trebuie sa mentionam ca am incercat sa expunem situatia cit mai obiectiv, fara a accentua aspectele mizerabiliste care au format o adevarata estetica a reprezentarii saraciei.“

- Imaginea tiganului, intre mit si realitate
Numele expozitiei, Peisaj minim garantat – saracia extrema, este inspirat de asa-zisul venit minim garantat, pe care Guvernul il aloca defavorizatilor social, saracilor care traiesc la limita inferioara de subzistenta. Aceasta expozitie este o componenta a unui proiect mai amplu, un proiect al carui rezultat este lucrarea Studii privind locuirea in comunitatile de romi. Principii de interventie si dezvoltare. Segmentul ales, romii, desi recunoscut si deseori prezent in discursurile autoritatilor ca problema sociala, este in mod delicat ocolit de catre acestea cind se trece la masuri concrete. Exista acel asa-numit venit minim garantat, care consta intr-un ajutor in bani, dar care, de multe ori, nu poate fi controlat pina ajunge la beneficiarii directi. Studiul a avut drept obiectiv realizarea unei documentari la nivel national despre situatia locuirii romilor afectati de saracie extrema. S-a lucrat pe un esantion de 36 de comunitati – 25 dintre acestea fiind documentate prin fise –, in decursul a sase luni. Abordarea directa, in teren, a furnizat material pentru creionarea unei tipologii de locuire, care poate constitui punct de pornire si instrument de lucru pentru viitoarele interventii de urbanism comunitar si de locuinte.

Desi, in principal, studiul este axat pe problematica arhitecturala, nu s-a putut evita si abordarea din alte perspective: etnologica, antropologica, sociologica si, nu in ultimul rind, economica. Astfel, alaturi de arhitectii implicati in proiect – Catalin Berescu, Mariana Celac – la proiect au lucrat: Oana Ciobanu – sociolog, Cosmin Manolache – etnolog, Simona Ilie – economist. Acestia au experimentat faptul ca, dincolo de nevoia existentei unui ghid de proiectare care sa propuna modele de buna practica, adaptate saraciei extreme, trebuie sa fie oferite, pe linga aceste modele, si solutii pornind de la o realitate concreta care sa atraga atentia si sa responsabilizeze autoritatile locale. Altfel e greu de evitat adincirea segregarii si nu se poate promova incluziunea sociala. Pentru acest strat social, romii, aceste solutii – in opinia autorilor – au incetat sa mai fie politice, ci sint, mai degraba, tehnice si organizatorice.

Astfel, studiul ofera posibile scenarii de interventie administratiilor locale si organizatiilor care lucreaza pentru romi si pentru alte categorii de exclusi. Acesta ar putea fi un prim pas in rezolvarea la nivel national a saraciei extreme. Pentru ca se constata o rezistenta la intelegerea temei a autoritatilor care se limiteaza, de cele mai multe ori, la definirea tehnica a saraciei – saracia ca lipsa de resurse si abilitati in raport cu exigentele unui trai minim decent; saracia extrema fiind cea in care existenta zilnica se afla sub semnul amenintarii. Asa apare cel mai frecvent in discursul politic tema saraciei extreme, dar e departe de a fi o abordare realista. In discursul public saracia e mai aproape de real, de social, dar aici intervine alt tip de inertie datorata prejudecatilor si stereotipiilor de receptare. Acel tigan hot, smecher, murdar, mincinos, nomad, lenes, care refuza orice cadru formal, exista si astazi in constiinta celor mai multi. Poate ca in spatele acestor stereotipuri se adaposteste si comoditatea autoritatilor de a intra mai adinc in problema, de a solutiona cumva crizele care adincesc saracia si de a schimba, implicit, imaginea romului in constiinta publica.

- Ghetoizarea, in curind in dictionare
Astfel, mi se pare ca acest proiect, dincolo de solutiile propuse, atrage in primul rind atentia asupra dificultatii si complexitatii problemei, care nu se rezuma nicidecum la un proiect de urbanism. Mai mult, este un studiu care demonstreaza, cu aplicabilitate concreta, ca populatia roma din Romania si ceilalti indivizi atinsi de saracie extrema ar trebui sa beneficieze de un studiu consistent in primul rind din punct de vedere antropologic, inainte de a se incerca construirea de spatii de locuit speciale, un fel de locuinte sociale. S-ar putea ca acestea sa nu fie percepute ca un ajutor, ci, din contra, ca o artificiala masura de disciplinare si inregimentare. S-ar putea sa fie pura utopie construirea de asezari, cu locuinte standardizate, unde sa le fie asigurat romilor traiul minim. Nu stiu daca acest lucru le va trezi nevoia de integrare sociala si, cu atit mai putin, constiinta civica.

Pe mine ma preocupa tema in mod deosebit, si oarecum subiectiv, dincolo de politicile sociale, de pretentia autoritatilor ca pot rezolva aceasta mereu aminata criza, si probabil ca intr-o buna zi se vor gasi si solutii. In copilarie am locuit in Berceni, pe strada Resita, pentru ca ne-a fost demolata casa din Doctor Felix. Acolo eram vecini de apartament cu o familie de tigani. El, sticlar, lucra la Fabrica de sticla, iar ea vindea seminte si „ciunga“ in piata. Copila lor, Clara, a fost citiva ani prietena mea cea mai buna si singura prietena, in adevaratul sens al cuvintului, din viata mea. A fost cea mai minunata fiinta pe care am cunoscut-o, de la care am invatat ca totul se poate imparti la doi. Mincam cu Clara, ma jucam cu Clara, dormeam cu Clara. Ma certau parintii, si mai cu seama maica-mea, nu pentru ca avea ceva impotriva ei, ci pentru ca era cadru didactic si i se atragea deseori atentia asupra faptului ca fiica ei „umbla cu o tiganca“, lucru care intra, dupa parerea multora, in conflict cu profesia de educator. Mai tirziu am citit literatura si am inceput sa percep si sa asimilez populatia roma prin grila discursului fictional. Expozitia de fotografii realizate de Catalin Berescu tocmai m-a facut sa ma gindesc din nou la o nevoie de reconstruire a imaginii tiganului: plasata undeva intre realitate si fictiune.