Sarajevo găzduieşte o mulţime de
manifestări artistice internaţionale, printre care şi Sarajevo
Zima (Festivalul de iarnă de la Sarajevo), aflat la a 25-a ediţie.
Marcînd jubileul, dramaturgul, teatrologul, omul politic
Ibrahim Spahic, fondator al festivalului pe care-l conduce şi
astăzi, vorbeşte cu patos despre acest eveniment care a concentrat,
la un moment dat, interesul întregii lumi, ca act de
rezistenţă. Între 21 decembrie 1993 şi 21 martie 1994, în
plin război, Sarajevo Zima a celebrat cea de a 15-a aniversare prin
proiectul Sarajevo-Centru Cultural European, realizat în
parteneriat cu Festivalul de la Avignon şi 150 de centre culturale
din Europa şi din lume. În istoria sa prodigioasă, care
începe cu cea de-a 14-a ediţie a Jocurilor Olimpice,
Festivalul Sarajevo Zima a realizat numeroase proiecte deosebite,
printre care construirea prin concurs internaţional a Sălii de
concert „Marijin Dvor“, a primit Premiul Municipalităţii şi
recunoaşterea din partea Asociaţiei Festivalurilor Europene,
Premiul Libertatea. În 2014, oraşul Sarajevo va fi Capitala
Culturală a Europei, statut la care a contribuit şi intensa lui
activitate culturală de anvergură europeană şi mondială.
În ediţia jubiliară din acest
an, festivalul a luat în calcul şi cîteva repere
calendaristice importante, precum cei 20 de ani de la căderea
Zidului Berlinului, 70 de ani de la bombardarea oraşului spaniol
Guernica, omagiat prin expoziţia desenelor lui Picasso adusă la
Sarajevo, aniversarea Colegiului Artelor construit de evreii sefarzi
emigranţi, „Anul Haydn“. Tema unificatoare a tuturor secţiunilor
care alcătuiesc programul, exprimată de sintagma Organic art life
şi de seria de afişe cu reprezentări grafice inedite, e explicată
de Ibrahim Spahic astfel: „Pledăm pentru conexiunea organică
între artă şi viaţă, între viaţa cotidiană în
schimbare şi artiştii care se exprimă liber în faţa acestei
realităţi“.
Fără să mai facem statistică, în
2009 constatăm aceeaşi fervoare a luptei pentru viaţă, pentru
afirmarea identităţii şi libertăţii de exprimare, care trădează,
în fond, speranţa că ororile de acum aproape 20 de ani nu se
vor repeta, că sîrbii, croaţii, musulmanii şi celelalte
etnii reprezentate în această ţară vor convieţui în
pace alături de bisericile lor somptuoase, fie că sînt
catedrale catolice sau ortodoxe ori moschei.
Reconstruit în proporţie de 90%,
Sarajevo e, însă, un mausoleu. Zecile de cimitire din mijlocul
oraşului, cărora albul zăpezii de-abia le ascundea tristeţea,
casele părăsite, pe jumătate arse, nu pot fi trecute cu vederea,
deşi populaţia pare recuperată psihic şi moral. Un pix
confecţionat din capace de gloanţe e un suvenir morbid, dar
reprezentativ. L-a descoperit pe o tarabă Radu Nichifor, regizorul
spectacolului Angajare de clovn al teatrului din Brăila, spectacol
selecţionat la Sarajevo Zima şi care s-a jucat cu succes la Teatrul
„Sartre“ (nici o legatură cu dramaturgul francez), fondat în
timpul asediului. În aceeaşi seară, Matei Vişniec era
prezent în festival şi cu o altă piesă, Despre sexul femeii
ca un cîmp de luptă, montată în Macedonia. Nu ştim cît
public a strîns această piesă atît de legată prin
subiect de războiul bosniac, dar Angajare de clovn, în
versiunea poetică, accentuat ludică a brăilenilor, a fost
aplaudată în picioare minute în şir. Din nou am avut
impresia că dialogul depăşeşte sfera artistică şi că punţile
stabilite sînt mai întîi umane, animate de dorinţa
de solidaritate şi recurs la democraţie. De la fereastra
autobuzului am putut observa la plecare afişul festivalului brăilean
a cărui deviză – „Europa via Balcani“ – începe să
fie tot mai cunoscută în zonă.
Chiar dacă Festivalul Sarajevo Zima nu
este unul exclusiv teatral, experienţa artistică pe care ne-a
prilejuit-o a fost extrem de folositoare. În fond, mesajul
tuturor artelor incluse pe afiş, venind din toate colţurile lumii,
de la Buenos Aires şi New York la Seul, în Iordania, Turcia,
Iran, Israel şi, bineînţeles, în Europa, preponderent
balcanică, are un numitor comun. „Organic art life“, i s-a spus
la Sarajevo, sau arta în slujba vieţii şi a oamenilor într-o
lume ameninţată de dezbinare şi solipsism, din care şi noi facem
parte. Un singur lucru nu a spus Ibrahim Spahic, directorul
festivalului: dacă, după un sfert de veac de muncă în slujba
acestui ideal, compatrioţii săi se simt mai în siguranţă.
În tot cazul, pentru vizitator locurile rămîn ciudate,
cu multe răni ascunse, la propriu şi la figurat.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters