OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Maria Pillat-BRATES
Pictura si reverie
Editie ingrijita de Maria Pillat-Brates
si de Doina Uricariu
Editura Universalia Publishers,
Bucuresti, 2006, 320 p.

Mai mult decit un deziderat oportun, e un imperativ, daca vrem sa biruim multiplele stridente intilnite in jur, zi de zi, sa regasim si sa asimilam acel stil (= rafinament = armonie intre propria faptura si spirit, intre gind si exprimarea lui, intre indatoririle cotidiene si aspiratii), care a existat in societatea romaneasca, in comportamentul exponentilor ei autorizati, inainte ca elitele sa fi fost repudiate, eliminate, partial exterminate barbar, odata cu insusi idealul elitismului, al modului distins de a concepe lumea, de a-i intelege articulatiile si a ocroti functionarea lor civilizata.

- Impuls spontan spre vulgaritate
Conjunctura postbelica pacatoasa a favorizat, la noi, ridicarea la suprafata a unei pleve sociale cu orizont marginit, inculta, roasa de complexele inferioritatii, grabita sa puna la stilpul infamiei achizitiile procesului trudnic de slefuire si ierarhizare a valorilor umane. Consecintele s-au acumulat in deceniile de voluntarism totalitar si au favorizat invazia mediocritatii in viata publica. Pe fondul joasei repulsii impotriva detestatei aristocratii, avea sa prospere mitocania de mahala, inocenta rudimentara, incapabila sa-si reprime impulsul spontan spre vulgaritate. Lipsa modelelor de calitate, adaugata scaderii nivelului de trai, au produs distorsiuni in mentalul colectiv, confuzii ale criteriilor de apreciere, vicierea gusturilor, dupa cum se constata si astazi, la un contact imediat cu strada, in izbucnirile conflictuale disproportionate, din magazine sau mijloacele de transport in comun. Pluteste in aer o agresivitate de rau augur; proba: coagularile ei bezmetice in tribunele terenurilor de sport. Senzationalul ieftin din gazete ii cinta in struna. Tonul ridicat al polemicilor de ordin politic, aroganta, suficienta, intoleranta, frecvente la nivel parlamentar, derutante pentru observatorul anonim, ca si alergia la dialog, accentueaza clivajul spiritual, degradarea eticii de convietuire, inadvertentele civice. Pare greu a scapa de aceste traume cumulate decenii la rind, inclusiv de drojdia lor subterana, dar nu imposibil.

- Ostracizarea Mariei Pillat-Brates ia sfirsit
Un inceput potential de remediere trebuie sa vina din radiografierea situatiei prin discutie deschisa, fara ipocrizie, fara ifose. Gratie liberului discernamint si posibilitatilor de revizuire a echilibrului valoric, sint aduse in actualitate baremuri cazute intr-o dizgratie temporara, impinse treptat in uitare, banuite desuete de catre minti anemice. Pe cit de tirzie, pe atit de meritorie este restabilirea recenta a statutului cuvenit artistei Maria Pillat-Brates (1892- 1975), acuarelista extrem de activa in epoca interbelica, ostracizata pe vremea obrocului comunist impus tuturor celor cu legaturi de rudenie in familii ilustre, alcatuind cindva protipendada tarii.
Sotul ei, poetul Ion Pillat, era descendent din Bratieni, pe linie materna. El a scapat de obstructii si represalii, rapus intempestiv in primavara lui 1945, la apogeul unei cariere literare prestigioase. A mai avut ragaz, totusi, sa-si dea seama ca lasa in urma un brav fiu, Dinu Pillat, fidel educatiei primite in cultul cartii, continuator al pildei parintesti de demnitate intelectuala, el insusi inzestrat minuitor de condei, prozator preocupat sa descifreze meandrele constiintelor nelinistite de pacatele si soarta omenirii, explorator critic al fenomenului literar din unghiuri inedite. Va avea partea lui de nenoroc, confruntat cu inchizitorialul regim cind se astepta mai putin, victima politiei politice. Judecat in pripa, laolalta cu alti intelectuali de marca, a infundat penitenciarele odioase, in umilinte si suferinti de natura sa-i grabeasca sfirsitul inainte de vreme (1975).

- Nimic ostentativ in expozitia de la MLR
Perpetuarea memoriei sale si a intregii familii, de fapt, a revenit devotatei sotii, Cornelia, iscusit istoric de arta veche, impreuna cu fiica lor, Monica Pillat, poeta suava si priceputa traducatoare. Succesiunea aceasta de generatii, apte a obtine din partea contemporanilor pretuirea meritelor, consecvente in credinta mostenita si, astfel, pregatite sa infrunte incercarile piezise ale istoriei, a facut, recent, obiectul unei expozitii documentare la Muzeul Literaturii Romane. Facsimile, editii princeps, reproduceri de arta, fotografii, multiple instantanee de grup si individuale, in momente de relaxare ori in voiaj, imagini ale interioarelor, marturii despre o existenta asezata pe temeinice temelii de traditie, bine chivernisita, nu neaparat prin luxul avutiei si prin rang, ci prin elevatie a mintii si a simtirii, carora le stau marturie volumele din rafturi, tablourile rinduite pe pereti, covoarele somptuoase tesute la razboi taranesc ori in faimoase ateliere orientale, mobilele subtil asortate cu ceramici si faiante de podoaba, de sorginte italieneasca, spaniola, frantuzeasca, pastrate, foarte probabil, drept suvenir de pe meleagurile cutreierate.

Nimic ostentativ, nimic de prisos cu toata abundenta obiectelor. Cind apar posesorii lor, in preajma splendidei sobe de teracota, din placi cu motive ce amintesc arabescuri germanice, sau alaturi de cite un gheridon cu pecete romantica, ei au pe chipuri incrustat altceva decit multumirea de sine, o bucurie a implinirii pe deasupra obligatiilor cotidiene, cu implicatii adesea in treburi cu inalte raspunderi ale momentului.
intreaga ambianta, constituita marinimos in vederea asteptatelor ragazuri personale de meditatie si reverie, respira convingerea ca frumusetea, in variatele sale forme, e data omului ca sa-si afle identitatea profunda, sa se inteleaga in ce are specific si poate alcatui prielnica punte de comunicare cu semenii. Peste toate stapineste un cod al armoniei, al simetriilor generatoare de calm, rafinament, pe masura inclinatiilor, preferintelor, conduitei oricaruia dintre componentii familiei, intr-o rezonanta omogena, transmisa din tata-n fiu, de la bunici catre nepoti.

- Nobletea sufleteasca si ceremonialul tinutei
Purtatoare mai departe a acestui filon emblematic, acuarelele Mariei Pillat-Brates produc senzatia invitatiei la o sarbatoare a privirii, echivalenta pentru contemplator cu un plus al cizelarii propriului potential in perceperea realitatii, orientat, modelat de cristalizarile artei. Registrul tematic al artistei, dominat de veneratia naturii miraculoase, paleta ei coloristica, scaldata in hieratice vibratii ale luminii, privilegiaza intimitatea firii umane, in tentatia de a transcende convingatoare semnale ale nobletei sufletesti personale.

O noblete exersata si asimilata din pozitia avantajoasa ocupata intr-o zona superioara a societatii, unde aparitia in public, vestimentatia potrivita ocaziei, a nu merge la teatru ca la piata, intretinerea conversatiei si insasi asezarea la masa, gesturile fata de convivi imprumuta un ceremonial trecut prin filtrul experientelor de generatii, o tinuta riguros cultivata, asemeni unui blazon stilistic.
Creatoarea reintra in atentia generala dupa ce aproape saizeci de ani nu i s-a gasit loc pe simeze, abia daca i-a fost pomenit numele ici, colo. Si nu revine oricum; acum citeva luni, la galeria Dialog, din spatiul Primariei sectorului 2, Ruxandra Garofeanu a prezentat-o, in premiera, cu un numar consistent de lucrari semnificative tocmai pentru perioada recluziunii fortate, iar mai recent Doina Uricariu in colaborare cu Monica Pillat pun in circulatie un album monografic, sinteza retrospectiva bazata pe o intinsa documentare asupra drumului parcurs de Maria Pillat-Brates. Stirneste uimire cum a putut fi depreciata, stigmatizata in pofida activitatii atit de fecunde, concretizate in participari la zeci de expozitii individuale ori colective.

- Fecunditatea acuarelelor
Remarcata si incurajata de maestrul Jean Steriadi, debuta la expozitia „Tinerimii Artistice“ din 1916, ca sa continuie, pina in pragul disparitiei fizice, cautarea procedeelor de a obtine maximum de expresivitate din folosirea, in exclusivitate, a acuarelelor. Le-a ramas credincioasa, cu obstinatie. Pe parcurs, i s-a sugerat, in repetate rinduri, ca ar merita sa-si puna la incercare inzestrarile in tehnicile mai complexe ale picturii propriu-zise, cu uleiuri pe pinza. N-a cedat imboldurilor, cumva fiindca simtea ca si-ar fi tradat temperamentul. Apoi, discreta din fire, nici nu tinea sa iasa in evidenta printr-o conformare la cerinte din afara. Mai curind, intelegea sa foloseasca exigenta pentru a demonstra ca acuarelele, dragi ei, pot traduce o gama infinita de stari launtrice, cu conditia autenticitatii lor. A respins argumentul fragilitatii ustensilelor utilizate, convinsa ca exact evanescenta amestecului de culori cu apa si tusa rapida a pensulei o ajuta sa surprinda o lucire trecatoare pe fata marii la Balcic, un colt de peisaj bucovinean sagetat de raza fulguranta a soarelui, efectele luminii strecurate pe fereastra camerei, ca o provocare intempestiva a exuberantei florilor din vas.
Suprema incercare careia s-a supus a fost sa extraga din acuarele atita energie incit sa compuna cu ajutorul lor portrete capabile sa capteze tumultul vietii spirituale imprimate pe chipuri ale unor personalitati din cercul apropiat al literatilor: Pillat, evident, in mai multe ipostaze, afini din aceeasi generatie, precum Vasile Voiculescu, Blaga, Ionel Teodoreanu. Dar poate ca examenul concludent ramine tot in confruntarea cu natura, in spontaneitatea cu care gaseste unda de comunicare directa in trecerea de la un peisaj la altul, din tara ori din strainataturi.

De la Miorcani isi muta sevaletul la Izvoranii vecini cu Florica, domeniu de bastina bratienista, schimba asezari rurale cu foste cetati medievale, cind nu evadeaza spre Grecia sau Spania, de unde revine cu mapele doldora. Fecunditatea aceasta atesta ca ea se simte acasa oriunde. Putinta de a fi chez elle oricind, stabilind afinitati cu locuri variate, cu tipuri umane diferentiate, e un alt chip de a etala resurse bogate, intretinute, antrenate, potentate de o cultura substantiala.
ii cunoaste bine pe tarani, le pretuieste mentalitatea, de aceea ii si alege ca model, adesea, fara a cadea in superstitia autohtonismului emfatic, degradat prin rutina. in cazul sau, indestructibila afinitate locala se confunda cu pasiunea aratata anumitor specii de flori: tufanele, nalbe, gherghine, craite, circiumarese, ochiul boului sau gura leului, tipice curtilor satesti. Le harazeste atita afectiune in acuarele, incit parca devin palpabile si ar mai ramine doar sa raspindeasca in incapere aromele anotimpului de afara, ca si cum abia au parasit straturile originare.

Reprezentarea lor precumpanea in expozitii si recolta aprecierea unanima, rezumata de comentatori avizati. Din postura cunoscatoarei tuturor secretelor meseriei, pictorita Olga Greceanu conchidea dupa confruntarea cu tablouri ce insumau roade ale unei viziuni de maturitate: „Nu picteaza florile ca sa-si creeze un subiect; picteaza florile pentru a le intelege, le gusta nuantele, transparenta, fragezimea si primeste si slaveste din plin tot ce pot ele da. Le pune la intimplare in vase de pret sau in borcane, dar nu le aranjeaza, nu le potriveste, le lasa asa cum cad ele si le considera in tot, in ansamblu, nu picteaza o floare dupa alta…“ (noiembrie 1938).
inca mai devreme, N.N. Tonitza era ispitit sa insiste asupra izvoarelor distinctiei ce rezulta, caracteristic, din creatia Mariei Pillat-Brates: „in primul rind prin acel rar echilibru sufletesc, ce se degajeaza totdeauna din privelistea panourilor sale (echilibru sufletesc implica oricind bun simt, buna cuviinta si bun gust) – si apoi prin constanta, prin dragostea profund fidela, prin respectul ce nutreste mestesugului sau pictoricesc. Si am putea adauga: prin dispretul blajin pentru tot ce este mondenitate seaca… spirit vulgar de fronda, aventura… ori ridicula pretiozitate, de suprafata“ (decembrie 1934).

- Fotografiile de familie
in felul cum a fost receptata personalitatea artistei, la vremea ei, se reflecta, desigur, inclusiv zestrea acelui prestigiu de familie indelung consolidat. Sub acest raport nu e de prisos a privi, o data si inca o data, documentele restituite in prezentul album-inventar. Este instructiva comparatia fotografiilor. Cea mai veche, de pe cind viitorul poet evocator al strabunilor era de o schioapa numai, protapit intre maturi, pe treptele monumentale ale locuintei parintesti. Tatal, la baza imaginii, constient de raspunderea ce apasa pe umerii sai, ca protector al unei bunastari vizibile in aspectul tuturor celor surprinsi de obiectiv. Parul lui tuns scurt, aproape ca acum, dar mustata cu virfurile ascutite si rasucite in sus, ca la mai toti barbatii de isprava ai finalului de secol XIX, ii conferea un aer sever, compensat de cordialitatea de pe chipurile femeilor, retinut zimbitoare, calme, sigure pe farmecul lor si, oricum, in avantaj numeric. Toate, incopciate pina-n git, cu jabouri menite a sublinia pieptul generos, strinse in talie, cu fuste pina-n pamint, cum obisnuia si Adela lui Ibraileanu, de era minune daca da in vileag, la vreo miscare imprudenta, glezna tulburatoare. in schimb, unele arborau palarii tantose, afectate de-a binelea, incomode in orice imprejurari, abandonate de mult. intre personajele care pozau exista un liant, deloc conventional.

Stiau cui si cit i se cuvine respectul, in ordinea experientei de viata acumulate, a instructiei primite, a rolului indeplinit in solidarizarea genealogica, etaloane pierdute incet, incet, sub avalansa dispretului pentru traditie promulgat de colectivismul gregar, grabit sa sufoce maniera, finetea, stilul, etichetate cu toptanul aroganta aristocratica. Chiar acest injuriat pacat era departe de a constitui apanaj de clasa. Aristocratul veritabil (a nu se confunda cu autocratul abuziv) se dovedea ca atare dupa cum reactiona fata de diversificarea individualitatilor si intelegea sa promoveze meritele, odata identificate.
S-au inmultit, in ultima vreme, marturiile edificatoare, de tipul savuroaselor evocari lasate de Gh. Jurgea-Negrilesti, nepot de consul, crescut in casa cu mult personal ajutator, in nici un fel discriminat (vezi Troica amintirilor, Editura Cartea Romaneasca, 2002). Posesorii de mosii nu semanau obligatoriu celor aprig caricaturizati de Petru Dumitriu in fresca sa unilaterala, rosi de egoism, de pizma, de intrigi, dispusi la crima, in ipoteza pierderii „bijuteriilor“, asimilate dreptului la suprematie pe scara sociala. Pacat de talentul epic exceptional al prozatorului, sursele lui de documentare l-au tradat.

Poate ar fi adoptat alta perspectiva, daca sansa i-ar fi suris sa fructifice destine umane precum cele intilnite de Cornelia Pillat, odata intrata in familia de „mosieri“ a sotului, emotionant de plastic descrise in Eterna intoarcere (Editura Du Style, 1996). Ca sa ne raportam la documente din sursa nemijlocita, exista o bogata corespondenta de familie, partial inclusa in volumul care incoroneaza editia de Opere ale lui Ion Pillat, stimulata editorial iarasi de Doina Uricariu. Alta suita de scrisori era comunicata, fragmentar, de fratele mezin al poetului, Nicolae (28 octombrie 1894-29 octombrie 1975), in cuprinsul amintirilor, publicate la Paris (Silhouettes de ma Famille, 1943). Din toate se desprinde un cult al relatiilor sudate in cercul intim de rudenii. Fiecare poarta de grija celorlalti. O scrisoare, prin informatiile solicitate ori furnizate, seamana cu un tur de orizont asupra starii de sanatate in intreaga familie. Nu din cochetarie, Nicolae ortografiaza cu majuscula substantivul respectiv. Aflati la distanta, sotii isi iau, constant, pulsul sentimental si isi reimprospateaza afectiunea, bunicii urmaresc performantele nepotilor, acestia vor sa stie sensul si directia deplasarilor efectuate de unchi, de matusi. Nici pomeneala de indiferenta.

- inaltare peste vremelnicie si vanitati
Educatia i-a deprins sa puna la inima orice modifica si afecteaza raporturile apropiatilor. De aici, o capacitate de daruire netarmurita. in situatii de criza, chiar, aceasta disponibilitate generoasa ramine intacta. Proba, comportarea Mariei Pillat-Brates in detentie, la un loc cu napastuite taranci. Cautind un mod de a le insenina, le asaza in celula pentru o sedinta de portret colectiv. Desenul rezultat figureaza printre reproducerile din albumul actual si respira o aleasa umanitate. Dupa ce a scapat de canonul inchisorii, pictorita a fost trimisa in surghiun la Miercurea Ciuc. Ar fi fost de imaginat o incrincenare definitiva, o vointa acerba de a sterge din memorie acele locuri. S-a petrecut exact pe dos. A intrat decisiv in actiune bagajul ei anterior de impresii de neuitat pecetluite la Miorcani si pe unde sotii Pillat au mai avut case, paminturi, prietenii durabile cu localnici de toata mina. Este infinita lumina in acuarela care reprezinta o simpla capita de fin depistata pe un cimp oarecare, la marginea tinutului de exil, ceea ce denota superba capacitate de a transforma privirea ei artistica intr-o reconvertire launtrica la impacare cu soarta, la inaltare peste vremelnicie si vanitati.