OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Teatrul Odeon – Marisol de José Rivera. Regia: Alexandru Berceanu. Scenografia: Ina Isbasescu. Cu: Serban Ionescu, Crina Muresan, Catalina Mustata, Liana Margineanu

Coerenta unui program repertorial bine articulat nu doar la nivelul intentiilor ar trebui sa fie una dintre preocuparile constante ale teatrelor. Demersul Odeonului de a promova tineri absolventi ai UNATC, ale caror proiecte vizeaza texte contemporane, se inscrie in aceasta directie, ignorata de cele mai multe ori in spatiul teatral autohton. Motivul rezida in neputinta de a ne asuma un risc necesar in orice cultura vie si deschisa si in comoditatea sondarii unor zone deja cunoscute.

Dupa incisivul spectacol realizat de Sorin Militaru, Genocid sau ficatul meu e fara rost, Alexandru Berceanu propune o viziune inedita asupra posibilului sfirsit al omenirii. Chiar daca uneori alambicat prin aglomerarea de secvente si detalii incomplet speculate, spectacolul are o calitate esentiala, care rezida in modernitatea conceptiei regizorale si in frustetea abordarii. Personajele se regasesc pe mai multe planuri, evolutia este fragmentara si stratificata, cu multiple reveniri in planul real si in cel fantastic, la limita dintre registre diferite. Meritul montarii sta in percutanta unei imagerii grotesti care surprinde cu acuitate un univers destructurat. Resortul acestei agonii existentiale este revolta ingerilor impotriva unui Dumnezeu senil, figurant rupt de unitatea primordiala, lasind sa se perpetueze structuri aberante: retardati cu fantezii erotice, aurolaci periculosi, in general cei a caror viata este un balast, resimtindu-si acut marginalitatea.

Ingerii pazitori isi intorc chipul de la o lume devenita focar de refractie a unei infectii contaminante, imposibil de suprimat, impregnata in porii unei umanitati amnezice. Sarutul lor, propagat in corpul muritorilor cu o forta resuscitanta perceputa ca soc, are ceva din voluptatea revoltei daimonice, a carei menire este de a reconstrui lumea, de a o revitaliza. Caci angelicul si demonicul coexista aici intr-o formula a creatiei distructive. Universul este un organism dezmembrat, al carui suflu greoi anticipeaza moartea, imaginata in spectacol sub diverse forme. Este mai intii moartea lui Marisol, tinara femeie asasinata in metrou de un cersetor cu o crosa de golf, ca efect al planului ingerilor de a-l suprima pe creatorul absolut si de a reduce universul la o masa de corpuri decimate. Spectacolul porneste de la un fapt banal, depasind treptat cadrul recognoscibilului. Cotidianul lugubru este invadat de imaginar, iar oniricul se suprapune peste real, jonctiuni care devin transparente si prin conceptia scenografica a spatiului, extins dincolo de cadrul scenei, ca o prelungire a cadrului reprezentat de trupurile decimate.

Marisol, oscilind continuu intre pulsiuni contrare – atractia revoltei si credinta in Dumnezeu –, bulversata de propria-i moarte si tulburata de evolutia noii ordini, stari bine exprimate de Crina Muresan prin gesturi care sugereaza fara ostentatie incertitudinea si nedumerirea totala, este ispitita de ingerul demonic, intruchipat convingator de Catalina Mustata. Prezenta angelic-luciferica surprinsa de ea cu autoritate, cinism si detasare (machiajul strident si costumele excentrice accentueaza dimensiunea malefica) isi gaseste corespondentul terestru in June, al carei frate Lenny, artist retardat cu ambitii novatoare, este si el un instrument al revoltei. Ipostazele multiple in care apare, nuantate cu precizie si flexibilitate de Serban Ionescu, sugereaza un tip de identitate diseminata sau figuratii diferite ale aceluiasi chip, marsind pe latura de grotesc si straniu. Este, in acelasi timp, insul transsexual, din al carui pintec iese la iveala un cui, imagine a creatiei degradate si sterile, dar si barbatul cu pielea arsa, relevind unul dintre stadiile mutilarii fizice, corespondent al dezintegrarii organice intr-o atmosfera claustranta ce emana miasme pestilentiale. Indivizii devin actanti indisociabili, absorbiti de imanenta sordidului si afectati de efectele revoltei. Vederea le este obliterata, nemaiputind focaliza elementele primordiale sau percepindu-le distorsionat. Flash-urile puternice si halucinante anticipeaza socul revoltei iminente.

Spectacolul exhiba o lume agonica si regresiva pina la stadiul subliminal, perceputa ca materie in descompunere, ca succesiune de particule amorfe care se scurg in vid. Solutia salutara capabila sa-i restituie acestui spatiu pierdut centrul este rebeliunea angelica, ca forma de revitalizare universala. Aceasta formula regeneranta este constientizata de Marisol in final, atunci cind moartea este acceptata ca o calatorie (sugestia globului care se inalta) si, implicit, ca un substitut al purificarii.
Alexandru Berceanu este unul dintre tinerii regizori capabili sa-si asume o miza incitanta, careia va reusi probabil sa-i ofere un sens mai coerent in spectacolele ulterioare.