Luni, 28
noiembrie, începînd cu ora 19.00, Sala Constanța a Hotelului Marriott a devenit
neîncăpătoare pentru cei peste 450 de oaspeți adunați la evenimentul de lansare
a noului album de fotografie semnat de Răzvan Voiculescu, Bucătăria Hoinară.
Îmi place la
nebunie, mărturisesc, ca la evenimentele cu ștaif să stau la intrare și să casc
gura la rochiile doamnelor și la expresia (de încîntare, de plictiseală, de
mîndrie) a domnilor care le însoțesc. E o poezie în această simetrie pe care-mi
place să cred că o înțeleg. Sala luxosului hotel se umple rapid de iubitori ai
fotografiilor lui Răzvan Voiculescu: cîteva sute, de la doamne distinse, ajunse
la vîrsta senectuții, la perechi tinere cu aer(e) de corporatiști. O masă
țărănească micuță tronează sub bannerul uriaș cu coperta albumului, și pe ea,
cîteva sticle, borcane și clondire cu murături (probabil) compun un decor care
ne introduce abrupt în atmosfera evenimentului. Se lansează un album de
fotografie, nu o carte de bucate: asta cred că știe deja toată lumea din sală.
Bucătăreala e, aici, un pretext pentru o călătorie gastronomică și culturală în
jurul lumii, și asta fără să părăsim meleagurile autohtone. (Îmi vine să zic,
deloc ironic, deloc în doi peri, că Răzvan Voiculescu a făcut, prin albumele
sale dedicate unor zone celebre din România – Lăpuș, Dobrogea etc.–, mai mult
pentru brandul de țară decît un batalion întreg de bugetari ministeriali.) Cine
va răsfoi paginile Bucătăriei Hoinare va însoți, de fapt, o caravană –
fotografică, nu cinematografică – de-a lungul și de-a latul unei Românii
nebănuite. Cunoașterea acestei Românii nu se face direct, în lumina clară a
lucrurilor explicite și răspicat rostite, ci cumva pieziș, prin lentila
artistului. Întotdeauna locul se vede în contrast cu bucatele gătite:
bucătăreala nu e în spiritul decorului, ci în pofida lui, iar contrastul acesta
creează niște imagini de o frumusețe ireală. Nimic de natură moartă – pentru că
ai fi tentat să te gîndești la așa ceva, privind niște imagini cu bucate, nu? –
și aproape nimic real și realist în viziunea aceasta cînd gourmand, cînd
gourmet a artistului fotograf.
De altfel,
el recunoaște la începutul evenimentului, vizibil emoționat, că Bucătăria
Hoinară e al „zecelea copil al meu“ și „primul album al meu făcut în echipă“,
album la care „am lucrat doi ani“. Pentru realizarea lui a fost nevoie nu doar de
sprijinul regizorului Șerban Georgescu, semnatarul scurtmetrajului de making of
(atașat albumului), ci și de mîinile iscusite și talentate ale unor invitați
(să gătească spectaculos), aleși pe sprînceană: Mircea, Marcela, Horia, Dana,
Adrian. Autorul recunoaște în discursul de început că „acest album e o extensie
a celorlalte albume ale sale despre România“ și revine la o problemă pe care a
semnalat-o și anul trecut, în același decor somptuos (totuși, contrastul!):
„trebuie să încercăm să imortalizăm satul românesc“, fabuloasa lume rurală care
se descompune încet și sigur sub ochii noștri indiferenți. „Îmi place să cred“
– spune fotograful Răzvan Voiculescu – „că prin imaginile mele imortalizez ce a
mai rămas din satul românesc.“ Gătind argentinian pe o prispă românească,
într-o șură sau pe un deal bătut de vînt și punînd în scenă fastuoase
spectacole gastronomice fusion în Maramureș, în Nordul Moldovei sau în
Dobrogea, artistul fotograf aduce în prim-plan, de fapt, o lume profund,
autentic românească. Dintre invitați, doar Horia Simon e bucătar profesionist,
restul sînt niște amatori (în sensul etimologic, desigur), veniți să ne îmbie
cu o felie savuroasă de realitate românească, presărată cu niște condimente
fistichii și cosmopolite.
Șerban
Georgescu – omul din spatele camerei, care a surprins atmosfera din jurul
bucătărelii hoinare, dar care a fost, și el, unul dintre bucătarii invitați –
ne-a împărtășit și el ceva din experiența acestor doi ani. A lăsat să se
înțeleagă că Răzvan Voiculescu e un mic tiran, dar că, fără tirania lui (de
artist), acest album nu ar fi fost o reușită. Ne-a povestit cum își alegeau
decorurile și tot ritualul de convingere a gazdelor cărora trebuiau să le
explice, simplu, întreg conceptul: gătim la dumneavoastră în curte sau în casă
și, în tot acest timp, facem fotografii. Cîteva sute de kilograme de echipament
foto și video, plus intrumentele de gătit ale invitatului. „Odată“, povestește
regizorul, „undeva în Maramureș, un sătean a venit seara acasă, pilit, și ne-a
găsit cu soția și copilul lui și era cît pe ce s-o încurcăm pentru că omul nu
înțelegea ce anume facem noi în casa lui.“ „Din album, cel puțin din imagini“,
spune Șerban Georgescu, „lipsesc isteria, demența și verva personajului Răzvan
Voiculescu.“ El a reușit „să-i electrizeze și să-i mobilizeze“ pe toți, atît pe
gazde, cît și pe invitații săi.
„Răzvan a
țipat încontinuu la noi: «Mișcați-vă, mișcați-vă, ce căutăm noi s-ar putea să
dispar㻓.
După
vizionarea filmului – un scurtmetraj spumos, alert, plin de farmec și de umor
–, fiecare invitat în parte a spus cîteva cuvinte despre ce anume a însemnat
pentru ei lucrul la acest album. Primul – și cel mai cunoscut dintre ei – a
fost scriitorul Mircea Dinescu, ale cărui pasiuni gastronomice sînt deja bine
cunoscute. El începe, mucalit, cu o mărturisire care stîrnește hohote în sală:
„Deși am lucrat 10 ani cu el la Plai cu boi, în seara asta e prima dată cînd îl
văd rîzînd pe Răzvan“. „Cred că roșiile și vinetele i-au provocat furnicături“,
continuă scriitorul, concluzionînd astfel: „Această arheologie culinară pe care
a făcut-o el în acest album chiar m-a impresionat pentru că a început să iasă
și să se vadă omul din el“.
Fiecare
dintre ceilalți invitați – toți plini de emoții – a încercat să redea puțin din
farmecul hălăduielilor culinare la care au participat și pe care obiectivul
fotografic le-a imortalizat în paginile albumului Bucătăria Hoinară. Horia
povestește că avea un trac teribil în fața camerelor și a obiectivului
fotografic, dar că Răzvan i-a găsit, sentențios, leac de frică: „Horia, nu
există trac, ci doar băutură prea puțină. Ia și bea sticla asta de vin“. Dana
povestește exaltată, transportîndu-ne și pe noi instantaneu în filmul (imaginar
al) albumului: „Răzvan a țipat încontinuu la noi: mișcați-vă, mișcați-vă, ce
căutăm noi s-ar putea să dispară“. Tot ea a evocat personajele deosebite pe
care le-a cunoscut în aceste peregrinări: nea Gavrilă de 104 ani din Suceava,
dar și Gheorghiță care nu știa cîți ani avea – „poate 16, poate 17, poate 18“.
Adrian cu care Răzvan Voiculescu a „acoperit zona Dobrogei“ ne povestește
rîzînd cum a „îmbolnăvit un cîine al unui cioban de ulcer“, dîndu-i să mănînce
„rondele de somon fumé“, cum „aproape am dat foc unui deal“ și „cum am reușit
să scufundăm o insulă cu echipamentul nostru și ustensilele de gătit“.
Dincolo de
aceste aventuri – din care toți participanții au ieșit mai bogați, sufletește
se-nțelege –, imaginile vorbesc cel mai bine și mai adevărat. Bucătăria Hoinară
este un slideshow poetic de imagini splendide, fiecare cu povestea ei, cu
aventura ei, care surprinde două lumi aflate în antiteză: pe de o parte, satul
românesc, care se destramă pe zi ce trece, pe de altă parte, lumea luxuriantă a
delicateselor culinare.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters