OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Publicul romanesc l-a vazut, in fine, pe Adrian Costea. L-a ascultat saptamina trecuta ore in sir in doua seri consecutive la postul de televiziune ProTV, a aflat in detaliu despre lucrurile si lucraturile in care a fost implicat in cei opt ani de intensa, pasionata, as zice obsesiva, relatie de amor cu Puterea (cu majuscula) din Romania. Ce-l punea in miscare: generozitate si daruire, cum ne spune el, interes financiar, cum banuiesc unii, fixatie, cum afirma altii? Nu cred ca putem inca raspunde cu certitudine. In orice caz, este clar ca din aceasta aventura dl Costea a extras satisfactii si dezamagiri, poate venituri (desi afirma ca, de fapt, a pierdut bani), din ea i se trage si prabusirea, caci prabusire este, indiferent de ce va rezulta in cele din urma din ancheta judiciara a autoritatilor franceze, condamnare sau achitare.

Calendarul aventurii romanesti a acestui om de afaceri francez se poate contura destul de bine acum: face cunostinta cu presedintele Ion Iliescu la Paris in noiembrie ’91; i se propun diverse afaceri cu Romania in lunile urmatoare; se intoarce, pentru prima oara in aproape 20 de ani, la Bucuresti in iunie ’92; devine un consilier apropiat al lui Iliescu pentru urmatorii patru ani, il ajuta in campaniile electorale din ’92, dar mai ales in cea din ’96; se desparte de el dupa pierderea alegerilor; anul ’97 si-l petrece complotind scindarea PDSR-ului pe orbita APR-ul; in ’98 scrie scrisori unor politicieni ai presedintelui Constantinescu, al carui consilier special insarcinat sa gaseasca investitori straini devine in ianuarie ’99 (un mandat pe care spune ca il are si acum). De undeva, de la cineva, din vreo razbunare personala sau politica, pentru vreo finalitate obscura, un denunt anonim il plaseaza in vizorul autoritatilor franceze: este arestat (26 de zile de inchisoare), anchetat, investigatia franceza se extinde in Romania si Elvetia; acuzatiile sint spalare de bani, escrocherie si altele, toate grefate pe afacerile sale romanesti, cu deosebire doua: contractul de livrare a unor cantitati de motorina pentru agricultura (nerealizat decit partial) si publicarea albumului de fotografii Eterna si fascinanta Romanie. Din ce declara Adrian Costea rezulta ca pentru aceste doua afaceri s-au transferat in conturile lui de banca circa 54,7 milioane de dolari.

Banuiala francezilor este ca parte din acesti bani si poate altii nu au fost platiti pentru tranzactii reale, ci pentru a fi „spalati“ si apoi folositi in alte scopuri. Printre destinatiile ilicite ale acesor bani s-ar include producerea materialului de campanie electorala pentru dl Iliescu in 1996, de pilda, sau publicarea unei carti a fostului presedinte roman in 1995, activitati pentru care – nimeni nu contesta acest lucru – Adrian Costea nu a primit nici un ban.
Dl Costea respinge desigur acuzatiile. El sustine ca vrea sa-si recupereze unele din costuri si pierderi, dar faptul ca nu a intreprins in decursul anilor nici un demers legal in acest scop il face suspect in ochii autoritatilor franceze. El are justificari de natura mai curind sentimentala pentru intirziere, dar declara ca acum este decis sa dea in judecata PDSR-ul pentru banii pierduti sau nerecuperati. Va fi interesant de vazut daca se intimpla ceva si ce anume.

Toate acestea nu sint simple detalii ale unei anchete judiciare. Ele expun o anume conduita si mentalitate a politicienilor implicati, care au pretins sau doar acceptat de la Adrian Costea, in afara consiliilor sale, servicii cel putin obscure, la granita legalitatii, daca nu chiar in zona unei potentiale ilegalitati, si, in orice caz, greu de justificat moral. Nu degeaba, ei au devenit foarte zgirciti cu declaratiile, iar cind le fac, acuza un complot al actualei puteri de a-l elimina pe Ion Iliescu din cursa prezidentiala. Nu ne indoim ca atit cei din aria puterii, cit si altii care se gindesc la alegerile din toamna ar fi incitati sa-l vada pe candidatul cel mai bine plasat in sondaje iesit din cursa. Nu este de aceea exclus ca denuntul contra lui Costea, care a declansat si scandalul, sa fi avut o motivatie politico-electorala. De unde a pornit? Logic vorbind, ar fi greu de crezut ca a pornit din tabara Melescanu, fiindca se puteau usor anticipa dezvaluiri neplacute pentru APR.

In arcul puterii, in clipa de fata, se gasesc doi candidati la presedintie si e posibil ca printre cei care planuiau campaniile electorale ale protagonistilor sa se fi gasit careva cu initiativa si imaginatie in domeniul asa-numitelor „trucuri murdare“. Aflam de la Costea ca autoritatile franceze au inceput sa se intereseze de el cu doi in urma, deci cu mult inainte de campania electorala. Daca la Cotroceni va fi pornit denuntul, atunci de ce l-ar fi acceptat presedintele Constantinescu, doar cu citeva luni mai tirziu, in chip de consilier? Ar fi trebuit, dimpotriva, sa stea cit se poate de departe de acest personaj. In fine, se pot face speculatii in privinta celuilalt candidat, Petre Roman, spre care parea sa-si indrepte suspiciunile chiar Adrian Costea intr-unul din interviurile sale, fara a-l numi, desigur. Speculatiile nu ne duc, insa, prea departe.

Oricum, denuntul nu echivaleaza cu un complot. El a declansat ancheta, dar nu a inventat faptele care au iesit la iveala cu prilejul acestei anchete, si ne referim, in primul rind, la faptele care nu sint in dubiu si nu trebuie confirmate de procedura judiciara in curs. Ele nu pot fi pur si simplu ignorate sau ridiculizate, atribuite unei pretinse conspiratii sau puse pe seama ignorantei. Publicul romanesc are dreptul sa pretinda si trebuie sa obtina precizari si explicatii macar la fel de detaliate ca interviurile maraton ale lui Adrian Costea. A conta pe lipsa de interes a opiniei publice sau pe exasperarea electoratului fata de situatia actuala din tara este mai mult decit o greseala politica, este indiciul unei iresponsabilitati fata de societate. Chiar daca nu exista momentan o comanda publica precisa, moralitatea cea mai elementara ar trebui sa-i indemne pe cei vizati sa se disculpe, mai curind decit sa acuze. Putem intelege ca scandalul i-a luat prin surprindere si de aceea raspund eratic si comparativ. Prelungirea acestei situatii nu poate ramine, insa, nepenalizata. Electoratul s-ar putea sa aiba nevoie de ceva mai mult timp ca sa asimileze si sa prelucreze informatiile obtinute, ceea ce nu inseamna, ca n-o va face deloc. Si timp mai are.

Praga