OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Palmaresul lui Dragos Buhagiar este unul deosebit de bogat pentru un artist tinar. Si nu este vorba numai de cel al premiilor, unde se regaseste si cel mai recent, acordat de UNITER, pentru scenografia la Alchimistul – Teatrul Odeon, regia Anca Colteanu si la Baal – Teatrul Mic, regia Dragos Galgotiu. Este vorba de o munca prodigioasa tradusa nu numai in mai bine de 40 de scenografii de succes si aplomb vizual pentru piese de teatru, ci si de ambientari si contexte plastice pentru festivaluri de expresie unice cum a fost (si poate va fi reluat) Humorror (editiile 2000 si 2001), sustinut ani de zile de generozitatea celor de la CONNEX.
Inca din Saragossa 66 de zile – unde semna scenografia, ca si pentru alte multe creatii de exceptie, impreuna cu Irina Solomon –, se contura drumul care va particulariza, intr-o istorie a scenografiei romanesti, lucrarile lui Dragos Buhagiar. Acolo remarcam costumele orientale (vezi articolul din Observator cultural dedicat Irinei Solomon), dar si o obiectualitate pregnanta a costumelor inchizitorilor, a instrumentelor de tortura (sugestia cizmei spa-niole, excelent fabricata, un artefact marcant) si, la sfirsit, a personajului care facea palpabila acea dimensiune a straniului surprinsa de un suprarealist ca Max Ernst, Ciuma.

Aceasta obiectualitate inseamna o plasticitate a lucrurilor, a acelor elemente defini-torii pentru un decor care concentreaza mesajul, de obicei, tocmai data fiind prezenta acestora, intr-o viziune care foloseste mult golul scenei. Este vorba de o expresivitate care decurge din re-plasmuirea frusta a reperelor ce evoca realitatea, lumea; nu este o preluare mimetica, fidela, ci o prelucrare care le face perfecte pentru limbajul si, mai ales, estetica scenei. Astfel, caruta din Mutter Courage – Teatrul Bulandra, regia Catalina Buzoianu, costume Velica Panduru – ramine unul dintre cele mai implinite obiecte scenice din ultimul deceniu, poate un reper al scenografiei romanesti. Aceasta caruta reprezinta vizual esenta dramatica a piesei lui Brecht. E lucrata din lemn si tabla sugerind reparatii si interventii, e un camin ambulant (cosul de soba, sertarele din burta carutei...), plurifunctional, fortificat (cum sugereaza tabla argintie, nituita – un efect foarte plastic si modern-decorativ – care apara partile de dinainte si dinapoi), deci obiect de razboi...
In contextul unei plantatii care se defineste prin acest contrapunct dintre obiect si scena denudata, eclerajul, factorul lumina devine extrem de important. De aici propensiunea scenografului catre designul de lumini, pandant al viziunii sale plastice despre spatiul de joc, care se putea observa foarte bine si in Mutter Courage, si in Alchimis-tul.

Un alt reper relativ recent al creatiei lui Dragos Buhagiar este Colonelul Pasare – Teatrul Bulandra, regia Alexandru Dabija – unde semneaza integral scenografia. Decorul obtine situarea actiunii, in acord cu datele piesei, intr-o biserica abandonata, prin doua elemente principale. Mai intii un mic pupitru bisericesc, central (acesta e preluat tale quale, ca si restul recuzitei, dar nu impieteaza estetic), apoi, printr-un intreg perete monumental, inalt cit scena, de fotografii alb-negru ce sugereaza o fresca, in ideea de a echivala figurile personajelor cu chipurile de sfinti. Aceste adevarate portrete fotografice cu intentie psihologica ale personajelor in variate ipostaze, de dimensiuni mari, constituie piesa de rezistenta a decorului si, in acelasi timp, o modalitate scenografica care poarta intreaga mizanscena intr-un context up to date. Costumele, un ready made scenografic, au urmarit atent caracterizarea situatiilor si a personajelor, reflectind o elaborata apreciere a fiecarui tablou.

Dar poate printre cele mai interesante realizari ale sale se numara Alchimistul de la Teatrul Odeon. Scenografia, distinsa pe buna dreptate cu Premiul UNITER pe 2002, exceleaza mai ales la capitolul costume, secundata fiind de un decor care rezolva cu brio multe dintre dificultatile piesei (unitatea de timp si de loc nu se mai numara printre obiectivele unei dramatizari care alterneaza visul cu calatoriile reale s.a.m.d.).
Astfel, costumul protagonistei, Fatima – personaj interpretat cu exceptionala gratie de Elvira Deatcu –, este caracterizat, pe linga turcoazul si albastrul pretios, cu acele speciale straluciri daruite ochiului de tafta, de decoratia perfect concentrata numai in jurul gitului; restul efectelor provin din design si din volumetrie (rochie gen malacov). Nu sint nici un fel de efecte superflue in contrapunctul decoratiei, in culorile irizate ale penajului de paun, dintre simili-turcoaze, pene albastre, broderii. Acest costum, agrementat de un turban de matase cu pene albastre, sustine jocul actritei si potenteaza o seductie ce se desfasoara imperceptibil, fin, fara nici un fel de apropiere de uzitatele dezveliri explicite; rochia imbraca superb si la fel descrie scenografic si personajul, iubita cea visata.

In plus, credem ca designul realizat pentru Fatima aduce un element de deosebita noutate. Intregul tiv al rochiei este decorat cu scoici alb-bej, iar aceste scoici, pe linga legatura simbolica pe care o stabilesc cu lumea marina si eternul feminin, implinesc o functie inedita. Este un costum sonor. Iar zgomotul scoicilor, izbite la un moment dat vo-luntar ritmic – si memorabil ca gest teatral – de actrita, este un factor ludic aparte care se armonizeaza in economia generala a piesei.
Alaturi de acest costum, si celelalte au sustinut cu brio viziunea unei Spanii post- maure, dar care continua sa reintilneasca Orientul. Costumul protagonistului, Santiago, interpretat de Marius Stanescu, unde scenograful a folosit piele si in, alb si bej, apoi costumul dervisului (de real impact vizual), alb, rotitor. De fapt, atentia data detaliului se observa la toate celelalte costume orientale (mentinute intr-o gama cromatica in acord cu fondul auriu al decorului), de la conceptia cu accente materiale pretioase a hainelor pina la cea a sandalelor, incaltaminte predilect orientala. Si aceasta atenta prelucrare plastica a detaliului a facut mult pentru stilul scenografic memorabil al spectacolului.

Credem ca in decorul Alchimistului, Dragos Buhagiar a creat perfect atmosfera pe care o urmarea dramatizarea, pe linga elaborata „masina de calatorit“, designul si regia luminilor, aluzia la incinta piramidelor s.a.m.d., prin conceptia acelor retorte si vase de sticla, de forme si culori variate – albastru, turcoaz, cu adincimi si straluciri verzi – care erau coborite in scena, cea mai valoroasa sugestie si reprezentare, prin misterul pe care-l incarna, a laboratorului unui alchimist. O creatie captivanta, care tine de magia scenei.
Si, last but not least, tot de inspiratia scenografului a tinut la Alchimistul si aducerea publicului in spatiul scenei, in proximi-tatea actului teatral.
In prezent, premiera urmind sa aiba loc la inceputul lui iunie, Dragos Buhagiar pregateste Oblomov, in regia lui Alexandru Tocilescu, dramatizare de Mihaela Tonitza Iordache, la Bulandra. Fara indoiala, prin spatiul-pilnie care absoarbe, prin atmosfera lucrurilor si a luminii, scenografia la Oblomov va inscrie un capitol important in creatia artistului.