OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dumitru CHIOARU
Viata si opiniile profesorului Mouse
Editura Limes, Cluj-Napoca,
2004, 100 p.


O parte dintre poemele publicate in volumul Viata si opiniile profesorului Mouse se regasesc in antologia Vara de fosfor, publicata de Dumitru Chioaru la Editura Dacia in 2002. Structura volumului din 2004 amplifica ultimele doua secvente ale antologiei, pastrind titlurile ciclurilor: Scene din orasul-vitraliu si Viata si opiniile profesorului Mouse. Am facut acest scurt demers de „recunoastere“ pentru a limpezi relatia dintre cele mai recente carti de versuri ale lui Dumitru Chioaru, dar si pentru ca antologia de la Dacia aparea sub genericul Poetii Sibiului.

Un autentic poet al orasului, al Sibiului, este Dumitru Chioaru in cea mai recenta carte a sa. Cea mai importanta secventa a cartii, nu doar din punct de vedere cantitativ, pleaca de la imaginea locurilor „legendare“ ale vechiului burg transilvan. Titlurile poemelor sugereaza aceasta incursiune in „maruntaiele“ orasului: Sibiu, Piata Aurarilor, Scara Fingerling, Podul Minciunilor…
Insasi alegerea orasului ca tema mi se pare un exercitiu de maturitate poetica. Este echilibrul unei virste poetice care, pentru ca nu se (mai) iluzioneaza, „vede“ mai bine frumusetea si valoarea lucrurilor din jur. Sibiul, pe de alta parte, e unul dintre cele mai poetizate orase romanesti. De altfel, „umbrele“ poetilor, fie ei Stanca, Doinas, Olteanu, Iustin Panta sau Mircea Ivanescu, il insotesc pe „calatorul“ Chioaru.

Imaginea orasului e pusa statornic in relatie cu aceea a unui eu poetic solitar. In fapt, viziunea din ciclul Scene din orasul-vitraliu si, prin extensiune, a intregii carti, inclusiv a poemelor civice din Addenda, este una romantica. Exista, sugereaza poetul, doua durate: una lunga, un timp al orasului, si una scurta, a vietii umane. De aici se naste melancolia cu care poetul priveste urbea si cu care-si priveste propria existenta. De aici scepticismul Biedermaier care „coloreaza“ perspectiva poetica.
Tema recurenta, in acord cu melancolia sceptica a poetului, este ubi sunt. Iata cum se construieste inceputul poemului Piata Aurarilor: „Intre ziduri cu flori in ferestre/ escaladate de-o scara de piatra/ adaposteau larma negustorilor de giuvaeruri/ in Piata Aurarilor/ matasuri catifele si atlazuri/ se valureau sub adieri de vint/ cununi de mireasa armuri cavaleresti/ masti viu colorate/ se-nfiorau pe stilpii proaspat vopsiti/ in fiecare zi de tirg/ carti invelite-n piele/ scoase din teascul unui mester neamt/ sub degetele inelate ale tirgovetilor/ imbracati in haine de duminica/ nimic din ce-a fost!“. Romantica e nu doar melancolia celui aflat in alt timp, dar si perspectiva asupra timpului trecut, un Ev Mediu al cavalerilor.

In plus, evocarea istoriei medievale il asociaza pe Chioaru demersului poetic al cerchistilor. Motivatia viziunii este insa diferita. Daca pentru Stanca sau Doinas, istoria era un prilej de reestetizare a poeziei intr-un context pe care ei insisi il defineau drept „pasunist“, pentru Chioaru evocarea e un mod, iarasi romantic, de a incerca imposibilul, de a incerca sa opresti „veacul nebun“, XXI de asta data, in loc. Exista, cred, o strategie poetica recurenta in Scene din orasul-vitraliu. Poetul pleaca inca din titlu de la fixarea locului, pentru ca apoi, de la cadru, el sa revina asupra eului, asupra amintirilor pe care i le trezeste spatiul respectiv. „Pe Scara Fingerling melancolia/ se tine ca o trena imparateasca/ de gindurile mele –/ si piatra s-a tocit sub talpile anilor/ si varul peretilor coscoviti face fluturi/ zbenguindu-se in sus si in jos/ in racoarea serii de mai/ zaresc iarasi doua siluete/ urcind pe scara in acelasi pas/ – o scena repetata de turnuri de biserici/ din piata aurarilor spre cer –/ ciobita e si azi o treapta/ pe care piciorul s-a dus in gol/ si peretii coscoviti ai timpului/ se naruiesc in haul amintirii –/ urc sau cobor? ma-ntreb pe cind piciorul/ sta incordat in aer/ si ceasul bate lung si melancolic“ (Scara Fingerling).

Aceasta melancolie prezenta implicit si explicit e in deplin acord cu sursa culturala evocata cel mai des in poemele din primul ciclu, poezia lui Mihai Eminescu. Aluziile la celebre poeme eminesciene se regasesc, uneori, in texte consecutive. In Podul Minciunilor gasim o trimitere catre sonetul Venetia (evocat, de altfel, si in alt poem, din al doilea ciclu al volumului, Timp scrijelit): „si te ratacesti iarasi in privirea/ serpuitoare peste cascadele acoperisurilor/ de case medievale/ n-auzi cintari/ nu vezi decit aceeasi luna“. Imediat, in Butoiul de aur, e o sugestie care trimite catre Oda (in metru antic): „si-am baut pina la fund paharul/ melancoliei“. „Eminescianismul“ din cea mai recenta carte a lui Chioaru e consubstantial viziunii poetice, subliniindu-i temeiurile romantice. Scepticismul de esenta al poetului se regaseste si in a doua parte a cartii, Viata si opiniile profesorului Mouse. Poemul care da titlul ciclului este o reflectie pe tema scrisului si a soartei poetului. Imaginea „profesorului Mouse“ e polimorfa.

El este mai intii soarecele care, ca in Cugetarile sarmanului Dionis, roade copertele cartilor, dar este si soarecele de biblioteca, cel pentru care sensul existentei inseamna lectura si scris, inseamna poezie. Scepticismul dominant in volum se conserva si aici, Dumitru Chioaru privindu-se simultan ca pe un „daruit“, dar si ca pe un „damnat“. Foarte rar, si mai putin convingator din pricina conventionalismului imaginilor, ca in Flacara violeta, scepticismul si melancolia sint inlocuite cu o forma de revolta. Spre beneficiul poeziei, aceste excese/accese sint repede reprimate, lasind loc discursului monocord, dar convingator al poetului.
Viata si opiniile profesorului Mouse este, retoric vorbind, un volum de inceput de mileniu. Ca atitudine poetica insa – si aici sta originalitatea lui Chioaru –, volumul e opera unui romantic care priveste, cu tristete, elegiac, cursul veacului. Daca maretele ziduri ale cetatii Sibiului sint eterne, existenta e efemera, iar poezia, poezia…