OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De ce a ieșit lumea în stradă, de fapt?

A. Dintr-un impuls atavic, pentru a-și manifesta răutatea funciară (versiunea unor iresponsabili care trăiesc în paradisul propriilor minți).
B. Dintr-o revelație ontologică, fundamentală (versiunea unor copii care nu au apucat 1989).
C. Aici e cel mai greu de completat. De ce au ieșit, de fapt, cîteva mii de oameni în multe orașe din țară, timp de zile (deocamdată), într-o mișcare de stradă care se cronicizează?

Se pot invoca, desigur, nemulțumiri care există de ani, de cînd criza a lovit și România. Da, e drept, a lovit-o, dar oamenii de la putere sau din jurul ei continuă să fure liniștiți.

 

Se pot invoca televiziunile-pubelă, de pildă Antena 3, care nu face altceva decît să se uite permanent în gura președintelui Băsescu. Da, e drept, Antena 3 este autoarea, printre altele, a unei tactici de manipulare a sensibilității colective și a istoriei în măsura în care încearcă să acrediteze ideea că „Băsescu egal Ceaușescu“. Este însă patentă sărăcia multora dintre semenii noștri, mult mai adîncă decît cea din vremea comunismului (mai ales a aceluia „cu față umană“, dintre 1965-1975).   

Se poate invoca manipularea USL. Dar degeaba. Mișcarea aceasta nu are legătură cu o opoziție parlamentară care nu o reprezintă, dar care va vrea să tragă foloase de pe urma ei. Dacă poate. Cred însă că scînteia – mereu trebuie ajuns la ea – nu trebuie identificată cu „cauzele revoluției“, ca să citez o sintagmă din vechile manuale de istorie. O ceartă se „aprinde“ mereu de la un detaliu, după care lucrurile – dar abia după – se pot raționaliza. Iar acum, scînteia a fost aprinsă de dom’ președinte, într-o intervenție televizată, în care l-a luat la trei păzește pe omul care se identifică cu SMURD, unul dintre foarte puținii oameni care au făcut ceva pentru România în ultimii ani, în mod constant, și nu pentru glorie sau pentru a păcăli, odată praful aruncat în ochi, tocmai privirile pline de speranță ale oamenilor. Dom’ președinte a vorbit ca un șef de șantier cu un muncitor de-ai lui, de față cu milioane de oameni care o duc, de cîțiva ani, tot mai rău. Făcea asta și înainte, dar atunci se lua la harță cu specimene de teapa dînsului: Vântu, mogulii, judecătorii care, judecători fiind, nu pot fi „judecați“ de nimeni, comuniștii etc.

Treptat însă, mintea lui dom’ președinte a evoluat surprinzător de asemănător – asta trebuie spus, e evident – cu cea a Tovarășului. Dom’ președinte a avut nevoie de intelectuali la început, dar, odată puterea consolidată în teritoriu, i-a lăsat în plata lor, fără ca ei să-l condamne, cum nici Popescu-Dumnezeu nu-l condamna pe Tovarășul, după ce, în anii 1980, era evident că deschiderea de după 1968 rămăsese un vis frumos. Contingentul de IQ premium din jurul domnului Tismăneanu e blînd cu dom’ președinte cînd se ia tocmai de Regele Mihai (după ce-l apreciase pe Tovarășul pentru „primii zece ani“). Domnul Cornea scrie că intelectualii care sînt alături de PDL dovedesc nu oportunism, ci faptul că politica PDL este una autentic de dreapta, în vreme ce ăștia de la CriticAtac nu se recunosc în PSD pentru că Ponta nu e, de fapt, de stînga. Așadar, cei din jurul domnului președinte nu schițează nici un gest de reproș (poate doar Cristi Preda, totuși), iar dom’ președinte se crede cel mai tare din parcarea plină cu douăzeci de milioane de mașini care văd cum benzina se scumpește și cum cheile de contact trec în mîinile anumitor băieți deștepți.

 

Nu mai sîntem în ’89, corect, și Băsescu n-a ajuns atît de defazat încît să mai convoace mitinguri de susținere la TV; nu, regimul Băsescu nu e regimul Ceaușescu, și anii 2010 nu sînt anii 1980. Psihologia de lider politic însă rămîne aceeași, doar mediul în care ea se manifestă e diferit. Iar acum, dom’ președinte a dat-o rău de tot în bară. Asta a fost scînteia.

Restul e realitate. Cultură urbană. Mașinile din parcare au pornit fără să le dea nimeni drumul. Au pornit din exasperare. Sigur că putem vorbi și de huligani, dar, să fim serioși, cuvîntul „huligan“, apoi „golan“, nu mai e de mult inocent în limba română. Oamenii există, politicul n-a murit în România, iar dom’ președinte va ieși din scenă urît. Cînd pleci la drum cu resentimente, sfîrșești cu și mai multe.

 

Altceva trebuie să ne îngrijoreze, în perspectivă: faptul că oamenii din piețele urbane ale țării nu au modele politice. Ei fac politică de unii singuri, pentru că nimeni din partidele politice nu-i reprezintă. Aceasta e calea cea mai dreaptă către regimuri dure, cu iz de dictatură. Nu vor veni acum toți intelectualii antiomuniști să ne spună că, decît cu Ponta-Antonescu, mai bine tot cu Băsescu? Și știți de ce? Pentru că „a condamnat comunismul“! Ceaușescu înfierase intervenția comandată de URSS la Praga și avusese parte de un succes răsunător de public. Dom’ președinte a avut de la cine învăța. Istoria se repetă, da, dar nu ne dăm seama decît la sfîrșit.
În cazul nostru, sfîrșitul partidelor politice.