OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Teatrul Ariel – STEPS – Regia Horatiu Mihaiu, ilustratia muzicala Virgil Mihaiu, interpeteaza Alexandrina Moldovan, Adrian Brandus, Viorel Meraru
ADIO, SECOL XX – regia Horatiu Mihaiu, interpreteaza Andi Brandus, Alexandrina Moldovan, Iuliu Pop-Andries, Mariana Iordache, Cornel Iordache
INFANTA. MOD DE INTREBUINTARE – regia si scenografia Radu Afrim, interpreteaza Monica Ristea-Horga, Valentin Lozinca-Mandric, Andi Brandus, Bartis Salma, Barabás István
Teatrul National Tirgu Mures – JOB – regia Radu Afrim, scenografia Horatiu Mihaiu, coregrafia Florin Fieroiu, interpreteaza Suzana Macovei (Cititoarea), Adrian Cucu (Eric), Rodica Baghiu (Mama lui Eric), Nicu Mihoc (Michel Dautrand), Iolanda Dain (Contesa de Pázmány), Elena Purea (Gertrude), Florin Vidamski (Magistratul)
Fundatia Tranzit si Departamentul de Teatru al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj – BLUESCAPE – regia Radu Afrim, interpreteaza Cristina Cimbrea, Elena Popa, Alina Danciu, Ofelia Popii, Romulus Chiciuc, Angel Rusu, Claudiu Vesa, Ileana Lacatus, Cristina Secareanu, Dragos Munteanu


A de la Ardeal…

In ultimul deceniu, majoritatea semnelor pregnante ale innoirii semnului teatral soseste dinspre Ardeal, de la regizori precum Maniutiu si Tompa la institutii esentiale ale schimbarii – Festivalul Atelier al Teatrului Andrei Muresanu din Sfintu Gheorghe, Festivalul Altfest organizat de Centrul International pentru Arta Contemporana la Bistrita. Dramafestul, festivalul fundatiei cu acelasi nume de la Tirgu Mures, se bazeaza si el, printre altele, pe teatrul tirgmuresan Ariel, gratie caruia am reintilnit, cu citeva zile in urma, doi regizori de marca ai noului val, ardeleni, la rindu-le, Radu Afrim si Horatiu Mihaiu. Dincolo de intimplarea literala, constructiile la care ma refer inseamna ani de eforturi ale unor oameni: dramaturgul Radu Macrinici, la Sfintu Gheorghe, managerii culturali Mihai Iancu si Alina Moldovan, la Bistrita, criticul de teatru Alina Nelega si regizorul Gavril Cadariu, la Tirgu Mures, alaturi de grupurile cu care lucreaza si in pofida variilor piedici ale zonei conservatoare.

Sansa Teatrului Ariel e proiectul sau cu doua directii, decurgind una din cealalta. In primul rind obligatiile de teatru pentru copii, ceea ce inseamna nu doar spectacole de gen, dar si o serie de programe, printre care si un fan-club, prin care relatia cu publicul- tinta se personalizeaza, copiii invatind inclusiv cum se face o marioneta, si urmind sa se apropie de muzica via intilnirea cu un creator de exceptie cum e Iosif Hertea. Apoi principiile experimentale ale adresabilitatii catre zona tinara a publicului si, de aici, capacitatea de a-si angaja actorii in cercetarea de noi cai de expresie, asigurind productii de virf ale avangardei.
Din pacate, o anume stare de tensiune planeaza asupra lumii teatrale tirgmuresene, unde exista si Teatrul National cu cele doua companii ale sale, romana si maghiara. Intelegerea diferita, estetica si manageriala, a necesitatilor teatrului de catre directorul sau general, criticul de teatru Zeno Fodor, si adjunctul sau, sef al companiei romanesti, actorul Nicu Mihoc, adept declarat al optiunii reformiste, nu a capatat punte eficienta de negociere nici in urma interventiei ambigue a ministrului Culturii. Pledoaria acestuia din urma impotriva conflictului intre generatii trimite insa locutorul catre tabara conservatoare, in pofida declaratiilor reformiste. Asa incit pastrarea Dramafest-ului la Tirgu Mures tine de acum doar de abilitatea organizatorilor / de forta Teatrului Ariel.


Pasi prin secol

Horatiu Mihaiu, actualmente regizor angajat al Arielului, a montat aici doua spectacole: Steps si Adio, secol XX! Cel dintii e povestea pasilor vietii de la nastere pina la sfirsit, interpretata chiar de picioarele (si uneori miinile) actorilor Alexandrina Moldovan, Adrian Brandus si Viorel Meraru. Spectacolul este efectiv o bijuterie si o lectie de modestie si maiestrie actoriceasca si de ingeniozitate regizorala. Atita pregnanta are ingustul cadru in care isi disputa viata picioarele, incit abia sesisezi, in prim-plan, incet, foarte incet, trecind testoasa ce duce firul vietii spre capat. De la descoperirea papucilor la viata in papuci, de la descoperirea jucariilor la folosirea celor de pe urma – table, ziare si alcool –, de la primul bal la vaduva vesela, nimic nu perturba trecerea lina a testoasei catre finalul unui ciclu ce se va relua imediat. Poezia lui Horatiu Mihaiu infloreste pe acest spatiu mic, in volute de actorie si sensuri glumete despre lucruri care nu totdeauna inveselesc.
Adio, secol XX! e o gluma din pacate destul de cetoasa despre intrarea in arhiva birocratica a istoriei celei mai apropiate. Spuneam cu citeva saptamini in urma ca pentru Zoon erotikon ar fi fost mai potrivit ca regizor Horatiu Mihaiu. Ei bine, pentru aceasta creatie a sa de la Ariel ar fi fost mult mai indicat Mihai Maniutiu. Caci din intentia ironica, prin neatent cumul de tehnici, a ramas doar un pedagogism prea elevat pentru copii si prea in defect etic pentru adulti. Trimiterea la mititeii balcanici nu e mai functionala decit mirosul acelorasi in spectacolul lui Malaele (D’ale…) de la Nottara. Amalgamul aiuritor de trimiteri istorice, previzibilul moment Titanic, tusa ingrosata oferita lui Hitler in favoarea monstrilor de stinga, infantilismul ciupercii atomice, vesnicul loc comun Ialta-Malta, extrem de lunga scena Marilyn Monroe – american dream, opaca miscare a primului om pe Luna, simplista solutie Beatles si inca multe efecte eronate scad grav valoarea spectacolului.


Afrim? Aferim!

Prima mea intilnire cu Radu Afrim, unul dintre cei mai tineri (30 de ani) si mai talentati regizori romani, s-a numit Bluescape, spectacol produs de Fundatia Tranzit si Departamentul de Teatru al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Un blues al evadarii, asadar, in textul caruia si-au dat mina Laurie Anderson, Fassbinder si Baudelaire, o invitatie la voiaj, in definitiv, dar la voiajul din fotoliu, cu ochii tinta dincolo de pleoapele inchise ale regizorului. Un voiaj exemplar in calitatea ironiei printre lucruri si fiinte, in direct, pe pelicula, sau concomitent. Formula magica de initiere in ritualul de esenta postmoderna este “hai sa vedem