OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

n Ultima piele a sarpelui de Vlad Sergiu CIURESCU
n Un Adam frustrat de Gabriela NICOLESCU
n Apocalypse de Alex CARAGEA
n Joi de Andreea LUPESCU
n Lucruri care nu se spun... de Nicoleta Bianca MATEESCU
n Untitled de Iulia Marghit OLTEANU

Proiectul Scrie o piesa
…isi propune sa stimuleze si sa sprijine dramaturgia la nivel de liceu (segmentul de virsta 14-19 ani).
…este primul concurs de dramaturgie din Romania in care FIECARE piesa inscrisa primeste o evaluare scrisa.
…ofera cistigatorilor sansa de a participa la un workshop intensiv (5 zile) de dramatic writing pe modelul si cu informatie de la New York University si Young Playwrights Inc. din New York.
…presupune montarea pieselor cistigatoare cu regizori si actori profesionisti la Teatrul LUNI de la Green Hours.
…iti poate face legatura cu tinerii dramaturgi de aceeasi virsta din Statele Unite si cu ceea ce scriu ei.

Asa incepea un proiect condus (implementat, s-ar spune mai nou) de Peca Stefan, de-a lungul unei jumatati de an, la Green Hours. Pina la a fi montate, piesele date drept cistigatoare au avut sau vor avea parte de lecturi la Teatrul LUNI (saptamina trecuta unele, saptamina viitoare, celelalte), cu actori profesionisti, regizate tot de profesionisti. Se presupune ca pina la toamna (in septembrie), tinerii dramaturgi vor lucra pe text, impreuna cu regizorii si actorii, la constructia textuala a unui „scenariu“ de spectacol.
Ce se va intimpla pe urma (daca piesele vor fi montate si jucate intr-un teatru profesionist, eventual de repertoriu) e mai putin important. Pentru participantii la proiectul Scrie o piesa, esentiala e experienta. Nu doar cea a adolescentilor cu lucrul sustinut pe un text dramatic. Contactul cu „noua generatie“ poate fi undeva la limita, sa zicem, a revelatiei.

E un truism ca pentru invatamintul romanesc preuniversitar al anilor 2000, teatrul ca arta a spectacolului nu face obiectul vreunui interes real; absolventii de bacalaureat pleaca in lume convinsi ca teatrul e dramaturgie, text, in ultima instanta – literatura. Se discuta prea putin in scoala despre conceptele de estetica a spectacolului ale lui Caragiale sau Camil Petrescu, plasarea lor facindu-se exclusiv in capitolele de istorie literara sau stilistica. Cit despre practica teatrului de scena, ea e rezervata in liceele romanesti festivitatilor, spectacolelor de sfirsit de an si cam atit, intretinind atent ideea distantei dintre viata si arta, dintre ceea ce ni se intimpla zi de zi noua si concentrarea de traire rezervata eroilor. Ai nostri tineri sint crescuti in cultul unui teatru de arta, despre si pentru elite, un teatru de scena italiana la care nu te poti uita decit de jos in sus.
Intimplator sau nu, cei veniti la workshop-urile mediate de Peca Stefan veneau de la licee teoretice cu reputatie buna si foarte buna, sint copii cu o buna educatie, din familii clasificabile, in mare, ca intelectuale.

Imaginea lor despre travaliul dramaturgic e una literaturizanta si estetizanta; televiziunea nu le-a tulburat conceptul artistic (desi le-a dat, probabil, gustul pentru rasturnarile de situatie si pentru acel dramatic caruia i se ataseaza de regula particula „melo“). Sint oameni care vor sa scrie despre ei, construindu-si insa un alter-ego spiritualizat, esentializat; textele lor sint drame de idei, purificate de orice ar tulbura, ca limbaj sau situatie, idealul kalokagathiei. Aspira catre armonie, arta are pentru ei functia corectiva care lipseste naturii. Teatrul, dramaturgia nu sint pentru ei viata, realitate imediata, ci substanta a divinului, asa cum s-ar fi putut intrupa intr-un cotidian ce i se refuza. Relatia parinti-copii, relatiile dintre generatii, in general, sint o tema constanta in piesele acestor liceeni, ocultate, insa, protejind intimitatea, ferindu-se de vulgaritate, de frustete, de brutalitate sau violenta (cind apare, e de fapt o „figura de stil“).
Ca scriitura, textele, care vorbesc despre copii bolnavi obsedati de imaginea parintelui mort sau despre tati ce-si pun in scena moartea, au o structura de cele mai multe ori clasica si un fior camilpetrescian.
Moartea e un personaj cu care se convietuieste usor, caci e o conventie. De ce? Ar fi greu de explicat – lectura dramaturgiei acesteia e un fel de vizita psihanalizabila intr-o alta lume.

Veniti miercurea viitoare sa vedeti cum suna vocea teatrala a generatiei 14-19!