Între 28 şi 30 octombrie, la
Clubul Ţăranului Român, s-a desfăşurat a doua ediţie a
Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti -
Re-writing the map of Europe. Sub titulatura Provizorat, acest
eveniment internaţional dedicat literaturii a fost organizat de Oana
Boca, Bogdan Alexandru-Stănescu şi Vasile Ernu, cu sprijinul
Editurilor Polirom şi Cartea Românească, fiind axat pe
lecturi publice şi dezbateri cu scriitori importanţi din
Portugalia, Rusia, Germania, Irlanda, Bulgaria şi Albania, dar şi
cu scriitori de marcă din literatura română, precum Gabriela
Adameşteanu, Radu Aldulescu, Vasile Ernu, Filip Florian, Florin
Iaru, Matei Florian, Răzvan Petrescu, Radu Pavel Gheo sau Cecilia
Ştefănescu. Open Talk-urile au fost moderate de reprezentanţii a
trei reviste culturale: Suplimentul de cultură, Dilemateca şi
Observator cultural. Teatrul, filmul şi muzica au încheiat
zilele cu reprezentaţii oferite special publicului FILB.
Celor care se mai îndoiesc că şi
în România poate exista viaţă literară autentică,
bazată pe comunicarea (deloc conjuncturală) între scriitori
de talie internaţională, în care românii nu sînt
cu nimic mai prejos, cu luminile reflectoarelor fixate pe
personalităţi, Festivalul Internaţional de Literatură de la
Bucureşti le-ar fi putut spulbera şi ultimele umbre de scepticism.
Căci cele trei seri de literatură, teatru, cinema şi arte plastice
au atestat inexistenţa graniţelor spirituale, dialogul şi
înţelegerea dintre cei prezenţi stînd sub semnul
firescului şi al bucuriei. Pe cît de impozant sună titlul, pe
atît de prietenoasă (dar în acelaşi timp elevată) a
fost ambianţa în care discuţiile animate, dense sau amuzante
au adus laolaltă scriitorii şi cititorii de diferite vîrste,
căci festivalul a fost conceput la modul interactiv, lecturile
publice fiind urmate de discuţii libere, cu miză mai mult sau mai
puţin literară, dar categoric pasionate. Ediţia a II-a a
Festivalului a fost o reuşită incontestabilă, cu atît mai
mult cu cît nu a fost organizată de vreo instituţie culturală
cu pretenţii, ci de trei tineri dinamici şi entuziaşti: Oana Boca,
Bogdan Alexandru-Stănescu şi Vasile Ernu. Eforturilor acestora li
s-a adăugat şi contribuţia lui George Onofrei, redactorul-şef al
Suplimentului de cultură, care a moderat cu pricepere discuţiile
din toate cele trei seri.
Prima seară
Prima seară a festivalului a fost
moderată de reprezentanţii Suplimentului de cultură şi i-a aşezat
la aceeaşi masă pe portughezul José Luis Peixoto, pe rusul
Zahar Prilepin şi pe scriitorii români Radu Aldulescu, Vasile
Ernu şi Florin Iaru. José Luis Peixoto a fost punctul de
atracţie al serii, datorită, pe de o parte, renumelui internaţional
(este considerat, valoric, „noul Saramago“ al Portugaliei), iar
pe de altă parte, datorită uşurinţei şi plăcerii cu care se
apropie şi cu care îşi apropie oamenii.
Este un tînăr de 35 de ani, care
a primit în 2001 Premiul „José Saramago“ pentru
romanul Nici o privire, lansat de Polirom chiar în seara
prezenţei autorului la Bucureşti, fiind remarcat de Saramago însuşi
pe cînd avea doar 26 de ani. I-a fost deschisă astfel uşa
succesului internaţional, pe care a ştiut să şi-l asume şi să-l
confirme constant. Personalitate energică, dovedind calităţi
artistice, nu doar exclusiv literare, în 2003, portughezul a
lansat cu cei de la formaţia Moonspell un album şi un roman care
poartă acelaşi titlu – The Antidote –, fiind şi autor de
librete de operă, coregraf al dansului contemporan şi poet. În
plus, în Portugalia există deja un premiu pentru tinerii
scriitori sub 25 de ani care îi poartă numele. În
spaţiul culturii noastre, numele său a apărut pentru prima dată
în 2002, cînd Mihai Zamfir îl numea, într-una
dintre Scrisorile portugheze, o apariţie strălucitoare a
literaturii, pariind pe geniul său. După lectura publică şi
dezbateri, oamenii au aşteptat răbdători la rînd pentru a
primi un autograf, cărţile aduse (şi care au putut fi cumpărate
cu reducere) dovedindu-se insuficiente.
A impresionat disponibilitatea lui José
Luis Peixoto pentru comunicare, toţi cei care au dorit să primească
autografe fiind invitaţi să i se aşeze alături. A vorbit pe
îndelete cu fiecare, a scris dedicaţii generoase (uneori o
pagină întreagă), a rîs, iar la final (obicei
portughez, se pare) a sărutat, afectuos, domnişoarele vizibil
emoţionate. La o întrebare „indiscretă“ a lui George
Onofrei, J. L. Peixoto a confirmat că intenţionează să vină la
începutul anului viitor în România pentru o lună,
timp în care va scrie la noul său roman. Pînă atunci,
nu ne rămîne decît să citim romanul Nici o privire, un
roman în care realităţile dure dintr-un sat portughez
coexistă cu miraculosul copleşitor, întrupat fie în
personaje coborîte din Biblie, fie în uriaşi sau chiar
în Diavol, care hotărăşte destine cu surîsul său
sardonic.
Şi rusul Zahar Prilepin (născut în
1975) s-a dovedit o prezenţă la fel de incitantă, fiind unul
dintre cei mai cunoscuţi scriitori ruşi, autor a patru volume
traduse în Germania, Italia, Franţa, Polonia şi China, dar şi
un declarat disident politic al regimului Putin, membru al Partidului
Naţional Bolşevic. Figură paradoxală, a luptat de două ori în
Cecenia, dar apare şi pe copertele revistelor glossy. Înfăţişarea-i
aspră ascunde însă un om cu un simţ al umorului
extraordinar, aşa cum au lăsat să se vadă răspunsurile la
întrebările care i-au fost adresate. Din păcate sau din
fericire pentru el, faptul că nu ştia limba engleză (şi, evident,
nici limba noastră), precum şi lipsa unei cărţi traduse în
română, care să poată fi cumpărată şi personalizată cu
autografe, a diminuat numărul de întrebări. Una dintre
întrebările care i-au fost adresate din sală a atins un
punct nevralgic din zona intelighenţiei române: cum de este
posibil ca un scriitor să fie un om politic implicat activ, ba mai
mult, luptător în Cecenia? Zahar Prilepin a răspuns simplu
că, în Rusia, nu este nici o problemă în a fi şi om
politic, şi scriitor.
În continuare, Radu Aldulescu a
citit, în premieră, un fragment din romanul Ana Maria şi
îngerii, în curs de apariţie la Cartea Românească,
fiind mult mai sobru în răspunsuri decît antevorbitorii
săi. În schimb, Florin Iaru s-a arătat, ca de obicei, o
făptură surîzătoare, extrem de jovială şi de locvace. El a
citit, tot în premieră, cîteva proze scurte din volumul
ce se va numi Bucureşti – celălalt trotuar, proze cu năravuri
autohtone, al căror ton i-a amuzat pe cei prezenţi. Vasile Ernu
(cel născut în URSS!), am dedus că s-a dăruit în
întregime celor prezenţi, căci 80% din munca sa de
organizator a fost completată cu lectura unor fragmente din cartea
recent apărută – Ultimii eretici ai imperiului –, în care
acesta repune în discuţie faţete ale comunismului românesc,
optînd pentru formula epistolară. În atmosferă a plutit
regretul că nu a citit şi fragmentul despre mahmureală, despre
care a fost vorba în interviul găzduit de Observator cultural,
nr. 497, din 22 octombrie 2009.
Tema anunţată a serii – New Ways
for the Old Literature – ce îşi propunea să găsească
răspunsuri la întrebarea cît cîntăreşte tradiţia
în romanele scriitorilor invitaţi şi cît este
experiment, le-a scăpat printre degete atît invitaţilor, cît
şi moderatorilor, discuţiile urmînd un curs firesc, deseori
extraliterar, căci am aflat totuşi de ce le este cel mai frică
autorilor în ţara din care provin (portughezului îi e
frică de fiinţa umană, rusului că o să dispară Rusia – pe
motiv de chinezi! – lui Iaru de liniştea ce cuprinde lumea între
trei şi patru dimineaţa, în timp ce lui Aldulescu nu-i este
teamă de nimic). Seara s-a încheiat cu reprezentaţia piesei
de teatru Te iubesc! Te iubesc?, în regia lui Chris Simion, o
piesă despre fericirea şi blazarea din cuplu, pe scenă urcînd
actorii Manuela Hărăbor, Corina Moise şi Geoge Corodeanu.
A doua seară
În a doua seară, dezbaterile au
fost moderate de echipa de la Dilemateca, iar scriitorii invitaţi au
fost bulgarul Alek Popov, irlandezul Philip Ó Ceallaigh, Matei
Florian, Răzvan Petrescu şi Radu Pavel Gheo. Tema serii – The
Short-Story: A way to the Novel, or a Way Itself – a fost, de data
aceasta, îndelung nuanţată în discuţiile care au urmat
lecturilor, concluzia la care s-a ajuns fiind aceea că proza scurtă
nu este o cale către roman, ci un scop în sine, cu
propriile-i reguli şi cu un farmec special. Cu excepţia unui moment
de teoretizare care nu a fost gustat în sală, atmosfera a fost
intimă, vie, zguduită de rîsete sănătoase, căci ceea ce
i-a unit cel mai mult pe scriitori a fost vigoarea umorului din
textele sau din povestirile personale. Cei prezenţi s-au putut
delecta cu mostre de umor fin – senin, lucid, critic, nemilos sau
amar, din textele citite desprinzîndu-se paradoxala gravitate a
umorului şi a ironiei ca spirit critic ce demistifică, nu prin
evaziune, ci prin asimilare şi depăşire.
Irlandezul Philip Ó Ceallaigh,
care a participat şi la prima ediţie a festivalului, este un
călător neobosit, a trăit prin diverse locuri de pe glob –
Anglia, Spania, Statele Unite, Georgia, Kosovo, din 2000 poposind la
Bucureşti. A citit din cartea sa apărută în traducere, tot
la Polirom, Şi dulce e lumina, care a şi fost lansată cu acest
prilej, cel care a prezentat-o fiind Daniel Cristea-Enache, care, se
pare, că şi-a făcut astfel debutul în critica literaturii
străine (!). Inteligent, ironic, amuzant, irlandezul a stîrnit
în nenumărate rînduri rîsul. Experienţa de viaţă
valorificată estetic era legată de o pizza românească pe
care a trebuit s-o mănînce cu ajutorul unui cuţit de plastic,
ilustrînd principiul că „în viaţă nu e ce ar trebui
să fie“.
Şi Alek Popov a oferit porţii de umor
de peste Dunăre, citind, în bulgară, un fragment din romanul
Mission: London („cel mai amuzant roman scris vreodată de un
prozator bulgar“, aşa a scris critica de peste Dunăre), o carte
care reflectă în mod sarcastic experienţa autorului ca ataşat
cultural al Ambasadei Bulgariei la Londra. La lectura traducerii în
română a unui fragment din roman, Elena Vlădăreanu, prezentă
în sală, a observat o neconcordanţă în ceea ce
priveşte existenţa unui fel de mîncare din text – piftia
încălzită. După un consiliu consultativ între autor şi
traducător, s-a ajuns la concluzia că era vorba de un fel de
ciorbă (poate de potroace). Romanul urmează a fi ecranizat, dar
computerele româneşti se pare că au refuzat (sic!) să
citească CD-ul pe care era înregistrat trailler-ul filmului.
De rîsete a fost însoţită
şi lectura lui Matei Florian din romanul în curs de apariţie
Şi Hams şi Regretel, personajul interpretat fiind o simpatică, dar
profundă făptură pitică şi peltică. Radu Pavel Gheo a citit o
povestire, din volumul Numele mierlei, despre experienţa din
comunism a vizionării filmelor porno, pe canalele sîrbeşti,
atunci cînd nu se lua lumina, împărtăşind şi
experienţe personale nu mai puţin comice. Răzvan Petrescu,
considerat cel mai bun autor de proză scurtă de la noi, alături de
Radu Cosaşu, a citit postfaţa de la volumul Foxtrot şi, în
urma solicitărilor, a citit şi o proză inedită, umorul său mai
amar lăsînd pe chipuri zîmbete întristate. Marius
Chivu i-a provocat pe cei prezenţi să povestească întîmplări
hazlii cu cititorii, completate de amintiri legate de prima lor
carte. S-a glumit, s-a rîs energic, s-a vorbit şi despre
pescuit, şi despre iubiri, s-au mîncat covrigi, s-a băut vin
fiert, seara încheindu-se cu proiecţia documentarului
Constantin şi Elena, în regia lui Andrei Dăscălescu.
A treia seară
În a treia seară, dată fiind
problematica textelor citite şi dezbătute, discuţiile au alunecat
inevitabil într-un registru grav, căci tema serii a fost
History vs. Imagination, aducînd în prim-plan teroarea
istoriei asupra scriitorului, precum şi posibilităţile şi
limitele literaturii în a reflecta şi a influenţa istoria. Şi
în această seară, invitaţii au fost nume de prim rang ale
literaturii: germanul Dieter Schlesak, albanezul Ardian-Christian
Kuciuk, Gabriela Adameşteanu, Filip Florian şi Cecilia Ştefănescu,
moderatori fiind reprezentanţi ai revistei Observator cultural.
Scriitorul Dieter Schlesak este unul
dintre cei mai apreciaţi scriitori germani ai momentului. S-a născut
în România, la Sighişoara, în 1934, iar din 1969
s-a stabilit în Germania şi, ulterior, în Italia. În
opera sa se oglindesc traumele istoriei – experienţa exilului, a
lagărelor de concentrare sau revoluţia din ’89 –, autorul
dorindu-se un martor care, dincolo de a absorbi şi a oglindi
realitatea în paginile cărţilor sale (preocupat fiind, în
acelaşi timp, de problema limbajului şi a experimentului artistic),
încearcă să schimbe prin literatură istoria, cunoaşterea
faptelor putând duce, în concepţia sa, la purificarea
faptelor şi a traumelor.
Scriitorul a citit, iniţial în
germană, apoi în română, un fragment din romanul
Capesius, farmacistul de la Auschwitz (despre acest roman puteţi
citi în Observator cultural, nr. 460, din 5 februarie 2009,
două cronici semnate de Silvia Dumitrache şi Cristian Cercel), un
roman cu puternice rădăcini în realitatea românească,
şi a oferit răspunsuri generoase la întrebări, vădind un
veritabil dar al confesiunii.
Ardian-Christian Kuciuk este supranumit
„un Márquez al Balcanilor“ şi este considerat creatorul
unei noi mitologii traco-ilirice, redescoperind, dintr-un unghi de
vedere personal, esenţa mitologiilor balcanice. S-a născut în
Albania, în 1969, şi din 1991 s-a stabilit în România,
unde a venit cu o bursă doctorală, limba română devenindu-i,
de cînd o vorbeşte cu copilul său, un fel de limbă
„paternă“. Este co-fondator şi director al revistei europene de
cultură şi tradiţii Haemus, care apare la Bucureşti din 1998,
director al Editurii LibrariumHaemus şi redactor-şef al revistei
universitare ComuninIque. Acesta a citit atît în
albaneză, cît şi în română din cel mai recent
roman al său – Empatycon. Cartea vieţii premature.
Gabriela Adameşteanu a oferit
publicului o lectură în premieră din romanul ce va apărea
anul viitor, roman al cărui titlu, Provizorat, a dat şi denumirea
festivalului de anul acesta. Filip Florian a citit din romanul Zilele
regelui, iar Cecilia Ştefănescu, din Intrarea soarelui. La final,
s-a discutat îndelung despre relaţia complexă dintre istorie
şi literatură, despre constrîngerile şi libertăţile
scriitorului, avantajele răsfrîngerii realităţii în
literatură, dimensiunea estetică a acestei reflectări, riscul
scriitorilor care îşi aleg teme istorice pentru a fi din start
respinşi de cititorii hedonişti etc. Din păcate, timpul de o oră
alocat discuţiilor s-a dovedit insuficient pentru epuizarea
întrebărilor şi a răspunsurilor. Seara s-a încheiat cu
concertul celor de la The Amsterdams.
Multe au fost reuşitele acestui
festival: prezenţa a 14 scriitori europeni valoroşi, tonul
dezinhibat, aproape colocvial al discuţiilor, participarea activă a
celor din sală de la care au plecat întrebări isteţe şi
subtile ce au adus un plus de dezinvoltură şi imprevizibil
discuţiilor (fiind răsplătiţi cu cărţi), apoi lecturile
autorilor din propria operă care au făcut ca textura delicată a
textelor să prindă viaţă la modul ideal, să capete maximum de
vibraţii posibile. Toate astea într-un loc, Clubul Ţăranului
Român, care a facilitat comunicarea şi apropierea dintre
oameni. Către organizatori nu se pot îndrepta decît
felicitări şi mulţumiri pentru că au reuşit să organizeze, pe
frecvenţe europene, un festival al valorii absolute, lipsit de
timorări şi de infatuări. Un festival care a demonstrat că sfera
culturală europeană îşi poate avea centrul oriunde, chiar şi
în România.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters