OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Primim din partea scriitorului si ziaristului Ion ZUBASCU cele doua articole care urmeaza. Critice la adresa colegilor nostri de la Romania literara, ele pun – dincolo de polemica directa – probleme de interes mai general pentru lumea culturala romaneasca actuala, incit am considerat ca exprima puncte de vedere care merita sa fie ascultate.


De curind, la Clubul Prometheus din Bucuresti a avut loc o noua intilnire initiata de revista Romania literara, cu tema Cultura romaneasca in lume si Ion Iliescu, presedintele Romaniei, invitat special. Principalele cotidiane au relatat cu obiectivitate, ironie si un oarecare scepticism discutiile moderate de criticul Nicolae Manolescu. Strict profesional vorbind, insa, faptul remarcabil de presa nu era colocviul despre prezenta culturii noastre in lume (aceeasi ca altadata!), ci evenimentul participarii presedintelui Iliescu la o astfel de intilnire literara.

Nu cu mult timp in urma, premierul Adrian Nastase a fost prezent si el la festivitatea de premiere a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti si Romania literara a marcat insolita premiera, publicind in Nr. 46 al revistei, din noiembrie 2002, discursul pe care seful Guvernului renuntase sa-l mai citeasca la fata locului, ilustrat cu fotografiile premiatilor si ale altor scriitori. Numai ca, exact in acele zile, primele pagini ale cotidianelor erau dedicate scandalului Priboi si denuntarii lui ca tortionar de catre muncitorii participanti la greva de la Brasov din 1987. In mod cu totul straniu, prezenta lui Ion Iliescu la intilnirile Romaniei literare coincidea cu scandalul dizolvarii conducerii CNSAS. In acest context defavorabil cel putin spiritului recuperator al istoriei, ce mesaje trimite prestigioasa publicatie Romania literara si care e semnificatia lor? Intreb si acum (ca in toamna, cind presedintele tarii a fost invitat de catre Eugen Uricaru la Festivalul International de la Neptun, din proprie initiativa, fara stirea Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor): Ce cauta Ion Iliescu aici? Daca urmarile acelui aranjament interpersonal din toamna au fost cit se poate de vizibile, la foarte scurt timp (numirea dlui Uricaru in functia de „director onorific“ al Radioului, cu onorarea unei retributii lunare de vreo 45 de milioane de lei, cit cea a Patriarhului Teoctist, relansarea Colectiei „Biblioteca pentru toti“, girata de acelasi Eugen Uricaru, nu gratuit, desigur etc.), ce urmari imediate ar putea sa aiba participarea presedintelui Ion Iliescu la colocviul Romaniei literare?

Justificarea din toamna a prozatorului Uricaru a fost ca prezenta lui Ion Iliescu la un festival international de o asemenea anvergura, ca si la cel de la Neptun, e „un semn de intrare intr-o normalitate europeana“. Din pacate, pentru constiintele din tara aceasta, cite au mai ramas, Ion Iliescu este girantul anormalitatii generale in care se afla Romania, de 13 ani incoace, din toate punctele de vedere, inclusiv cultural. Ca sa ne referim doar la ceea ce se intimpla in ultimul timp, nu presedintele Ion Iliescu si premierul Nastase gireaza din umbra tot acest spectacol grotesc oferit de fostii securisti, care au dat batalia decisiva pentru suprimarea Colegiului CNSAS (si au cistigat-o!), din clipa cind institutia a anuntat publicarea listelor cu ofiterii fostei politii politice si cu ierarhii colaborationisti? Nu este Ion Iliescu virful tot mai vizibilului aisberg al Securitatii, care il sustine in continuare pe „omul linistii“ lor si al tuturor nelinistilor noastre?

Dizolvarea actualei conduceri a CNSAS e un fapt de normalitate? Nu este, mai degraba, un act de o gravitate similara celei a aducerii minerilor in Bucuresti, pentru „a planta flori“ in Piata Universitatii? Atit de scurta e memoria noastra si atit de irepresibila nevoia tribala de a uita, pentru a repeta istoria, inca si inca o data, cu toate ororile ei? Nu cumva tema literara a ingenioasei strategii securiste (indelung elaborata si migalos desfasurata in timp, cu tot cinismul si nerusinarea) de suprimare a Colegiului CNSAS era mai presanta si mai prestigioasa, ca sursa de inspiratie pentru viitoarele creatii literare ale noului „obsedant deceniu“, decit subiectul etern al „culturii romanesti in lume“? Dar nu putea fi folosita chiar aceasta tema drept pretext pentru ca scriitorii prestigioasei Romanii literare sa-i dea un semnal clar presedintelui ca literatura romana n-are nici o sansa sa se afirme in lume atita timp cit Romania reala este perceputa pe toate meridianele ca tara a mineriadelor, a coruptiei generalizate, ca umila servitoare in luxoasa, uriasa vila a fostei Securitati, construita – evident – din banii deturnati de la FNI, din devalizarea sistematica a bancilor, din spolierea mafiota a societatii civile?

E posibil sa incarc conditia precara a scriitorului actual si statutul unei publicatii ca Romania literara cu mult prea multe responsabilitati. Cine sa fie, insa, ultimul nucleu de rezistenta in muntii de deseuri si gunoaie ai prezentului, daca nu creatorii de valoare, demnitate si viitor spiritual, intr-un timp in care regimul politic girat de Ion Iliescu, din 1989 incoace, face tot ce-i sta in putinta sa pulverizeze orice forma de autoritate morala, pentru a aseza mizeria umana si derizoriul subcultural pe postamentul rasturnat al normalitatii reprezentative? Si-a intrerupt guvernul Romaniei sedinta de lucru ca premierul Adrian Nastase sa poata participa la lansarea cartii Literatura romana sub comunism, semnata de Eugen Negrici, la lansarea puternicelor carti impotriva Securitatii scrise de curajosul poet si istoric Marius Oprea, a atitor altor semnale de constiinta pentru declansarea intirziatului proces al comunismului?

Sa privim o clipa ce scriitori maninca o piine in jurul si din mila actualei Puteri, caror scriitori le-a dat guvernarea de acum posturi si functii. Nu e clar pentru toata lumea cine sint „scriitorii“ Romaniei in viziunea lui Iliescu si Nastase? N-a fost suficient de expresiva si semnificativa „colaborarea“ scriitorimii cu regimul politic din perioada stalinista si, apoi, sub ceausista „Epoca de Aur“? N-au lasat urmari suficient de grotesti violurile singeroase ale propagandistilor comunisti asupra culturii romane, timp de o jumatate de secol, ca sa mai creada cineva acum cu inocenta noua intr-o regasita feciorie a sperantei, pentru un nou mariaj intre Putere si Literatura? Isi mai poate face cineva iluzii cu bataie lunga in aceasta privinta? Dar nu este creatia spirituala adevarata Putere, suficienta siesi pentru a mai fi nevoie sa apeleze la caruciorul cu rotile si la mila publica oferita de handicapatii atit de trecatoarelor puteri ale lumii?

Daca-mi amintesc bine, criticul Nicolae Manolescu a candidat la presedintia Uniunii Scriitorilor alaturi de Eugen Uricaru. Impotriva tuturor evidentelor si a minimului bun-simt, numai Dumnezeu stie si, probabil, fosta Securitate, prin ce manevre a cistigat Eugen Uricaru. La putin timp dupa victorie, noul presedinte al Uniunii Scriitorilor trece cu arme si bagaje in caruta cu coviltir inalt a lui Ion Iliescu, impotriva caruia lansase o fulminanta diatriba in Piata Universitatii, acuzindu-l ca patroneaza un veritabil regim mafiot (lucru confirmat, de altfel, in ultimii ani!). Sa ajunga tocmai Nicolae Manolescu sa concureze cu Eugen Uricaru, cum sa smulga o ciosvirta mai profitabila din presedintia lui Ion Iliescu? Sa ajunga saracul scriitor roman, biata noastra literatura contemporana sa fie data la emisiunile TV de stiri doar cind il invita la spalatoria de imagine a culturii pe presedintele Ion Iliescu, patronul spiritual (cu dosar albit chiar de CNSAS) al tuturor moastelor fostei politii politice din Romania?

*

Strins uniti in jurul premierului Nastase

Am scris textul de mai jos la timp, in luna noiembrie a anului trecut, in ziua cind a aparut numarul din Romania literara la care face referire acest articol. Nu am publicat imediat textul in cotidianul la care lucrez, ca si multe alte comentarii scrise la zi, dintr-un reflex profesional: sint de parere ca nu trebuie sa vada lumina tiparului chiar tot ce scriem. Multe texte „mi-au sarit“ din pagina nu din vreo presiune sau urgenta redactionala, ci pur si simplu pentru ca uneori scriu din nevoia de a intelege lumea in care traiesc, de a ma intelege pe mine insumi si, mai ales, care este locul meu intr-o astfel de lume care pare sa faca tot ce-i sta in putinta ca putinele constiinte ale acestui timp sa cedeze si ele si sa-si scape de sub orice control. Pe de alta parte, unele „evenimente la zi“ se dovedesc de multe ori a fi doar simple intimplari sau accidente, fara vreo relevanta deosebita in mersul ulterior al lucrurilor. Asa am crezut ca este si faptul de presa provocat de premierul Adrian Nastase, despre care este vorba in rindurile de mai jos. Prezenta recenta a presedintelui Ion Iliescu la una dintre intilnirile lunare ale revistei Romania literara, de la Clubul Prometheus, mi-a dovedit, insa, ca lucrurile s-ar putea sa stea mai rau decit am crezut initial, astfel incit publicarea chiar intirziata a textului de fata mi-a aparut, de data aceasta, ca o necesitate. Tot ce-am scris pentru jurnalul propriu, cu citeva luni in urma, despre relatia nefireasca dintre premierul Adrian Nastase si Romania literara ramine valabil si pentru relatia aceleiasi prestigioase publicatii cu presedintele Ion Iliescu, cu diferenta ca, intre timp, conducerea CNSAS, la care faceam referire inca din acest articol, a fost suprimata.


Surprize, surprize...

Revista Romania literara ne ofera in ultima vreme o succesiune de surprize care par tot mai mult sa faca parte din noua sa strategie promotionala si de directie culturala. Dupa surpriza renuntarii la doi colaboratori tineri, extrem de promitatori, Luminita Marcu si Costi Rogozanu, ale caror texte incepusera sa improspateze cu „salbaticie“ noua dilutia singelui aristocratic al publicatiei, dupa surpriza aparitiei unui foarte amplu interviu cu Cristian Tudor Popescu, realizat de un angajat al sau (a publicat cineva vreodata un atac la persoana lui Nicolae Manolescu mai virulent si mai urit mirositor decit a facut-o mai de mult C.T.P.?), dupa un alt si mai extins interviu, luat de data aceasta debutantului Daniel Cristea-Enache, care-l intervievase pe C.T.P., situat acum suspect de rapid pe pozitia maestrului (rar am citit in presa din ultima vreme o discutie atit de mediocra si lipsita de orice bruma de profesionalism gazetaresc), iata ca Nr. 46 al Romaniei literare (noiembrie 2002) ne socheaza din nou cu un text al premierului Adrian Nastase, aparut in paginile 4 si 5 ale celei mai prestigioase gazete literare romanesti. E vorba de un Cuvint de salut cu care Adrian Nastase a venit pregatit de acasa sa-l rosteasca la festivitatea de premiere a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Dintr-un motiv sau altul, premierul a renuntat sa-si mai citeasca textul la respectiva festivitate, dar – daca tot l-a scris – l-a incredintat (sau i-a fost solicitat) spre publicare Romaniei literare, cum aflam dintr-o nota a redactiei. Nu punem in discutie daca publicarea acestui text in Romania literara era oportuna sau nu. Romania literara e o publicatie cu sustinere financiara privata si poate risca ce si cit vrea pe banii sai. Modul, insa, cum a fost pus in valoare, in pagina, textul premierului Nastase (mediul este mesaj, nu-i asa?) tradeaza un dedesubt care a provocat mirarea comentariului de fata.


„Viol economic, politic si moral“ sau nunta cu dar?

Pe manseta din stinga paginii 4 sint date premiile Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, pe un spatiu ce ocupa trei coloane tipografice. Urmatoarele 7 coloane, extinse si la pagina 5, sint alocate mesajului semnat de Adrian Nastase, al carui continut nu intra deocamdata in discutie. In jurul textului lui Nastase sint reproduse 7 fotografii, individuale si de grup, ale unor importanti scriitori contemporani, instantanee surprinse la festivitatea de premiere. Asa cum sint realizate cele doua pagini din Romania literara dedicate evenimentului cu pricina, induc cititorului de rind sugestia puternica a unei solidaritati monolitice a scriitorimii romane in jurul omului politic Adrian Nastase: fotografiile scriitorilor functioneaza efectiv ca ilustratii la textul sau! Chiar merita Adrian Nastase un asemenea serviciu de presa pe care i-l face cea mai prestigioasa revista literara a tarii? Raspunsul la aceste intrebari il gasim (tocmai aici e strinsul si scrisnirea dintilor!) in acelasi numar al Romaniei literare, in pagina 2 si pe coperta ultima a publicatiei.
Sa citim o fraza de la inceputul textului Infernul ca parc de distractii, semnat de Mircea Mihaies, in pagina 2: „La fel ca prin anii ’86-’89, cind puterea se concentrase in miinile celebrei familii, o gasca de politruci supun astazi tara la un neconditionat viol economic, politic si moral“. Evident, seful acestei gasti de politruci nu poate fi altul decit premierul Adrian Nastase, publicat in paginile 4-5 ale aceleiasi Romanii literare, unde spune: „Nu trebuie sa uitam curajul si geniul marilor nostri literati din perioada comunista, renegati astazi de anumite voci radicale care sustin ca, in anii de dupa 1945, Romania a decedat din punct de vedere cultural. Imi ingadui sa ma opun acestei opinii, care se incapatineaza sa nu vada valoarea unor opere cu atit mai extraordinare cu cit au fost create in sacrificii, sub amenintarea prigoanei“ [s.n.].

Lasind la o parte faptul ca textul semnat de Adrian Nastase in Romania literara pare scris efectiv de Eugen Simion, daca nu chiar de ministrul Culturii (sau cel putin cu ideile lor!), mixajul realizat prin interferarea unor citate din textul acid al lui Mircea Mihaies cu citate din textul simion-esc al lui Adrian Nastase din acelasi numar al Romaniei literare da o imagine hilara a schizofreniei tot mai evidente care pune stapinire pe dublul discurs al actualei societati romanesti. Cine sint prigonitorii din perioada comunista, care i-au amenintat inclusiv pe scriitori si i-au constrins la inimaginabile sacrificii? Nu sta in puterea actualului premier Adrian Nastase sa-i demaste public, concomitent cu elogierea scriitorilor care au creat valori „sub amenintarea prigoanei“ lor, mai ales cind exista o institutie specializata in acest scop, numita CNSAS?

Sa vedem ce spune Mircea Mihaies in acest sens: „De citeva zile, prima pagina a ziarelor a fost acaparata de intrebarea: Cine-l protejeaza pe Priboi?“; „Numai intr-un regim de perfecta continuitate represiva, precum PCR-PSD, e posibil ca un individ al carui portret monstruos isca fiori sa devina consilier al primului ministru“ ss.n.t. Mai mult decit atit, nimeni altul decit Adrian Nastase l-a aparat public pe Ristea Priboi, chiar in zilele aderarii Romaniei la NATO, intr-o emisiune TVR de mare audienta, echivalind – cu un cinism rar – marturiile muncitorilor torturati la Brasov (care l-au recunoscut pe fostul securist ca tortionar) cu acuzatia de „a viola o gaina“, practicata in campaniile electorale occidentale pentru a scoate un candidat din cursa, prin dezvinovatirile defavorizante la care va fi obligat. De ce l-a aparat Adrian Nastase pe securistul Ristea Priboi, tocmai intr-un moment crucial al noii istorii a Romaniei, care ii cere imperativ sa-si lamureasca trecutul? Aceasta-i intrebarea!


„Veste anti-Priboi“ si anti-Nastase!

Ar fi posibil ca peste ani, sau foarte curind, cind vom afla natura exacta a relatiei dintre Adrian Nastase si Ristea Priboi, paginile 4-5 din Nr. 46/2002 al Romaniei literare sa fie la fel de compromitatoare pentru scriitorii ale caror fotografii ilustreaza textul cinicului premier, cum ar fi acum eventualele texte si poze ale lor care ar fi aparut, inainte de 1989, ca ilustratii si comentarii la un discurs ocazional al lui Constantin Dascalescu (daca-si mai aminteste cineva de trecatorul personaj comunist) sau la o cuvintare a lui Ceausescu! Istoria trecuta si foarte recenta ne invata (vad ca degeaba!) ca scriitorii trebuie sa stea cit mai departe de Puterea politica de sorginte comunista, care sugruma cind imbratiseaza!
Solutia cea mai eficienta pentru scriitori ne-o da un subtitlu de pe ultima pagina a aceluiasi complex numar 46 al Romaniei literare: Veste antiglont si anti-Priboi. Dar daca ni se recomanda „veste anti-Priboi“, cred ca ar trebui sa ne procuram automat si veste anti-Adrian Nastase. Comanda speciala pentru scriitorii romani!

Lasind gluma la o parte, mai ramine aspectul moral al problemei: pot fi adevarate in acelasi timp ambele texte: si cel al lui Mircea Mihaies, si cel al lui Adrian Nastase, desi se bat cap in cap? Intr-un tramvai 41, ceasul de pe peretele din spatele vatmanului arata o ora, iar ceasul de pe afisajul electronic, cu succesiunea statiilor, arata cu trei minute mai mult. Pot fi adevarate ambele ore, in acelasi tramvai 41 si in acelasi timp?
O revista literara de prestigiul Romaniei literare nu e, totusi, un panou publicitar, unde reclamele extraordinar de atractive ale diverselor marci de tigari striga in vazul tuturor: „Cumparati-ma!“, in timp ce marunta inscriptie de la baza panoului avertizeaza: „Tutunul dauneaza grav sanatatii“. Cred ca revista Romania literara are inclusiv o responsabilitate morala in fata consumatorilor sai, iar publicarea textului lui Adrian Nastase, in surprinzatoarea prezentare favorizanta care i s-a facut, fara nici un avertisment asupra nocivitatii produsului, macar de genul celor de pe reclamele la tigari, a fost pur si simplu o regretabila eroare. Nu era – totusi – preferabil, macar din punctul de vedere al cititorilor consecventi ai publicatiei, ca spatiul generos acordat premierului Adrian Nastase sa fi fost destinat oricarui text al tinerei, iconoclastei Luminita Marcu?