OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe data de 16 februarie a incetat din viata, la Novi Sad, cunoscutul scriitor sirb Alexandr Tisma. In numeroasele necroloage aparute in presa occidentala s-au evidentiat afinitatile elective existente intre Tisma si laureatul Premiului Nobel pentru literatura, Imre Kertész. Asemenea lui Kertész, Tisma este in Romania un mare necunoscut – desi amindoi sint reprezentanti de frunte ai literaturii central-europene.

Cu prilejul decernarii Premiului pentru buna intelegere in Europa lui Alexandr Tisma, scriitorul a rostit, in anul 1996, o cuvintare la Tirgul International de Carte de la Leipzig in care a formulat limpede crezul sau artistic si civic. In aceasta cuvintare Tisma s-a distantat de deformarile etniciste si de sentimentele patriotarde care bintuie regiunea balcanica: „Nu ma identific cu nici una dintre natiunile care si-au creat statele proprii pe ruinele monarhiei habsburgice, continuind de atunci pina azi sa se suspecteze reciproc, persistind intr-un provincialism marunt si osificat, devenind astfel o prada usoara a comunismului. Totdeauna m-am ridicat deasupra acestor confruntari superficial nationaliste, considerindu-le o mlastina. Mi-am indreptat privirea spre marile democratii ordonate ale Apusului, pe care mi le-am dorit drept patrie“.

Trei ani mai tirziu, in plina desfasurare a razboiului impotriva Iugoslaviei, adversarul lui Milosevici considera interventia militara drept o greseala care va contribui la consolidarea regimului de la Belgrad. Intr-un interviu acordat in 1999 revistei Der Spiegel, Tisma nu si-a ascuns indispozitia creata de bombardamentele occidentale afirmind: „Statul sintem noi, iar daca acest stat se va prabusi, ne vom prabusi o data cu el, devenind sclavi ca pe vremea turcilor“. Profetia lui Tisma s-a implinit numai partial. Statul iugoslav a disparut, locuitorii sai insa nu au fost transformati in sclavi.
Dupa interventia militara, Alexandr Tisma s-a dedicat, in primul rind, scrierii unui jurnal. Marile romane si povestiri care l-au transformat intr-o celebritate literara aparusera in anii precedenti. Mai toate aceste scrieri pornesc de la intimplari petrecute in Banatul sirbesc, adica in Voivodina, si in capitala acestei provincii, Novi Sad, unde a trait si a muncit.

Ca fiu al unui tata sirb si al unei mame evreice maghiare, Alexandr Tisma s-a nascut in anul 1924 in localitatea multietnica Horgos (din Bacica). Aici a invatat limbile sirba, maghiara si germana. Dupa ocuparea orasului Novi Sad de catre trupele horthyste, Tisma fuge la Budapesta, unde se va inscrie la Facultatea de filologie (sectia franceza). In anul 1944 este internat intr-un lagar de munca din Transilvania. Dupa eliberare se inroleaza in armata iugoslava condusa de Tito, iar dupa razboi se stabileste la Novi Sad, unde lucreaza ca ziarist si lector. In anii ’50 ii apar primele scrieri literare, mai intii poezii, mai tirziu povestiri si romane, care toate au o legatura cu Novi Sad-ul. Nu intimplator critica l-a calificat drept un cronicar literar al Voivodinei care a descris distrugerea sistematica a regiunii si a orasului multietnic Novi Sad, prin persecutii, izgoniri, lichidari si epurari etnice. Personajele care populeaza literatura lui Tisma sint figuri imprumutate dintr-o realitate descrisa cu acribia distantarii laconice si cu o adevarata obsesie pentru detaliile cele mai ascunse ale existentei umane. Pina si titlurile operelor epice semnate de Tisma exprima aceasta obsesie pentru fiinta umana perceputa ca „materie vie“, privita, insa, din perspectiva distantata a unui „pozitivism indoliat“ care il apara sa alunece in „kitsch-ul esteticii groazei“ si a „sentimentalismului“ (Die Zeit, Nr. 9/2003).

In lucrari epice ca Utilizarea omului (din 1980), Scoala necredintei (1978), Cartea lui Blam (1985), Cei pe care ii iubim (1990), Kapo (1987), Fidelitate si tradare (1983) sau Fara urlet (1980), Alexandr Tisma zugraveste figuri complexe si, totodata, ambivalente, care sufera de scepticism, egoism, pasivitate, de frica, de durere, de iluzii si distructivitate. Frontiera intre victima si calau devine aproape insesizabila intr-o realitate perceputa ca o dilema existentiala provocata de catastrofele totalitare ale secolului XX.
Aceste scrieri ale lui Tisma sint – alaturi de cele semnate de regretatul scriitor sirb Danilo Kis – marturii pentru declinul unei provincii multietnice sfirtecate de agresivitatea nationalista si rasista. Obiectivizarea maxima a scriiturii si transformarea textului literar intr-o forma de anti-sublimare paradoxala se reflecta si in crezul lui Alexandr Tisma, formulat in interviul din Der Spiegel, citat mai sus: „Totul serveste literaturii. Scriitorul este un parazit al fricii, un vampir care suge singele din intimplarile din jur“.

Berlin