OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Succesul fulminant în Italia al volumului de proză scurtă Il tempo invecchia in freta (Timpul îmbătrîneşte repede) publicat de Feltrinelli şi aflat în capul tuturor listelor de bestseller ale toamnei a dat măsura admiraţiei de care se bucură Antonio Tabucchi în ţara sa, nu doar pentru eminenţa literaturii sale, ci şi, fără îndoială, ca model moral pentru concetăţenii sufocaţi de marasmul actualităţii, copleşiţi de crescuta şi constanta restrîngere a legalităţii şi de propria lor neputinţă.

Vocea lui Antonio Tabucchi nu s-a lăsat intimidată de triviala tăcere. Solitarul a continuat să numească ticurile, şi tertipurile, şi tabuul zilei.

Pentru guvernarea abuzivă, instaurată şi administrată de zglobiul Berlusconi şi apropiatul său Renato Schifani, pedepsirea cu 1.300.000 (!!) euro a impertinentului care a îndrăznit să pună întrebări incomode pare esenţială nu doar în amuţirea unei voci singulare de mare prestigiu, ci a tuturor vocilor care ar găsi puterea de a ieşi din surdina nemulţumirilor şi laşităţii.

Istoria circului ca ISTORIE, pur şi simplu?

În vara lui 1989, mă obseda, fireşte, tragicomedia totalitară. Încercam să întrevăd, totuşi, şi burlescul viitorului care ne aştepta: „Pot imagina ucenicia socială a oricui şi oriunde ca aventura unui August Prostul, ameţit de promisiuni înşelătoare. Cu atît mai mult, viaţa artistului, un profesionist al himerelor“.

Nu trebuie neapărat să privim spre cizma geografiei italiene, spre mitomania Puterii întruchipate de multimilionarul Berlusconi şi vasta sa trupă de jongleri, mistificatori şi midinete, e destul să scrutăm ograda românească, întortocheatele ei subterane rău mirositoare, retorica de doi bani a politicienilor şi euforia narcisistă a vedetelor.

Au fost destui scriitori şi artişti care n-au suportat rolul păgubosului marginalizat şi suspect şi au slujit cu zel tirania, imitînd şi aplaudînd Dictatorul Bufon. Sînt destui cei care fac, în libertate şi competiţie liberă, temenele şi acrobaţii profitabile în jurul Puterii sau se comportă, ei înşişi, ca stăpîni absoluţi ai parcelei de vanitate din ierarhie.

Greu să mai ştii cine ar merita votul cetăţeanului turmentat sau care ar fi modelele de intelectuali neturmentaţi de funcţii, onoruri, remuneraţii şi misiuni de reprezentare, cumulate, dacă se poate, spre binele Naţiunii.

În Italia, la fel de coruptă azi ca sora ei latină din Est, scandalosul caz al prietenului meu Antonio Tabucchi, un mare scriitor contemporan, arată cît de necesare sînt, în vremea noastră şi totdeauna, excepţiile de ţinută.

Posibile, totuşi, chiar şi în vremea arbitrariilor şi a amneziei, în pofida „pragmatismului“ care anima, suveran, zgomotoasa piaţă liberă de principii.

„Democraţiile au nevoie de indivizi liberi“, aminteşte „Apelul“ Editurii Gallimard în favoarea scriitorului Antonio Tabucchi, publicat în Le Monde din 18 noiembrie a.c.

„Curajos, nedisciplinat, creator“, August Prostul îşi revendica, din nou, legitimitatea inconoclastă, locul de onoare într-o Europă care se vrea unită şi democrată, şi care ar fi să asigure libertatea opiniei şi a cuvîntului „contra tuturor abuzurilor Puterii şi ale raţiunii de Stat“.

Majusculele îmi aparţin, evident, ca omagiu ironic adus Guvernului de la Roma, scamatoriilor prin care a pus, treptat, libertatea într-o paranteză etanşă, pe care nimeni să nu aibă tupeul de a o deschide.

Am semnat printre primii „Apelul“, nu doar din prietenie şi afectuoasă solidaritate cu admirabilul împricinat. Mi-am amintit, inevitabil, „multilateral dezvoltata“ mascaradă socialist-bizantină şi Clovnul ei cu sceptru şi consoartă, m-am îngrozit, din nou, de repeziciunea cu care atotputernicia banului a înlocuit dictatura minciunii.

Bard College, New York

15 noiembrie 2009