OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Domnului Ciprian Siulea,
Observator cultural, Bucuresti.
Vladimir Tismaneanu, Bucuresti, Washington DC.
Tuturor celor cu musculita pe caciulita.

Stimate domnule Ciprian Siulea,
Ma adresez dumneavoastra prin intermediul Observatorului cultural, in primul rind deoarece nu ne cunoastem personal si in al doilea rind pentru ca nu ma adresez numai Dumneavoasta. Am citit cu oarecare intirziere articolul intitulat „Tentatia unui nou absolutism moral. Cu cine si de ce polemizeaza Vladimir Tismaneanu“, aparut in numarul 379 (5-11 iulie 2007) al revistei care gazduieste si rindurile de fata. Pe linga multumirile pe care doresc sa vi le aduc pentru felul elegant in care ridicati o problema de etica elementara (una care nici macar nu este o problema academica, desi teoretic ea ar trebui sa fie mai rar intilnita in rindul universitarilor), indraznesc sa va aduc la cunostinta unele detalii pe care probabil nu le cunoasteti.

Sint intru totul de acord cu bizareria pe care o remarcati, anume ca Vladimir Tismaneanu sustine, pe de o parte, ca a raspuns atacurilor in ce priveste persoana sa si produsul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste doar atunci cind „agresiunile verbale“ depasisera „limita tolerabilului“, dar, pe de cealalta parte, „nu a raspuns niciodata criticilor rezonabile, de fond“. Mai mult, oricind m-as alatura dumneavoastra in afirmatia ca „A raspunde s…t lui Vadim Tudor, Mihai Ungheanu sau Victor Roncea nu este doar o pierdere de timp, ci inseamna si a intra pe un teren pe care nu ai cum sa cistigi si pe care nici nu are rost sa dezbati“. Si nu ma indoiesc ca aveti dreptate atunci cind concluzionati ca „aceasta strategie a lui Vladimir Tismaneanu de a raspunde prompt si aplicat calomniilor mizerabile, din care citeaza abundent, dar de a ignora criticile rezonabile (nu am vazut nicaieri vreun astfel de raspuns) poate deveni, voluntar sau nu, o modalitate de impunere necritica a Raportului si a intregului demers care il insoteste, inhibind posibilele dezbateri asupra lui prin crearea senzatiei ca orice critici nu pot fi decit reprobabile“.

Aparent, anumite lucruri s-au schimbat de la data publicarii articolului dumneavoastra. Schimbarea a fost insa una caragialeasca, in sensul ca domnul Tismaneanu a catadicsit, intr-un tirziu, sa reactioneze si la remarcile mele in ce priveste raportul comisiei pe care cu onoare a condus-o. Reactia domniei sale a aparut in revista Dilema veche, nr. 177 din 30 iunie curent, in articolul intitulat „Liberalismul civic anticomunist“. Dar cum „reactioneaza“ reputatul politolog? El scrie: „Din primul moment, comunismul recurge la crime impotriva umanitatii. Fie ca vrem sa-l numim, cu un termen care stirneste discutii, «regim genocidar», fie ca vrem sa-l numim «regim bazat pe politicid sau pe democid», pentru mine este o discutie semantica, nu neaparat roditoare“ (s.m.). Nici o referinta la cei care au pus la indoiala acuratetea termenului de „genocid“ folosit in Raport (in ordine cronologica, Gabriel Andreescu si subsemnatul) si mai ales nici o referinta la locul si data unde au fost ridicate aceste probleme.

Cititorul neavizat, dar si cel inclinat sa judece „pe text“, sint amindoi nevoiti sa ia spusele reputatului profesor drept ultimul si, mai ales, singurul argument valabil, desi el este lipsit de alta sustinere decit cea ca asa sint lucrurile vazute din perspectiva tismaneana. Echivalentul mai putin academic al acestei modalitati de a „argumenta“ ar fi „Daca-ti spui io….“. Mai mult (si mai grav), un profesor de politologie (nu unul de fizica, matematica, sau alte stiinte daca nu mai exacte, cel putin mai cuantificabile) foloseste cu un „ce dispret!“ notiunea de „discutie semantica“, de parca disciplina pe care o preda nu este in buna parte bazata pe o conceptualizare capabila sa redea succint si cit mai aproape posibil de realitate fenomenele politico-sociale––deci in buna parte pe semantica. Ca punctele forte ale domnului Tismaneanu sint altele decit conceptualizarea este adevarat, dar nu schimba cu nimic problema. As spune chiar ca o etaleaza, nu neaparat in avantajul sau.

Problema pe care am ridicat-o – in ce priveste terminologia adecvata – in interviul cu Ziua de Cluj pe care ati avut amabilitatea sa-l cititi si apreciati a fost mai apoi expusa pe larg (foarte pe larg) intr-un articol publicat de subsemnatul in saptaminalul clujean Tribuna la data de 1 martie 2007. La acel articol se refera desigur profesorul Tismaneanu, fara a face insa trimiterile necesare. Deduc acest lucru din faptul ca in interviul din Ziua de Cluj, aparut din motive de spatiu editorial restrins intr-o forma prescurtata, nici macar nu apar termenele de „politicid“ sau „democid“. Deci, Tismaneanu cunoaste articolul din Tribuna. Si pentru acei cititori care ar dori sa-l gaseasca pe Internet, mentionez ca el a fost republicat in revista electronica e-leonardo, nr. 11, 2007 (www.eleonardo.tk).

Desi nu-mi pomeneste numele, dl Tismaneanu gaseste totusi necesar sa-mi „dea o lectie“, aratind ca „in momentul cind s-a discutat pe plan international conventia privind genocidul, puterile occidentale au propus sa intre in aceasta categorie si crimele politice in masa, dar propunerea a fost respinsa la cererea reprezentantului Uniunii Sovietice“. Ca si cind nu ar gasi mentionarea acestui fapt in articolul meu, ca si cind as fi incercat sa-l ascund. Nu poti transforma problema unei definitii folosite la nivelul jurisprudentei internationale intr-una „semantica“ propunind solutii de ordin metaforic. incercarea de a introduce termenii de „politicid“ si „democid“, care nu imi apartin, ci sint extrasi din lucrarile unor cercetatori cel putin la fel de respectabili ca Vladimir Tismaneanu, era o sugestie menita sa permita, totusi, abordarea comparativa a crimelor impotriva umanitatii, punct asupra caruia intre Tismaneanu si mine nu exista divergente. Dar cum sa admita Tismaneanu ca i-a scapat ceva altfel decit banalizind critica si, in cele din urma, pagubind stiintific Raportul in sine?

Vladimir Tismaneanu a anuntat ca va actiona in justitie pe citiva dintre delatorii sai din categoria celor mentionati mai sus. Nu a reactionat insa nicicum la acuza (totusi, grava) pe care i-am adus-o privitoare la plagiat. Aratam in articolul publicat in Tribuna ca Vladimir Tismaneanu isi insuseste in ultimii ani, inclusiv in volumul Stalinism pentru eternitate, o analiza care imi apartine la nivel international si pe care, la timpul sau, o criticase. Este vorba de importanta existentei unei disidente marxiste, conditie esentiala (desi insuficienta) in ce priveste lansarea proceselor de reforma in statele comuniste, precum si de faptul ca aceasta conditie nu a fost indeplinita in cazul Romaniei. De aici si consecintele traduse prin absenta unei disidente cu care regimul sa fie obligat sa se confrunte in termenii propriei ideologii. Am citit numeroase recenzii la Stalinism pentru eternitate unde Tismaneanu era laudat pentru aceasta contributie de, pasamite, pionierat teoretic. Nu numai ca i-am atras atentia lui V.T. asupra inacceptabilitatii unei asemenea atitudini, dar am facut-o si in prezenta unui martor. Si totusi, profesorul din Maryland continua sa „uite“ in diferite lucrari stiintifice sau articole mai „jurnalistice“ de unde si-a insusit ceea ce altadata criticase. ii mai atrageam atentia in articolul din Tribuna ca „in tara in care Tismaneanu este cadru universitar, pina si parafrazarea neatribuita poate fi invocata in justitie“. Iar in Canada vecina s…t „este considerat furt chiar si faptul ca folosesti o idee a altcuiva“.

Cum nu am intentia de a-mi pierde timpul pe coridoarele tribunalelor, il invitam pe V.T. sa gaseasca o modalitate sa repare elegant ofensa, asa cum de altfel a mai facut-o in trecut. Continua sa ignore aceasta invitatie, una care, pentru un academic, este totusi mult mai grava decit orice ar debita vadimii de o culoare politica sau cealalta. Lansind aceasta acuza, nu ma alatur nicicum unui Roncea sau unui Ion Spanu, ei insisi plagiatorii unui calambur (Liicheanu) folosit pentru prima oara de catre (se putea altfel?) Paul Goma. Daca ar fi sa rezolvam acest incident in justitie, as prefera sa o facem in statul Maryland sau la Washington DC, unde legislatia in ceea ce priveste plagiatul este mult mai precisa decit cea de pe aceste meleaguri.

Stimate domnule Siulea,
Articolul dumneavoastra, de altfel ca si remarcile publicate in citeva rinduri de catre tinarul istoric Adrian Cioflanca (membru al Comisiei Tismaneanu), sau cel recent (17 iulie) publicat in ziarul Adevarul de Matei Sorin Adam dovedesc ca pina la urma lucrurile nu trec neobservate acolo unde conteaza. Si daca unii prefera sa-l predea pe Max Weber in loc sa il aplice, luind niste simple note critice la modul cel mai personal (asa cum articolul dumneavoastra demonstreaza) in loc sa aplice criteriile impersonalitatii, este, in cele din urma, problema lor si a credibilitatii lor intr-o perspectiva ce depaseste banalele ciocniri cotidiene si/sau in perisabile cotidiene. Deocamdata, insa, tin sa va asigur de admiratia mea pentru curajul dumneavoastra de a spune lucrurilor pe nume.