Bătrîne,
Aseară am vorbit cu voi doi, adică cu
tine şi cu pictorul de căpiţe şi cartofi* (prăjiţi), iar acum,
dimineaţa, îmi dau seama că nu ne-am spus mai nimic din ce
voiam să ne spunem. Puţin surprins de telefonul vostru, uşor
adormit, avînd în minte tot nişte discuţii de „afaceri“
purtate înainte de culcare, m-am aruncat întîi
să-ţi pun întrebări „lucrative“. Aşa că să continuăm
pe această temă. Probabil că pe lîngă incertitudinea zilei
de mîine, pe care am trăit-o dintotdeauna şi am simţit-o
accentuîndu-se în anul ’90, această boală care m-a
scos din circuit aproape un an şi o anume înclinaţie mai
veche mă fac să fiu aproape obsedat de o cale „mic-burgheză“
de asigurare a protecţiei materiale în vederea liberării
spiritului pentru activităţi gratuite. După eşecul unei afaceri
care ar fi putut să fie folositoare întregii bresle (chestia
cu U.S.), eşec ce-mi devenise evident încă de prin
octombrie-noiembrie anul trecut, m-am angajat personal şi pe cont
propriu în mai multe direcţii, acestea s-au multiplicat între
timp, iar tehnica este a încercărilor paralele, urmate de
abandonarea liniilor neproductive.
Astfel: Euromedia este o asociaţie
fără scop lucrativ axată, pe un obiectiv foarte larg, „relaţii
culturale româno-europene“. Ea a acumulat ceva bani pe care-i
poate folosi după cum crede de cuviinţă în vederea atingerii
scopurilor ei statutare. Din acei bani ea poate chiar să împrumute
fără dobîndă, pentru un an, acelor întreprinzători
care fondează întreprinderi ce se înscriu în
obiectivul larg al asociaţiei şi colaborează cu noi mai tîrziu.
Aşa a luat fiinţă ArisMedia SRL (unde Bernard are 51%, eu 15% şi
alde Drăgoiu 34%). Aşa vor lua fiinţă, probabil în curînd,
o librărie (Hanibal) şi o galerie de artă (Giugariu). Cît
priveşte reţeaua de librării pe care Aris ar vrea s-o dezvolte în
sistemul „en franchise“ (caută şi tu în dicţionare), ea
ar trebui să fie alcătuită din vreo patruzeci de librării
(private, eventual cu o participare ARIS), care să fie aprovizionate
de noi cu presă şi carte străine, casete audio şi video, discuri,
alte „produse culturale“. Vom aduce şi filme pentru marele ecran
şi căutăm particulari capabili să pună pe picioare cinematografe
(săli mici). În viitor, Aris ar trebui să devină un fel de
distribuitor, atît de marfă indigenă, cît şi străină,
şi, cînd este destul de bine pusă la punct, iar piaţa
românească începe să-i intereseze pe „granzii“
editori de pe aici, o vindem cu totul. Vreau să spun că pe aici
obsesia nu mai este de multă vreme producţia, ci vînzarea.
Materiile prime, mîna de lucru, tehnologiile sînt
probleme de mult rezolvate. Dacă le fluturi pe la nas o nouă piaţă
de desfacere însă, sînt gata să plătească foarte
bine.
Ei ştiu că un produs nu valorează nici o centimă dacă nu e
vîndut, mai bine zis dacă nu e vîndut cît mai
repede. Astfel, dacă el a cheltuit 25 de franci cu producţia unui
obiect oarecare, îl pune în vînzare cu 100 de
franci, din care dă 25 la televiziune pentru un clip, 25 reţelei de
vînzare, 20 celor care îi fac marketingul şi ambalajele
sofisticate – şi opreşte numai 5 (cinci) franci beneficiu. Vei
zice că e mai simplu să-l vîndă direct cu 30 de franci, că
tot 5 ar cîştiga, dar asta e cea mai sigură cale spre
faliment. Sigur că noi nu sîntem încă în acest
stadiu, pentru că pieţei noastre îi lipseşte mai ales
puterea de cumpărare, dar trebuie să ne pregătim pentru un astfel
de viitor şi nu pentru altul. În context, deci, te-aş sfătui
să studiezi posibilitatea de a folosi offset-ul vostru, mai ales
pentru operaţii de marketing, publicitate, ambalaje colorate,
carte-menu pentru restaurantele particulare, papetărie de şcoală
sau cărţi de copii, mergînd în întîmpinarea
producătorilor care nu ştiu să-şi vîndă mărfurile,
ajutîndu-i. În producţia voastră trebuie să înglobaţi
cît mai puţină hîrtie şi cerneluri sau alte
consumabile şi să vă bazaţi pe o componentă încă ieftină
(designul, ideile surpriză etc,). Toate întreprinderile
româneşti, fie că sînt de stat, fie că sînt
private, nu ştiu să comunice. Voi aţi putea să le oferiţi
serviciul numit „advertising“, ceva care înseamnă în
acelaşi timp analiză a comportamentului economic al întreprinderii,
prezentarea sinceră a scopurilor, dar şi a mijloacelor, o redactare
inteligentă şi o prezentare (tipo)grafică atractivă, pe care s-o
trimită apoi tuturor partenerilor (furnizori, beneficiari,
ex-portatori şi importatori, întreprinderi similare din
străinătate) pentru optimizarea funcţionării în economia de
piaţă.
Dacă vreţi să faceţi revista pe tipografia voastră,
trebuie să realizaţi că ea nu este foarte productivă şi că
trebuie să scoateţi banii din altceva. Librăria, dacă o amenajaţi
rapid, ar fi o sursă, dar în scădere, cred, faţă de
momentul în care am plecat eu. De-aia zic că, în afară
de carte şi presă (franceză), ar mai trebui să aduceţi în
ea şi alte produse. Pentru început, o papetărie inteligentă
(agende, carnete speciale – al micului proprietar, al gospodinei,
al secretarei etc., cu puţină tipăritură, design atractiv şi
spaţii albe, eventual hărţi, telefoane, adrese utile la coadă).
Bernard are un prieten editor în Italia, domnul Lotito din
Pavia. Ăla ar fi dispus să colaboreze cu deţinătorii de
calculatoare şi offset-uri de la noi, ar putea chiar să vă dea
comenzi sau poate chiar să se deplaseze pînă la Braşov şi
vă pune la punct producţia. Pentru că veni vorba de Bernard, el se
află acum în România pentru a controla puţin conturile
şi a studia noi posibilităţi de dezvoltare. Între 9 şi 15
august vrea să facă o excursie în ţară. Se duce la
mînăstiri şi se întoarce prin Braşov la Bucureşti. Eu
o să-i dau telefonul tău şi pe al lui Sandu, dar poate că n-ai
primit prezenta pînă vine el. În principiu, ar trebui să
discutaţi: 1. librăria din Braşov (eventuale participări
Euromedia la capitalul librăriei sub formă de bani pentru
amenajare); 2. contractul „en franchise“ între librărie şi
Aris; 3. relaţia capacităţii voastre de producţie tipografică cu
editorul de la Pavia; 4. eventualitatea cumpărării unei case sau a
unui teren în zonă (sau mai bine la Sud – poate-i arăţi şi
chestia aia de la Dîrste sau unde era, casa de care ziceai că
ar tre-bui s-o luăm împreună cu UAP-ul, dacă n-a fost luată
între timp). Sau altceva: 5. el se va întoarce în
Franţa prin Bruxelles, aşa că poate-i daţi coordonatele amicilor
voştri belgieni şi-i puneţi în legătură directă. El aduce
de la Bruxelles şi documentele pe care CEE ar fi interesată să le
difuzeze în Est; 6. nu în ultimul rînd, asiguraţi-i
un mic program turistic în zonă. El va fi, probabil, la
volanul ARO-ului lui Euromedia.
Dacă poţi să-mi trimiţi prin el noi
amănunte sau întrebări, voi fi bucuros. Nu înainte de a
transmite salutările mele întregii echipe, în frunte cu
doamna Carmen Andrei!
Celelalte trasee paralele pe care le
studiez în prezent sînt:
- un institut particular de sondaj de
opinie şi marketing, împreună cu George Voicu, Călin
Anastasiu şi un tînăr profesor de la ASE (Popa, prietenul lui
Horia Ursu).
- punerea la punct a fermei de la
Fundulea (axată pe plante medicinale şi alte culturi mai puţin
comune). Încerc să-mi aduc aici un tractor (dacă nu cumva se
dovedeşte că-l pot avea din România la o jumătate de
milion).
- am, de asemenea, o speranţă de a
primi de la Ciba-Geigy exclusivitatea desfacerii de ierbicide,
fitosanitare şi medicamente pentru animale, ceea ce ar presupune
crearea unei reţele de magazine în spaţiul rural şi care să
se adreseze noilor proprietari de pămînturi. Cu leii acumulaţi
în acest fel, Ciba ar trece la extinderea reţelei şi apoi,
eventual, la implantarea unor capacităţi de producţie. Aceasta-i o
afacere de mare anvergură şi, dacă începe bine, o continui,
dacă nu, o las altora.
- în septembrie, dacă starea
generală (efectele secundare ale tratamentului sînt destul de
dure) îmi permite, voi face şi un stagiu de două săptămîni
la un publicitar din Paris, aşa că la întoarcere vreau să
studiez şi posibilitatea creării unei astfel de întreprinderi.
- nu în ultimul rînd,
editura Proteus, al cărei preşedinte este Mara Chiriţescu, poate
fi o prezenţă valoroasă pe piaţă, mai ales prin folosirea
copyrighturilor gratuite şi a subvenţiilor de încurajare a
traducerilor oferite de statul italian.
- cum îţi spuneam şi la
telefon, pe Mira intenţionez s-o fac patroană de mică
întreprindere de tricotaje unice şi serie mică. I-am cumpărat
de aici o maşină automatică de tricotat. E bine să lăsăm
gineceul să se descurce singur şi să ne lase în pace pe noi
cu afacerile noastre. M-am bucurat cînd mi-ai spus că Mana are
şi ea astfel de tendinţe de independenţă economică. Poate le
facem să colaboreze. Ceea ce are Mira de studiat acum, cînd se
întoarce la Bucureşti, este: materia primă (preţul lînei
toarse şi eventual vopsite în diverse zone ale ţării,
asigurarea transportului etc.), desfacerea (preţul maximal al
tricotajelor de lux în diverse magazine, la Bucureşti sau în
ţară). Găsirea personalului care să facă maşina să lucreze 20
de ore din 24 nu e o problemă, iar dacă lucrurile avansează
repede, intenţionăm să cumpărăm două, trei maşini de tricotat.
- numeroase alte proiecte îmi vin
în minte, dar, desigur, ele trebuie studiate cu mare atenţie,
mai ales în contextul atît de evolutiv (spre degradare)
din frumoasa şi absurda noastră ţară. Pînă la întoarcere
sper să termin romanul Zodia scafandrului, iar Babeţica şi Mihăieş
mi-au propus să ne apucăm de un alt roman în genul Femeii în
roşu, ceva cu Calcutta şi nişte români din Ardeal care au
fost luaţi prizonieri de englezi în Primul Război Mondial şi
au ajuns apoi piraţi în Oceanul Indian (fapte reale!). Vom
vedea ce-o ieşi.
- o ultimă propunere pe care mi-a
făcut-o deunăzi un importator de banane m-a lăsat cu gura căscată:
omul îmi propune pur şi simplu să-mi dea banii ca să
construiesc pe terenul meu o „muriserie“ de banane în
România. El să-mi trimită apoi bananele crude la Constanţa,
cu vaporul, eu să le coc în muriserie şi apoi să le desfacem
pe toată piaţa estică (România, Bulgaria, Moldova, Ucraina,
de ce nu Moscova, Armenia, Georgia). Cînd e vorba de imaginaţie
comercială, indivizii ăştia sînt (sau ne par doar nouă)
nebuni!
Toate acestea sînt, desigur,
nişte jocuri (de societate), pe care trebuie să le continuăm atîta
vreme cît nu sucombăm cu totul atracţiei lor şi cît,
mai ales, sîntem siguri că principalul nostru refugiu,
imaginarul, ne este la îndemînă.
În fine, am bătut cîmpii,
probabil datorită căldurii.
Vă îmbrăţişez pe toţi şi
aştept noutăţi.
Cu drag,
Mircea Nedelciu
–––––––––––––––
* Ion Dumitriu (n.red.)
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters