OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Comanda ridicării unui monument în amintirea tinerilor ucişi în fosta Piaţă a Televiziunii, în Decembrie 1989, a fost oferită nominal sculptorului Paul Neagu (1938-2004) de către ministrul Culturii, Andrei Pleşu. La atribuirea comenzii, în anul 1991, s-a ţinut cont de calităţile estetice şi conceptuale ale proiectului, dar, deopotrivă, de notorietatea artistului, salutat în ţară şi străinătate drept cel mai important sculptor român după Brâncuşi, distins profesor al unor artişti contemporani de primă mărime precum Anish Kapoor, Anthony Gormely, Richard Deacon, Anthony Cragg.

Surprinzător, pe parcursul realizării proiectului, PMB a negociat cu sculptorul în favoarea montării monumentului… fără soclu, contribuind inevitabil la a compromite receptarea favorabilă a acestuia de către opinia publică.

Ca o tristă ironie a sorţii, Bucureştiul a ratat, în anul 1914, şansa de a avea un monument public realizat de Constantin Brâncuşi, fiindcă notabilităţi neavizate au respins ca neadecvat proiectul artistului, Fântâna lui Haret. La aproape un secol distanţă, relocarea unui monument contemporan ce reverberează eleganţa şi sapienţa esteticii brâncuşiene ar căpăta inevitabil dimensiunea unei inadvertenţe apte să provoace reacţii negative pe plan naţional şi internaţional.

Mai presus de orice argument, mutarea Crucii Secolului ofensează memoria jertfelor din decembrie 1989.

În scrisoarea din 22 august 1995, adresată Arhitectului-Şef al Municipiului Bucureşti, Paul Neagu notează: „În şedinţa din 11 mai 1995 (...) s-a discutat şi convenit faptul că lucrarea mea, Crucea Secolului (...) va fi amplasată în centrul Pieţei Aviatorilor din Bucureşti, pe un paviment uşor convexat (s.n.), conform sugestiilor şi desenelor puse la dispoziţie de mine şi de echipa mea tehnică“.

Totuşi, în toamna anului 1997, Crucea Secolului avea sa fie instalată în mijlocul unui perimetru circular de pămînt, ornat cu gazon şi flori. Dezacordul sculptorului se citeşte în declaraţia, sa de presă, datată 19 septembrie 1997, ziua inaugurării monumentului: „În întîmpinarea Crucii Secolului nu-mi ramîne decât să presupun două întîlniri suprapuse şi anume: mai întâi, din periferia pieţei, un contact vizual, poate circular sau poate pe un sector de cerc şi, abia apoi, o apropiere şi o intrare pe cercul de piatră (s.n.)“.

Prin menţionarea „cercului de piatră“, respectiv a soclului lucrării, absent din amplasametul actual al monumentului, artistul a ţinut să formuleze ca un protest discret, dar neechivoc, ce responsabilizează, fără apel, posteritatea.

Numeroase sînt monumentele comemorative din a doua jumătate a secolului al XX-lea ce armonizează expresiv planul vertical şi planul orizontal al compoziţiei plastice, mai curînd decât să exalte verticalitatea per se. În repoziţionarea estetică a plasticii monumentale se afirmă, imperativ şi inconfundabil, crezul democratic al contemporaneităţii.

Apare semnificativ, în acest context, că Paul Neagu pretindea discului de bronz, în verticalitatea sa dinamică, să dialogheze cu vîrtejurile cuburilor de granit din desenul eminamente orizontal al soclului.

Dacă pentru clasici, marea apare uneori drept metaforă a lumii, tapiseria de granit a Pieţei Charles de Gaule, ţesătura cuburilor anonime de piatră, articulau credibil pentru sculptor metafora unei generaţii ce a stat martoră la gestul eroic.

Paul Neagu îi explica pictorului Dinu Săvescu ideea monumentului, folosind aceşti termeni: „Un ban rostogolit pe caldarîm!“. Cum metalul, pentru artiştii simbolizanţi, este piatră lămurită prin foc, amintirea tinerilor ucişi în Decembrie 1989 este evocată de banul de bronz rostogolit în cuprinsul Pieţei. Carnea bronzului, Paul Neagu o închipuie perforată de cuburi potrivnice de piatră izbucnite abrupt, nebune, din caldarîm, ca în coşmarul unui ritual de lapidare dintr-o lume fără oameni, populată de materii înfrăţite ori vrăjmaşe.

„Un monument-sculptură, explică Neagu într-o scrisoare către PMB, nu poate fi o ilustrare a unor evenimente. El trebuie să fie plantat în straturile adînci de conştiinţă a neamului şi locului, găsindu-şi astfel locul firesc printre obiectele cu caracter de tezaur.“

Faţă de elevaţia ideatică a proiectului lui Paul Neagu, spaţiul anodin de verdeaţă, unde se află montată în prezent Crucea Secolului, introduce un element de stridentă platitudine.

În istoria creaţiilor plastice europene de referinţă, cazul unui monument oficial instalat fără soclu înscrie un precedent regretabil, căruia este de dorit să i se şteargă urma printr-o acţiune competentă de restaurare.

Crucea Secolului configurează un triunghi eroic în geografia Capitalei. Potenţialitatea triunghiului eroic, înaintea instalăriiCrucii Secolului, rezulta din conjuncţia simbolică a Arcului de Triumf şi a Statuii Aviatorilor, mediată de Piaţa Victoriei.

Să detaliem această idee. Un arc de triumf prinde viaţă pe planşeta arhitectului, numai după trasarea axei orizontale a paradei trupelor. Căci arcurile de triumf rămîn monumente adresate celor vii.

Dimpotrivă,Statuia Aviatorilor, alegorie a unui trup uman preschimbat în pasăre, se dezvoltă compoziţional în jurul axei verticale. Incitaţiile constructive primare ale celor două monumente – axa orizontală a Arcului de Triumf şi axa verticală a Statuii Aviatorilor – sînt chemate de artist să comunice în oglinda lenticulară a Crucii Secolului. Ipostazele – luptă şi triumf, în cazul Arcului de Triumf, dar luptă şi jertfă, în cazul Statuii Aviatorilor – celor două monumente se articulează prin suprapunere în desenul cruciform al Crucii Secolului.

Tinerii ieşiţi pe străzi, în 1989 şi 1990, nu aveau arme. Nu doreau să lupte. Proclamau doar evidenţa unui adevăr: implozia comunismului, subminat de propria ineficienţă. Strigătul tinerilor, „Fără violenţă!“, semnala un anume demers al dobîndirii victoriei, dificil, dar, indiscutabil, cel mai meritoriu. Sacrificiul pascal – căci la el trimite arhetipal alegoria sculptorului – rămîne perpetuu recognoscibil prin natura izbînzii pe care o propune: aceea a refuzului înfruntării fizice, asumate cu superbă demnitate, în numele superiorităţii certe a unui adevăr moral. Christul este anti-erou. Eroii revoluţiei au fost, la rîndul lor, anti-eroi. Numele le va rămîne perpetuu legat de reperul temporal al anului 1989.

Este meritul lui Paul Neagu de a fi dat viaţă triunghiului eroic din geografia Capitalei, prin înscrierea celei de a treia ipostaze de eroism:jertfa fără luptă, ce îşi reclamă, din perspectiva esteticii, apartenenţa la categoria supremă a sublimului.

Deoarece Crucea Secolului a fost anume concepută de sculptorul Paul Neagu pentru spaţiul Pieţii Charles de Gaule, montarea fără soclu şi – mai grav – mutarea din actualul loc echivalează cu o mutilare a monumentului.