OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Saptamina trecuta, Dragos BUCURENCI, angajat al filialei bucurestene a British Council (si recent autor al unui text publicat in Observator cultural), a difuzat pe lista Info_Culture de pe Internet o scrisoare deschisa adresata ministrului de Externe, Mircea GEOANA. Subiectul scrisorii - pataniile autorului la Consulatul Romaniei de la Budapesta. Savuros ca scriitura, textul asaza sub reflector mentalitati si comportamente nu tocmai amuzante - dimpotriva, de natura sa-l indigneze pe orice cetatean roman platitor de taxe. Pentru o mai larga difuzare, se reproduce aceasta pagina.


E. S. Mircea Geoana
Ministrul Afacerilor Externe
Aleea Alexandru Nr. 31
sector 1, Bucuresti

Cc:
E.S. Calin Fabian, Ambasadorul Romaniei in Republica Ungara
Dl Constantin Iuliu Aron, Directorul Directiei Relatii Consulare, MAE
Dna Simona Minculescu, Consilier Prezidential, Departamentul Relatii Internationale
Dl Tiberiu Ciobanu, Consul, Ambasada Romaniei in Republica Ungara
Dl Sebastian Manciu, Functionar Consular, Ambasada Romaniei in Republica Ungara

romania_eu_list@yahoo.com
Bucuresti, 7 august 2003

Excelenta,

Sint cetatean roman, am 22 de ani, lucrez cu contract de munca permanent la British Council, studiez in cadrul unui program extern filozofia la o Universitate din Londra, imi declar integral veniturile, platesc impozitul aferent statului roman si vorbesc corect limba romana (dar prefer grafia cu i din i). Fac aceste precizari pentru a stabili de la bun inceput ca, asemenea unui numar de conationali, inainte de a ma considera cetatean roman, ma consider o persoana educata, civilizata si respectabila. Imi permit sa va adresez aceasta scrisoare intrucit am fost vexat de doi subordonati ai Excelentei Voastre aflati in exercitiul atributiilor lor oficiale. Daca, insa, nu veti considera esentiala atingerea adusa persoanei mele, binevoiti, Excelenta, a inregistra din cele care urmeaza faptul ca am fost lezat in drepturile ce decurg din calitatea mea de cetatean roman.

Vineri, 1 august 2003, am aterizat la Budapesta cu intentia de a participa la Festivalul Sziget 2003 si de a petrece apoi citeva zile la Berlin. Din nefericire, in noaptea de 4/5 august mi-au fost furate o mare parte din bani, cardurile bancare, precum si toate actele pe care le aveam la mine. Urma sa plec la Berlin pe 6 august, drept care aveam doua zile la dispozitie pentru a obtine un act de identitate din partea autoritatilor ungare si un nou pasaport din partea celor romane. Am inteles ulterior ca plecarea la Berlin era imposibila si ca aveam nevoie, in schimb, de un titlu de calatorie pentru a ma intoarce in tara.
Actul de indentitate l-am obtinut din partea Departamentului pentru Relatii cu Strainii al Guvernului Ungar, care avea un birou cu program non-stop pe insula pe care a avut loc festivalul. Procedura a durat o ora, implicind verificarea unei baze de date internationale, iar oficialii ungari au manifestat amabilitate si diligenta. Nu mi s-a pretins plata nici unei taxe, nici macar acoperirea costului de productie al documentului in sine (tiparit pe hirtie cu elemente de securitate).

In aceeasi zi, o colega de la British Council l-a contactat pe dl Mircea Oprita, Directorul Centrului Cultural Roman de la Budapesta si, deci, omologul sefului meu de la Bucuresti, pentru a obtine relatii privind procedurile consulare. Domnia Sa ne-a recomandat sa ne adresam in aceeasi zi Consulului intre orele 15 si 18. Ajuns la ora 17 la Ambasada, am aflat cu surprindere ca programul de lucru cu publicul are loc numai dimineata si ca a doua zi, miercuri, Consulatul nu lucra cu publicul. In spatele acestei situatii cel putin ciudate, s-a instituit, in schimb, o stare de fapt à la roumaine: consulatul lucreaza si in afara programului, la discretia functionarilor consulari. Urmeaza sa aflati cum se poate dobindi si cum se poate pierde acest privilegiu.
Prin amabilitatea portarului si a dlui Sebastian Manciu, lucrator la ghiseu, mentionarea numelui dlui Oprita a facut sa fiu poftit inauntru. Nu stiu daca ati vizitat acest birou, dar prefer sa cred ca nu ati facut-o. Semn ca omul sfinteste locul, inchipuiti-va, Excelenta, un interior sordid de sectie de politie bucuresteana transplantat cu lemnarie, avizier si jeg intr-o superba cladire budapestana. La aceste ghisee se prezinta deopotriva cetateni romani si straini.

Probabil ca primii cu nostalgie, iar cei din urma cu stupoare.
Ii explic dlui Manciu situatia in care ma aflam si ma trezesc tutuit de la prima fraza, apoi dascalit cu privire la obiceiul chinezilor de a-si purta documentele de calatorie in lenjeria intima. Ii explic dlui Manciu ca nu sint un mare admirator al obiceiurilor orientale si il rog sa incerce sa rezolve problema. Aflu ca este exclus sa plec la Berlin, dar ca nu este necesar sa faca o verificare pentru intoarcerea in tara, intrucit mai posedam asigurarea medicala nominala avind inscrisa seria pasaportului. Cer sa fiu primit de catre Consul si il rog pe dl Manciu sa nu ma mai tutuiasca. Intr-o perfecta inlantuire logica, sint poftit afara si amenintat cu evacuarea fortata din incinta ambasadei pina la sosirea consulului (dl Manciu se justifica: dlui s-a purtat omeneste cu mine, iar eu nu vreau sa fiu om cu el). Ies de bunavoie si aflu ca sala de asteptare a consulatului este trotuarul. Ma alatur altor doi conationali aflati, asemenea mie, in asteptarea consulului. Pe
trotuar, picioarele rezista un timp, apoi cedeaza. Pentru ca nu exista banci sau scaune, solicitantii stau pe vine. Cind cedeaza si genunchii, te poti sprijini de zidul galben proaspat varuit, cu riscurile inerente pentru imbracaminte. Sosirea masinii consulare este astfel intimpinata zilnic de un sir de oameni ghemuiti inconjurati de mucuri de tigara si de amabalaje alimentare. Cind veti vizita Ambasada Romana la Budapesta va sfatuiesc, Excelenta, sa intrati pe la poarta consulara. Privelistea taie respiratia oricarui om civilizat. Nu insa si functionarilor ambasadei.

Dupa o ora si jumatate sint primit de catre Consul, tot ca o favoare, in afara programului. Favoarea costa, asa ca dlui apare fara cravata, cu camasa descheiata si cu gulerul sacoului tocit. Ceva imi spune insa ca aceasta este imbracamintea dlui consul de zi cu zi, asa ca nu astept scuze. Mi se explica din nou ca nu pot pleca la Berlin, dar aflu cu suprindere ca nu mai pot reveni nici la Bucuresti. Orele fiind tirzii, baza de date a politiei nu mai este accesibila, iar a doua zi Consulatul nu lucreaza cu publicul. Trebuie sa astept pina a treia zi. Arat asigurarea medicala si repet informatia dlui Manciu, dupa care verificarea nu mai este necesara. Sint lamurit ca dl Consul este seful, iar informatiile date de dl Manciu, dubioase. Ca ultima favoare, mi se permite sa vin a doua zi – cind, daca atributiile de serviciu ii vor permite, Consulul isi va face timp pentru a-mi elibera titlul de calatorie. Il rog pe Consul sa-i transmita Ambasadorului ca parasesc Consulatul Roman cu rusinea de a fi concetatean cu asemenea functionari. Aducindu-si probabil aminte de vremuri mai bune, Consulul ma ameninta cu interdictia de a intra in spatiul Schengen. Cu ce este mai bun, Excelenta, acest individ, reprezentant diplomatic al Romaniei democratice de astazi, decit sute si mii de Clatici, de Bondrea, de Gidea, reprezentanti de stat ai regimului totalitar de ieri? Manierele nu s-au schimbat, agramatismul e neclintit, amenintarile au ramas aceleasi.

A doua zi, repet asteptarea pe trotuar, de data aceasta in plin soare. Il rog pe portar sa-l contacteze pe Consul si sa-l roage sa-si faca timp pentru titlul meu de calatorie. Dupa un sfert de ora, poarta se deschide si pe trotuar apare Consulul in persoana. Cu accente tipatoare de zarzavagiu, domnia sa ma cearta: imi explica diferenta dintre lumea spectacolului si un consulat diplomatic (aluzie pesemne la unghiile mele vopsite in negru si la piercing-urile din sprinceana si ureche), imi repeta ca ma aflu in afara programului, ridica tonul si ma tutuieste in plina strada. Excelenta, nu va doresc sa traiti vreodata o asemenea jignire si rusine: jignire ca trebuie sa ascult latraturile unui functionar cu maniere de chelner, rusine ca vorbim amindoi aceeasi limba. Il rog pe Consul sa nu ma mai tutuiasca si sa continue spectacolul departe de ochii budapestanilor care ar fi putut trece pe strada. Cu greu, mi se concede aceasta favoare. Cu greata, mi se cere sa completez formularele si sa platesc in forinti echivalentul a 75 de euro (pentru o banala hirtie galbena cu stampila ambasadei). Intreb ce s-ar fi intimplat daca mi s-ar fi furat toti banii. Cu cinism, mi se indica posibilitatea transferului de bani prin Western Union. Intreb unde as fi dormit peste noapte (la Festival locuisem in camping). Mi se raspunde, plictisit, ca nu intra in atributiile Consulatului.

Intre timp, isi face aparitia la ghiseu functionarul cunoscut cu o zi inainte, dl Manciu. Avindu-l in spate pe Consul, vocifereaza in difuzoare: mi s-au retinut numele si prenumele, voi fi sesizat Ministerului Afacerilor Externe, voi afla cine este el si cine sint eu. Vrea sa-mi explice legea, ma informeaza ca nu sint demn de a fi cetatean roman, ca arat jalnic, imi repeta ca va avea el grija de mine. Ii intorc spatele si ii explic ca nu am de ce sa continuu conversatia cu el, deoarece am demarat procedura cu dl Consul si doresc sa o inchei tot cu domnia sa. Dl Manciu imi spune ca nu voi primi nici un titlu de calatorie pentru ca nu detin nici un act de identitate cu fotografie. Ii arat actul eliberat de autoritatile maghiare. Am atins punctul sensibil: dl Manciu devine isteric. Ma ameninta ca va face o adresa la Minister pentru ca am avut indrazneala sa pretind ca un act eliberat de guvernul maghiar are vreo valabilitate in Consulatul Roman. In urma unui circ care a durat cam o ora, primesc titlul de calatorie de la o colega a dlui Manciu. Ii cer numele colegului ei. Doamna tace. Dl Manciu urla pentru ultima data in difuzoarele ghiseului: Sebastian Manciu! Din punctul meu de vedere, Excelenta, a fost singurul moment cind a indeplinit cu constiinciozitate una dintre atributiile sale oficiale: aceea de a-si declina identitatea.

Excelenta, am fost jignit de doi functionari consulari ale caror salarii sint platite din impozitul varsat de mine statului roman. Am fost, in schimb, ajutat cu amabilitate de functionari unguri ale caror salarii sint platite din cu totul alte impozite. Am fost supus unei proceduri consulare greoaie, umilitoare si costisitoare din partea statului al carui cetatean sint. Am fost, in schimb, beneficiarul unei proceduri eficiente si cu titlu gratuit din partea unui stat in care eram un simplu vizitator. Am fost lezat in drepturile mele de cetatean roman, acelea de a mi se vorbi pe un ton civilizat, intr-o limba romana corecta si de a nu fi tutuit, de catre doua personaje care fac un deserviciu imaginii Romaniei in strainatate prin simpla lor prezenta vestimentara. Mi s-au respectat, in schimb, drepturile mele de cetatean strain de catre functionari ai ministerului unui stat a carui limba oficiala nu o cunosc.
Acum citeva saptamini ati afirmat, Excelenta, ca „miza pentru clasa politica romaneasca si pentru elitele romanesti de astazi este daca vom putea aduce decenta si prosperitate acestei generatii de romani si nu o eterna promisiune pentru viitoarele generatii“. Veti intelege, prin urmare, ca miza acestei scrisori este mai mare decit reclamarea unor nereguli birocratice. Este vorba despre sesizarea indecentei care te inunda cind pasesti pragul misiunii romane la Budapesta.

Excelenta, nu am tilharit, nu am omorit si nu am escrocat pe nimeni. Si totusi, la Budapesta mi-a fost rusine ca unui infractor. Rusine ca jumatate din veniturile mele sint folosite pentru cautionarea unor proceduri birocratice care nu reusesc decit sa-i tracaseze si sa-i umileasca pe beneficiarii lor. Rusine de lipsa de rusine a unui stat care trimite functionari asemenea dlor Ciobanu si Manciu in misiuni diplomatice. Rusine ca a trebuit sa fac anticamera pe trotuarul Consulatului pentru a le cere ceva, pentru a vorbi cu ei, pentru a le asculta agramatismele si amenintarile. Rusine ca, in afara ordurii pe care o reprezinta, sint, asemenea mie, cetateni ai Romaniei.
Binevoiti a dispune, Excelenta, orice masura care vi se va parea potrivita in urma investigarii celor prezentate mai inainte. Va voi ramine recunoscator daca veti avea amabilitatea de a ma informa asupra celor ce le veti decide.

Cu stima,
Dragos RADU-BUCURENCI