OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Draga Miruna,
As vrea, inainte de toate, sa-ti spun de ce am preferat (si, recunosc, a fost o decizie destul de brusca) sa plec din AICT. Am plecat din idealism: nu pot ramine intr-o organizatie condusa de oameni care nu-mi raspund la „buna ziua“ si despre care stiu ca au umblat cu jalba incercind sa obtina semnaturi pe o „scrisoare“ care sa ne descalifice profesional si delegitimeze ca membri ai juriului. N-am plecat pentru ca as crede ca n-am ce cauta acolo; cred insa ca prea multi au ajuns in pozitii pe care nu le merita si nu le-au cistigat prin propria prestatie critica, si nu vreau sa cautionez, prin prezenta mea acolo, o impostura. Mai mult decit atit, incep sa cred ca raul „se ia“, iar binele, nu. Sint convinsa ca intr-un loc in care nu te simti bine n-ai de ce sa stai, chiar daca ai dreptul; am dreptul sa traiesc in Romania, dar nu de asta ramin aiciIntre timp, ca membru al acelui juriu de nominalizari, am ajuns sa fiu jignita de colegii mei „oameni de teatru“ asa cum nu mi s-a mai intimplat niciodata (dar sint tinara, deci mai am timp...).

Am aflat ca nu stiu sa deosebesc personajul principal de cel secundar, ca reusesc sa confund „rolul din teatru“ cu „rolul din telenovele“, ca ma las spalata pe creier si nu recunosc capodopere daca sint facute de Horatiu Malaele, ca fac parte, probabil, din „mafia“ care aduce aceleasi nume in fiecare an pe lista Premiilor Uniter si, bomboana de pe coliva, ca nu sint o „personalitate“. Poate ca nu sint, dar daca ma uit bine la modele, nici nu prea vreau sa devin.
Culmea e ca singurul lucru de care ma simt cu adevarat si profund jignita e gestul nominalizatilor – al vostru si al lui Andrei Serban (pe Vlad Ivanov chiar il pot intelege) – de a refuza nominalizarea. Chiar e ceva la care sa renunti atit de usor, fara sa incerci intii sa limpezesti apele? E „copilul“ nostru atit de handicapat, incit sa poata fi aruncat odata cu apa din covata? Sau toata lumea crede ca „i se cuvine“, ca i-a fost data prin drept divin si poate face ce considera de cuviinta cu aceasta nominalizare? Ei bine, nu; daca Alice Georgescu are dreptate intr-o privinta, atunci aceea e ca nominalizarile sint un pariu pe viitor, al unor oameni pentru alti oameni. Iar in avintul vostru revolutionar, voi pe acesti oameni care au pariat pe voi i-ati uitat.
Cred ca lansarea unei discutii, a unor teme de dezbatere – cum ar fi „ce inseamna critica“ si „ce inseamna Premiul pentru Critica al Uniter-ului“ – ar fi fost mult mai constructiva decit decizia voastra de a conditiona participarea la premii de „recuzarea“ lui Alice Georgescu.

In loc sa acuz lipsa de respect, eu una as fi incercat sa explic ca, asa cum actorii pot fi nominalizati pentru genuri diferite de teatru, la fel si criticii pot fi nominalizati pentru tipuri diferite de critica; ca nu e vorba de teatru versus telenovele, ci de Teatrul National si Green Hours, muzical si teatru de camera, one-man show, Shakespeare si performance. La fel cum am ajuns sa acceptam ca exista cai diferite pentru performanta in teatru, la fel trebuie sa acceptam ca sint si moduri diferite de a face critica. Dar pentru o astfel de discutie ar fi trebuit ca miza sa fie rolul si rostul criticii de teatru. Or, aceasta miza pare sa fi fost alta (refuz sa cred ca atitia oameni destepti si-au pus mintea la cale doar ca s-o scoata pe Alice dintr-un juriu). Daca ea va capata forma unei cruciade in contra lui Ion Caramitru, iarasi mi se pare jenant.

Poate ca Alice nu stie sau se face ca nu stie in ce consta fiecare proiect al vostru; dar eu stiu, Miruna, iar faptul ca voi dati atit de mult pe atit de putin, pentru capritul de a o amenda pe Alice, ma intristeaza nespus.
Draga Miruna,
Nu ai de unde sa stii daca juriul de nominalizari a pariat pe voi pentru ca dorea altceva sau pentru ca Alice are dreptate si nu avea de unde alege in „critica curenta“. Cum am ajuns la „activismul critic“ ramine micul nostru secret, sa nu ne aventuram in ape tulburi. Cit despre „Cei pe care ii doare si fac ceva nu sint critici de teatru“, ce sa zic, multumesc de compliment. Ori poate, pe logica nominalizarilor facute prin dar divin, tu crezi ca doar pe voi va doare?

Si-mi cer scuze daca te voi contrazice, cred ca prezenta sau absenta fiecaruia face, in final, diferenta. Stiu ca neamul mioritic crede ca institutiile au picat din cer si nimeni nu are nici o responsabilitate personala fata de ele, dar adevarul e ca noi, fiecare, facem ca aceste institutii sa fie legitime. Partidul Comunist a avut legitimitate pentru ca milioane de oameni au crezut ca propriul carnet de partid nu inseamna nimic; si ghici ce? Timp de 50 de ani carnetele astea ne-au fost propria carcera.
Numeste-o o utopie. Insa toate cancanurile astea imi maninca zilele si nervii si ma-mpiedica sa fac singurul lucru care conteaza – sa scriu. In loc sa facem lucruri, noi ne indeletnicim cu pigulitul de scame de pe hlamida regelui gol, iar eu de exercitiul asta m-am cam plictisit.