OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu prilejul editiei din acest an a tirgului de carte de la Leipzig, se poate constata din nou, fara prea mare greutate, ca Germania face parte din categoria tarilor in care se traduc cele mai multe carti. A traduce, insa, nu e doar o chestiune de statistica. Se nasc anumite intrebari: ce se traduce? De ce? Cum este perceput ceea ce este tradus?
inca de la alegerea titlurilor chestiunea devine pasionanta. Astfel ca renumitelor Notas (1954) ale eseistului columbian Nicolas Gomez Davila li s-a adaugat in germana (2005) subtitlul Unzeitgemäße Gedanken (Ginduri inactuale). Cu un astfel de subtitlu, care nu are nimic de-a face cu originalul, se doreste avertizarea opiniei publice germane in legatura cu situarea neobisnuita a cartii. Mesajul e clar: iata un text care nu corespunde mainstream-ului german, dar care, aluzia la Nietzsche inclusa, este un text inactual, pe scurt „reactionar“. Cu aceasta strategie editoriala, cu siguranta bine intentionata, dar determinata de constringerile germane, caracterul incoruptibil al unui Gomez Davila este subordonat imediat opiniei publice germane si introdus in categoria outsider-ilor. Care ii sint sansele? Poate deveni un pont pentru cunoscatori. E deja.

CNN-ul si beletristica
Momentul exact al traducerii cartilor e revelatoriu. Faptul ca mainstream-ul american si suita sa internationala, din India pina in Franta, de la Jonathan Franzen pina la Kiran Desai si Frédéric Beigbeder, cu alte cuvinte literatura de agentie, sint practic prezenti in traducere germana odata cu aparitia originalului a devenit o chestiune de uz si nu priveste doar Germania. Nu e vorba doar de un marketing global, care niveleaza tot mai multe materiale si stiluri. Acest mainstream trebuie sa expuna anumite teme standard: Hitler, multiculturalism, antiglobalizare, saga de familie. Nu deranjeaza si nu nelinisteste pe nimeni. Proprietatea noilor aparitii-hit indica aparent tinerea sub observatie a dezbaterilor culturale actuale. Tine de mobilarea literara a gospodariei germane. Astfel, conjunctura devine tot mai des decisiva pentru destinul unei traduceri. Mai ales atunci cind receptarea literaturii e legata de crizele politice care-si gasesc calea catre stirile de televiziune. S-ar putea spune ca CNN-ul are putere de decizie asupra beletristicii.
Aceasta chestiune poate fi reprezentata cu usurinta recurgind la exemplul fostei Iugoslavii. Probabil ca autori precum Bora Cosic sau Aleksandar Tisma nu ar fi fost tradusi in germana in absenta razboaielor din Iugoslavia din anii ’90. in orice caz, nu s-ar fi bucurat de prea multa atentie.

Marginalizarea adevarului
Este izbitor ca intr-o tara in care anual sint traduse mii de carti, numeroase opere exceptionale apar abia dupa multi ani in germana, iar nu putine nu apar deloc. Prin urmare, renumita carte a scriitorului chilian Jorge Edwards – detinator al premiului Cervantes –, Persona non grata, critica la adresa lui Castro, a avut nevoie de 33 de ani pentru a gasi o editura germana. Editura Wagenbach din Berlin face publicitate acestei carti cu urmatorul citat al scriitorului Hans Magnus Enzensberger: „Nu e niciodata prea tirziu pentru adevar, mai ales cind e relatat cu spiritul si inteligenta lui Edwards“. Nu era insa Enzensberger in rindurile din fata atunci cind, in anii ’60, se ajunsese in Germania la cultul lui Castro? Si nu era el unul dintre acei intelectuali care, cel putin la nivel indirect, a contribuit la eliminarea cartilor precum cea a lui Edwards din dezbateri si, implicit, din formarea de opinii in rindul publicului?
Sa raminem la exemplele din America Latina. Pamfletul redactat in 1996 de trioul de autori Plinio Apuleyo Mendoza, Carlos Alberto Montaner si Alvaro Vargas-Llosa Manual del perfecto idiota latinoamericano (Manualul idiotului latino-american perfect), o critica acida impotriva stingii de salon din America Latina si a opiniilor si ritualurilor sale politice distructive nu a aparut in germana pina acum. La fel se intimpla cu toate eseurile si analizele fundamentale care incearca sa explice pauperitatea din America Latina prin propriul deficit cultural si istoric, dincolo de teoriile perimate despre imperialism si curtea din spate a yankeilor: vezi Carlos Rangel sau Mariano Grondona.

in germana a aparut o singura carte a celui mai important teoretician al pauperitatii latino-americane home-made, venezueleanul Carlos Rangel: Vestul si Lumea a Treia. De la falsele complexe de vinovatie la responsabilitatea autentica. Cartea a aparut in 1985, cu o prefata a lui Jean-François Revel, la o obscura editura müncheneza, Mundis, care nu mai exista de mult. Eseul lui Rangel, cu titlul original El tercermundismo (Tiermondismul, 1975), eseu care combate conceptul de „lumea a treia“, utilizat de stinga, nu a putut gasi calea catre dezbaterea publica germana. Cartea sa, Del buen salvaje al buen revolucionario (De la bunul salbatic la bunul revolutionar, 1982), a ramas netradusa, ca si eseul nu mai putin semnificativ Conditiones culturales del desarrollo economico (Conditiile culturale ale dezvoltarii economice, 1999) al argentinianului Mariano Grondona si Las raices torcidas de America Latina (Originile intortocheate ale Americii Latine, 2001) al cubanezului Carlos Alberto Montaner.
Cartea lui Lawrence E. Harrison, Underdevelopment Is a State of Mind. The Latin American Case (Subdezvoltarea e o chestiune de mentalitati. Cazul Americii Latine), din 1985, a ramas pina astazi netradusa. Volumul chestioneaza o intreaga strategie a Vestului intelectual, foarte costisitoare si care amelioreaza prea putin situatia din tarile in curs de dezvoltare.

in golfstream-ul intelectual
S-ar putea obiecta ca exegeza lui Huntington, Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, din 1996, a fost tradusa rapid in germana, cu titlul Kampf der Kulturen (Lupta culturilor). De ani buni insa, se polemizeaza cu Huntington intr-un mod aproape ridicol. Orice politolog obscur din mainstream, care vrea sa fie in voga, incepe orice flecustet de eseu polemizind cu Huntington; adeseori gasim deja din primul paragraf afirmatia ca tezele lui Huntington nu au nimic la baza.

Sistemul mental bine impamintenit se apara. Cine vrea sa se informeze despre nivelul la care se afla polemica poate, spre exemplu, sa citeasca volumul lui Harald Müller, Das Zusammenleben der Kulturen. Ein Gegenentwurf zu Huntington (Convietuirea culturilor. Un contraproiect la Huntington, 1998). Müller lucreaza pentru „Fundatia din Hesse pentru cercetarea pacii si a conflictului“. Aceasta este unul din cei mai importanti producatori de lozinci ai opiniei publice germane, contribuind astfel mai mult la confuzia generala decit la progresul spiritual si politic.
Modul in care se apara mainstream-ul ideatic si politic, care pretinde sa actioneze ca un golfstream, incalzind pe toata lumea, impotriva a tot ceea ce il contrazice, poate fi observat in receptarea romanelor lui V.S. Naipaul, critice la adresa multiculturalismului. Cartile acestuia sint traduse cu regularitate, dar sint prezentate cu retinere si distanta in jurnalele care dau tonul. Astfel, le este rapita dintru inceput capacitatea efectiva pentru o discutie despre problemele pluralitatii etnice din Germania.

Cartea foarte utila a lui Neil Bissoondath, care traieste in Canada, nepot al lui Naipaul, Selling Illusions. The Cult of Multiculturalism in Canada (Vinzind iluzii. Cultul multiculturalismului in Canada, 1994), nu a aparut inca in versiune germana. Se doreste ca miturile devenite familiare ale ultimelor decenii sa nu se piarda, cu atit mai mult cu cit e vorba de fundamentele bunului-simt. Astfel, se cultiva cu persistenta legenda convietuirii exemplare si a intreprinderilor comune ale arabilor, crestinilor si evreilor din Andaluzia dominata de musulmani, in Evul Mediu timpuriu. Faptul ca cele doua carti ale lui Serafin Fanjul, Al-Andalus contra Espana. La forja del mito (Al-Andalus impotriva Spaniei. Forja mitului, 2000) si La quimera Al-Andalus (Himera Al-Andalus, 2004), contrazic aceasta viziune este ignorat cu lejeritate, chiar daca lectura lor ar putea fi mai mult decit utilizabila pentru actuala dezbatere din jurul Islamului. Dar poate e obisnuita atitudine europeana de tip „appeasement“ cea care cultiva retragerea din fata amenintarii totalitare, denumita cu placere „dialog“. Aceasta atitudine suspecteaza prezenta factorilor disturbanti din astfel de carti.

Masochism european
Mai demult, cartile traduse erau foarte influente. Puteau influenta moduri de gindire, puteau conduce catre sau cel putin impregna modele de actiune. Momentul traducerii lor reprezinta un indiciu pentru disponibilitatea fata de dezvoltare si dorinta de modernizare a societatii germane. Sa dam citeva exemple. Cugetarile pascaliene (1670) au aparut intiia oara in germana in 1710. Spiritul legilor (1748) al lui Montesquieu a fost tradus deja in 1753, versiunea germana a Discursului preliminar la Enciclopedie, al lui D’Alembert (1751) a fost tiparita in 1761.

Astazi, pe scara larga, cartea tradusa este un accesoriu al propriei subversivitati. Nu numai ca se stie totul, dar se stie mai bine. Aceasta idee caracterizeaza si politica traducerilor, ca manevra de adaptare la ceea ce exista. Astfel, actul traducerii devine parte a procesului comun de inocentizare a pericolului totalitar, a staruintei in modelele si cliseele de gindire inradacinate ale stingii liberale. Nu in cele din urma, traducerea face parte din discursul autodomesticirii si al autoanularii sinelui, anume modelul cultural european.
Cartea filozofului francez Pascal Bruckner, aparuta recent, La tyrannie de la pénitance. Essay sur le masochisme occidental (Tirania penitentei. Eseu despre masochismul occidental, 2006) trateaza, nu in ultimul rind, despre aceasta problematica si urmarile ei. Ramine de vazut daca si cind va fi tradusa in germana.

Traducere de Cristian Cercel