OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Aflu cu intirziere, din nr. 24 (281)/ 2005 al Observatorului cultural, ca pe 2 august a incetat din viata, la Paris, Sanda Stolojan. Personalitatea acestei distinse doamne este evocata in articolul Un destin exemplar, publicat in numarul respectiv.
In memoria ei, ofer pentru aceasta editie a Observatorului... citeva scrisori din dosarul corespondentei dintre N. Steinhardt si sotii Sanda si Vlad Stolojan. Citeva dintre acestea au fost interceptate de Securitate, deci provin din Dosarul de Urmarire Informativa (D.U.I.) al lui N. Steinhardt (Dosar nr. 207), aflat in custodia CNSAS, iar una provine din Arhivele Manastirii Rohia si ale Fundatiei „N. Steinhardt“.
Ele sint oglinda unei indelungate prietenii, prietenie care incepe sub auspicii dramatice, in 1960, la inchisoarea Gherla, apoi la Jilava, unde N. Steinhardt si Vlad Stolojan devin colegi de celula (sau, daca vreti, de „salon“ ori „pension“, cum ii placea, cu ironie, lui Steinhardt sa spuna).

Atit in varianta publicata a Jurnalului fericirii (Editura Dacia, 1991), cit si intr-o varianta nepublicata inca, aflata tot in Arhivele Manastirii Rohia (dupa toate probabilitatile, e vorba de varianta a III-a, pe care o voi numi conventional „varianta N.“), sint evocate aceste imprejurari, mai precis atmosfera celulei 47 (de infirmerie) de la Jilava, unde cei doi se reintilnesc in 1962. Se cunosteau inca din noiembrie 1960, din camera-carantina de la Gherla (var. N., p. 253). Se afla intr-o companie celebra, marcata mai ales de eterogenitate ideologica: Radu Lecca (fostul imputernicit al guvernului Antonescu pentru problemele evreiesti), ziaristul si poetul Al. A. Leontescu (admirator al lui Nae Ionescu si colaborator al Cuvintului), avocatul Aurelian Bentoiu, profesorul Constantin Tomescu s.a. (v. Jurnalul fericirii, Editura Dacia, 1991, p. 127-132, si var. N., Arh. Man. Rohia, p. 252-259). Prezenta insolita a lui Steinhardt intr-un asemenea context produce, in mod previzibil, o anumita neliniste, o anumita tensiune, mai ales pentru Radu Lecca. Cel care face ca orice aprehensiune sa dispara, ca blocul de gheata (etnic, ideologic) sa se topeasca este Vlad Stolojan, care ii construieste prietenului sau o biografie politica exemplara. N. Steinhardt nu se lasa mai prejos si se revanseaza in paginile Jurnalului...: „Ma inteleg bine cu toti cei din camera 47. Petrec mult timp cu Vlad Stolojan care, la rugamintea mea, imi vorbeste despre rudele sale, familiile Blaremberg (francezi refugiati in Rusia in vremea revolutiei si apoi trecuti in principate; descind – prin femei – din Enric al IV-lea al Frantei), Filipescu (maica-sa e Mana Filipescu, fiica lui Nicolae, singurul boier roman despre care s-a spus ca miroase a cojoc taranesc), Bratianu (sora lui taica-sau a fost nevasta lui Vintila) si Duiliu Zamfirescu (sotia lui e nepoata de fiu a scriitorului)“ (var. N., p. 257).

Dupa cum se stie, in 1961, Vlad Stolojan a fost rascumparat, in schimbul sumei de 25 000 de dolari, de rudele sale din Franta, mai precis de catre tatal sau vitreg (suma fusese platita unui domn Jacober de la Londra, prieten cu Alexandru Moghioros), reusind sa plece astfel, impreuna cu Sanda Stolojan, din Romania. Tentative similare au existat si in cazul lui N. Steinhardt. Dupa cum reiese dintr-o scrisoare trimisa de Doru Pavel (tatal lui Toma Pavel si avocat al apararii pentru Steinhardt) lui Stelian Tanase, batrinul Oscar Steinhardt a incercat in doua rinduri sa-si rascumpere fiul din inchisoare, fiind de fiecare data tras pe sfoara de niste sarlatani (se vede treaba ca inflorise un adevarat comert in jurul unor asemenea procedee) (v. Stelian Tanase, Anatomia mistificarii, Editura Humanitas, 2000, p. 402). O incercare asemanatoare a prietenului sau din tinerete, emigrat in SUA, Eugen Jenney – dupa cum reiese din corespondenta aflata in arhiva Fundatiei „N. Steinhardt“ – s-a soldat tot cu un esec. Dupa cum tot cu un esec s-au finalizat tentativele de cumparare a lui C. Noica, in cazul acestuia pozitia de sef de „lot“ facind asemenea demersuri absolut imposibile (Anatomia...).
Dialogul epistolar dintre N. Steinhardt si prietenii sai va fi restabilit – dupa cum reiese din dosarele Securitatii – imediat dupa eliberarea acestuia din inchisoare si va continua timp de peste doua decenii. Isi vor face vizite reciproc, atunci cind familia Stolojan va reusi sa revina in Romania* si cind, in 1978 si 1979-1980, N. Steinhardt va reusi, la rindul sau, sa viziteze Franta, Belgia ori Elvetia.

De altfel, in volumul sau Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian (Editura Humanitas, 1996), Sanda Stolojan va vorbi cu entuziasm despre aceste intilniri si in general despre personalitatea lui N. Steinhardt (op. cit.). Acesta va face o impresie extraordinara la decada consacrata lui Eugen Ionescu la Cérisy ori la Colocviul CIEL de la Paris, ca si in conversatiile avute intr-un larg cerc de prieteni din care faceau parte Mircea Eliade, Ion Cusa, Paul Barbaneagra, Barbu Brezianu, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca s.a. (nu aceeasi impresie o va produce C. Noica in timpul iesirilor sale in Occident, cind isi va soca prietenii prin decizia sa de a intoarce spatele Istoriei). Sanda Stolojan va fi impresionata nu numai de complexitatea culturala a vechiului prieten (din care nu lipsea nici o necesara doza de frivolitate), de curajul ori demnitatea acestuia, de luciditatea prin care deconstruia utopiile totalitare, ci si (mai ales) prin modelul crestin pe care acesta il propunea: „Sa-i fie dat unui evreu trecut la ortodoxie sa salveze ortodoxismul? Sa-i invete pe ortodocsi toleranta?“, se intreaba, evident retoric, la un moment dat autoarea jurnalului (20 ian. 1980), pentru ca, la aflarea mortii lui Steinhardt, sa noteze: „Ii cerem sa se roage pentru noi. Poate o va citi so scrisoare pe care tocmai se pregatea sa i-o trimitat acolo sus, poate va fi mijlocitorul nostru, el, prietenul, marele suflet si cel mai crestin dintre noi“ (2 aprilie 1989).

Dupa cum reiese atit din Nori peste balcoane de Sanda Stolojan (p. 198), cit si din Jurnalul (1981-1984) Monicai Lovinescu (ed. Humanitas, 2002, p. 302, 317), prietenii parizieni ai lui N. Steinhardt vor fi la curent si cu dramaticele inclestari ale acestuia cu Securitatea, in special cu momentul celei de-a doua confiscari a Jurnalului fericirii. De altfel, trebuie spus ca unul din marile corpusuri ale Dosarului de la Securitate al lui N. Steinhardt, si anume D.U.I. „Scriitorul“, deschis la 28.07.1977 si inchis la 13.06.1989 (deci la trei luni... dupa moartea sa), a fost motivat tocmai de relatiile „obiectivului“ cu „emigratia reactionara dn Occident“.
Impresionantul tezaur epistolar existent in aceste dosare este una din fatetele unei asemenea relatii. Ca si in alte cazuri, exista mai multe forme de interceptare: scrisori originale confiscate si nepuse in circuit, scrisori fotocopiate, scrisori rescrise ori rezumate de Securitate si repuse in circuit (asa-zisele „note de relatii“) etc.
Dincolo de infernul unui asemenea fenomen, o singura concluzie tonica se poate trage de aici: adevarul (in cazul de fata, o frumoasa prietenie) nu poate fi deformat, uneori, nici de oglinzile strimbe.

––––––––––
* Una dintre aceste vizite este consemnata atit in variantele Jurnalului fericirii, cit si in volumul Dumnezeu in care spui ca nu crezi... Scrisori catre Virgil Ierunca (1967-1983), ed. Humanitas, 2000, p. 131-134). Reproduc un fragment tot din varianta nepublicata a Jurnalului...:
„Varatec, august 1971
Cu Sanda si Vlad Stolojan, Dinu Nc. si Al. Pal. Plecati cu masina de la Paris, Stolojenii au fost asteptati de Dinu Nc. si Al. Pal. la Oradea. Au strabatut impreuna Maramuresul si Bucovina si au sosit aici incintati de ce au vazut si mai ales de Maramures,se prevada ca tot Romanul este print. Incintati si de peisajul din Neamt si de gazduirea aici, la staretie.
Le spun ca tocmai am citit O fotografie veche de 14 ani de Mircea Eliade si le comunic impresiile mele, stiute si placute de Dinu P. (plecat de citeva zile). Sanda e foarte amuzata. Are un magnetofon, il pune in functiune: eu citesc nuvela, o comentez (cu exclamatii si strigate de bucurie). D. Nc. si Al. Pal. fac diferite completari si observatii. Ne distram de minune, putin emotionati, o dimineata intreaga, pe vreme ploioasa“ (op. cit.; v. si varianta publicata la Editura Dacia, 1991).