OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nicu ALIFANTIS
Scrisori nedesfacute
Editura Nemira,
Colectia „Purgatoriu“,
Bucuresti, 1997, 64 p., f.p.


Volumul de poeme Scrisori nedesfacute de Nicu Alifantis se incheie cu doua texte „de escorta“ simpatetice, semnate de Laurentiu Ulici si Emil Brumaru, pe care le citam in continuare.

Laurentiu Ulici, Poeticitatea muzicii: „Actor, compozitor de muzica folk, fie pe versuri ale marilor poeti romani, fie pe versuri proprii, dar, inainte de toate, temperament artistic din categoria rara a introvertitilor, adica a acelora care diminueaza histrionismul specific prin adaos constitutiv de reflectie si, mai ales, autoreflectie, Nicu Alifantis se arata acum admiratorilor sai in ipostaza de poet in intelesul curat si adevarat al cuvintului. Nu-i o surpriza, mai bine zis n-ar trebui sa fie o surpriza dat fiind faptul ca tocmai poeticitatea e principala particularitate a muzicii sale. Poeticitatea muzicii?! Ei bine, da, in pofida aparentei nepotriviri terminologice. Vreau sa spun ca in compozitiile sale mai tare decit gindirea muzicala e gindirea poetica. Si nu trebuie sa fii decit un bun ascultator ca sa intelegi asta. In ce priveste discursul poetic observ ca Alifantis cearca sa traga o linie personala intre doua linii performante din poezia romana moderna: a lui Ion Minulescu si a lui Marin Sorescu. Din fluenta colocvial-lirica, subtil ironica si apasat romantioasa a celui dintii si din savanta retorica a insinuarii cu «skepsis» a celuilalt, Alifantis compune un discurs liric ce ar putea trece drept hibrid daca n-ar fi strabatut, ca de un laitmotiv, de gravul sentiment tanatic ce obliga fiinta poetului la exprimarea celui mai adinc personal continut al sau. Asta face ca «hibridul» sa devina «marturisire», pe cit de autentica tot atit de tulburatoare. E limpede ca Nicu Alifantis nu scrie poezii de azi, de ieri. Dar faptul ca abia acum s-a decis sa-si faca, asa-zicind, publica scriitura poetica ar putea avea legatura cu fraza dinainte. Si are sigur legatura cu natura interiorizata si staruitor reflexiva a unui poet pe care masca histrionica, proprie actorului si, in genere, omului de scena, incepe sa-l doara si sa i se revele ca o subminare a chipului adevarat, ca o deviere de Destin. Iata si proba pe care o propun cititorilor lui Nicu Alifantis: dupa lectura poeziilor din aceasta carte ascultati, rogu-va – daca aveti caseta la indemina –, cum cinta/rosteste Alifantis finalul unei celebre «romante» bacoviene: «Si spune-mi de ce-i toamna/ Si frunza de ce pica»“.

Emil Brumaru, Poet de cind lumea:
„Nicu Alifantis ne scrie cu sufletul pe cintecul vietii fiecaruia din noi cuvintele-i simple, afectuoase, dulci-amare, lasindu-ne destramati o clipa, reinviindu-ne apoi, mai bucurosi, mai teferi, intru poezia-i calda. In inima mea, toata blindetea-l simte poet de cind lumea si-s fericit s-o spun si altora. Si s-o repet pina la ingeri!“.