OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intr-una din zile, in cercul unor prieteni, am facut cunostinta cu Nicolas. Are cam patruzeci de ani si e scriitor liber profesionist. Nu e celebru – „nu-s un Houellebecq“, glumeste el – , dar reuseste, de bine de rau, sa traiasca din scris. I-am spus ca m-ar tenta sa discutam pe aceasta tema. A fost de acord si am stabilit pe loc o intilnire. A scos o agenda cu cotorul ros, a rasfoit-o incruntindu-se putin si, printre o multime de alte insemnari, si-a notat intilnirea cu mine.

„E bine asa“, a mai mormait el. Ne-am vazut citeva zile mai tirziu la una din numeroasele cafenele de pe Saint Germain, cu sistem de incalzire electric exterior, care da o mina de ajutor primaverii capricioase. Nicolas avea o mina vesela, tocmai primise, dupa cum aveam sa aflu, o invitatie la un mic festival organizat de o asociatie culturala din sud. Mi-a pus citeva intrebari politicoase despre Romania. I-am raspuns la fel de politicos. Abia dupa venirea cafelelor conversatia a inceput sa se dezghete. Am aflat ca publicase patru carti de poezie si, din ratiuni „alimentare“, citeva romane pentru tineri. ii spun ca in Romania practic e imposibil de trait din scris, chiar daca esti dispus la concesii rezonabile, si il indemn sa-mi detalieze situatia din Franta, asa cum o cunoaste el. Sta si se gindeste, nu stie de unde sa inceapa. „Ar fi multe de spus...“, zimbeste el.
In fine, gaseste sirul ideilor.

Nu poate spune ca traieste propriu-zis din scris, ci de pe urma scrisului. Banii ce vin din ceea ce publica efectiv sint putini. Din poezie, mai nimic, iar din romanele pentru tineri ceva mai mult, cit sa traiesti modest un an. Dar exista alte forme de venit, conexe. Cum sint rezidentele de artist, in Franta sau aiurea, unde ai liniste sa scrii si de unde poti ramine si cu ceva economii. Sau diferite burse de creatie, pe un proiect concret, oferite de fundatii sau de institutii de stat, dar care sint foarte rare. Apoi lecturile la radio, la festivaluri literare sau la vreo asociatie. „Dar sa nu-ti imaginezi ca poti cistiga o avere!“, ma avertizeaza de fiecare data. Doar la lecturile in Germania, unde a avut ocazia sa mearga de doua ori, a fost efectiv multumit. Desigur, alta e situatia celor care prind o editura mare si publica romane cu priza la public. Dar ei depind foarte mult de gustul „celor multi“ si nu pot scrie chiar ce vor. Are prieteni care scriu doar in ideea ca dupa romanele lor se va turna un film. E o mare lovitura daca reusesti asta. Aici, intr-adevar, poti spune ca ai fost platit.

De aceea, in cartile lor predomina dialogul si totul este foarte vizual, gata sa fie filmat. Sint, de fapt, niste scenarii mai dezvoltate. Pina acum nici unul dintre cei pe care-i cunoaste el nu a dat lovitura. Dar spera in continuare.
Desi Franta si-a facut un titlu de glorie din politicile de sustinere a creatiei, mecanismele sint greoaie si fondurile putine. Dupa parerea lui, e mai mult parada. Mai degraba vor sa tina nivelul nemultumirilor la o cota rezonabila sau sa reduca somajul decit sa incurajeze creatia... Tace. „Am vazut ca ai o agenda incarcata“, incerc eu sa relansez discutia. „Altfel nu poti supravietui...“, zice Nicolas. Dupa parerea lui, sistemul finantarilor de stat si europene tinde sa transforme scriitorul intr-un birocrat. Trebuie sa stie sa-si faca un CV, sa completeze un dosar, sa stie prioritatile programului la care aplica, sa fie punctual, sa poarte cu promptitudine o corespondenta, sa fie informat.

Toate astea il disciplineaza. Chiar mai mult decit e cazul. „Nu mai poti fi boem, decit maximum doua zile pe saptamina“, glumeste el. Bruxellesul vede in scriitor o furnicuta care contribuie si ea la marea constructie a musuroiului european. Daca nu stii sa tii echilibrul, intri intr-o psihologie care te sterilizeaza literar. Pe de o parte ti se cere sa-ti administrezi timpul si hirtiile cu scrupulozitate de functionar, pe de alta parte ti se cere sa fii talentat, sclipitor, plin de imaginatie. in aceste conditii, te paste schizofrenia. Sau platitudinea, daca renunti la dezordinea ta interioara. Sau mizeria, daca refuzi orice fel de integrare. Unele rezidente artistice cer ca, in scrisorile de recomandare pe care le aduci, cel care le scrie sa se refere in mod explicit la „capacitatea de adaptare a candidatului si de colaborare in grup“. Sigur, toata lumea urmareste doar „buna functionare“, nimeni nu vrea sa dreseze scriitorul in mod expres, dar pina la urma spre asta se tinde. E greu de gestionat o astfel de situatie.

O solutie este agentul literar, care ar putea prelua multe din aceste sarcini, dar el este rar in Franta si, daca il gasesti, el se ocupa mai ales de plasarea manuscriselor si, eventual, de negocierea contractelor. „De fapt, aici secretul reusitei este echilibrul intre birocratizare si spontaneitate.“ Celor din Est li se poate parea ca in Occident situatia scriitorului este privilegiata, dar ei nu stiu toate dedesubturile. Pina nu vor intra in sistem, nu vor afla cum e. „Desigur, ei au nu numai avantajul talentului si al fortei care vine dintr-o experienta particulara, ci si al altei viziuni despre standardul de viata si despre libertate. Dar vor avea succes, se vor imblinzi si vor vedea altfel lucrurile“. Se opreste si ia o gura de cafea. imi place franchetea lui. isi priveste ceasul si imi spune ca trebuie sa plece. Lucreaza impreuna cu altcineva la o carte de benzi desenate. in final, prevede ca peste douazeci sau treizeci de ani, cind constructia europeana se va fi implinit, va avea loc o noua revolutie romantica, contra birocratizarii scriitorului.
E vineri seara, lumea flaneaza pe Saint Germain.