Nr. 719 din 18.04.2014

On-line - actualitate
Restituiri
Avanpremieră
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Religie
Eseu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2006   |   Iunie   |   Numarul 324   |   „Scrisul te tine captiv“. Dialog cu Dora PAVEL

„Scrisul te tine captiv“. Dialog cu Dora PAVEL

Autor: Oana CRISTEA GRIGORESCU | Categoria: Actualitate | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Dora PAVEL
Captivul
Editura Polirom, colectia „Fiction Ltd“,
Iasi, 2006, 248 p.

Dora Pavel, de curind ai publicat un al doilea roman, Captivul, dupa Agata murind. Ce e Captivul fata de Agata...? Recomandarea de pe coperta a patra vine cu urmatoarea oferta: thriller, incest, crima, erotism maladiv... Toate astea exista in carte, dar nu numai. Iar de data asta, lumea teatrului e cea luata sub lupa.

Sigur, teatrul este mediul in care se petrec aproape toate, dar Captivul este un roman al nebuniei si al victimei, de unde si titlul. In intentia naratiunii mele a stat tentativa disperata (si foarte riscanta) a unui regizor celebru de a-si salva fiica de la o boala mintala grava, proiect care se va intoarce, insa, tragic, chiar impotriva lui. E un roman al nebuniei si misterelor ei, un roman despre limita aceea, atit de fragila, dintre normalitate si anormalitate. Dar e si un roman al tatonarii identitatii umane. Sint aici doua povesti care se intretaie. Trairilor-capcana construite, inscenate in acest teatru neobisnuit li se adauga si istoria iubirii, vicioase, a doi gemeni, frate si sora, Zigu si Zedra, foarte legati unul de celalalt.
Cazul celor doi gemeni, baiat-fata, mi se pare ideal – cu aceasta iubire a lor, insinuata, dar care rabufneste si-si cere drepturile – pentru a restabili unitatea primordiala. Ei si spun asta – din cauza absentei mamei, ei sint cei care vor sa refaca ideea de cuplu.
Absenta, tradarea mamei este, intr-adevar, justificarea psihanalitica a legaturii lor incestuoase, ca si a traumei fetei.
Desi, in final, vinovatia cade, oarecum nedrept, asupra tatalui.
Chiar daca toate personajele par si chiar sint captive in felul lor, captivul fara scapare el este. El, faimosul regizor, directorul de teatru, care, foarte prins de munca lui, ramine de la inceput putin autist in fata frustrarilor propriilor copii.
In ce masura teatrul rezolva aceste conflicte psihologice? Pentru ca tu inscenezi personajelor tale o psihodrama.
N-as vrea sa divulgam prea mult, pentru ca tocmai asta este experimentul radical al lui Jedri, proiectul lui ascuns, care ni se dezvaluie treptat, pe masura ce el i se reveleaza insusi naratorului, tinarului Zigu. Aici este miza romanului, in incercarea regizorului de a rezolva grave probleme psihice prin intermediul teatrului, un teatru folosit ca terapie, de data asta insa nu pentru spectatori, ci pentru actorii insisi. Iar cel care isi asuma riscul isi asuma si consecintele...

Da, este o istorie cruda, o tragedie chiar, un roman al prizonieratului afectiv si al sacrificiului de sine compromis, un adevarat „studiu de caz“ sever. Prioritatea si interesul scriiturii tale merg, si aici, catre acel univers interior, oarecum deviant.
Zonele tenebroase, distorsiunile psihice, labilitatile de afect, folia senzoriala primara a omului-animal mi se par in continuare cele mai fascinante necunoscute.
E o marca a timpului?
Nu, deloc. Cosmarele, convulsiile noastre, milul din noi, zonele cetoase au existat dintotdeauna. Fiind (inca) tarimul cel mai neexplorat, cu toata psihanaliza, pentru mine e si cel mai imbietor. Astfel s-a nascut Agata..., ca un roman al pulsiunilor erotice si thanatice, astfel s-a nascut Captivul, ca un roman al nebuniei si al ratiunilor ei intime, al raului subversiv, care ne poate oricind surpa pe fiecare. De aceea ma si simt atrasa de autorii care cauta acelasi lucru. Ce spui de morbiditatile lui Poe, de obsesiile (atit de sufocante, ca ajungi sa le somatizezi) ale lui Kobo Abe, de inciziile cinice ale lui Ian McEwan, de rigiditatile lui Ishiguro, de stranietatile lui Ondaatje, de perversitatile lui D.M. Thomas?
Care e motivatia numelor stranii ale personajelor tale?
Am mereu o crispare cind e vorba de nume. Ele vin, iti vin, se nasc odata cu personajul, pentru ca, ulterior, sa te trezesti ca nu le mai poti schimba. Ca nu i-ai mai recunoaste sub alte nume. Si-apoi, Captivul s-a vrut, ca si Agata..., cartea unui scriitor al secolului XXI, si nu neaparat a unui scriitor din Est. Dupa cincisprezece ani de la caderea dictaturii, eu, una, m-am saturat de o literatura eminamente estica, asa cum literatura romana continua sa fie. Asadar, numele pot fi luate din orice spatiu. Ele sint o conventie, nu?
Care este marca acestei literaturi din Est?
Reluarea la nesfirsit, exhibarea pina la exasperare a acelorasi frustrari ale comunismului.

Desi se spune ca nu s-a scris in Romania destul, ca literatura, artele, in general, nu incearca destul sa reflecte o realitate istorica. Ai fost invitata, in martie, la Paris, la Ziua Internationala a Francofoniei si la Salon du Livre. Ai avut, asadar, posibilitatea de a vedea care e interesul Vestului pentru literatura romana. Cit e ea de prezenta acolo, in ce masura handicapul limbii, care o face accesibila doar prin traducere, se face simtit?
Nu stiu daca o sa-ti placa raspunsul meu. Desi, la o intilnire a editorilor romani cu cei francezi cei din urma s-au aratat deschisi traducerilor din literatura noastra, eu ramin foarte sceptica. Mai ales ca amaraciunea mea profunda, acolo, la Salon du Livre, a fost sa constat ca, intre copertile acelea luxoase, orbitoare, expuse eclatant sub firmele mari care-ti luau ochii, se aflau multi autori (tradusi deja si la noi), pe care eu ii citesc in cea mai mare parte, dar pe care alteori nici nu-i cumpar sau a caror lectura o intrerup la un sfert sau la jumatate, pentru ca nu merita mai multa atentie. Nu sint toti mai buni ca noi! Si nu-ti poti reprima naduful ca nu au nici un merit in plus fata de noi. Iar cind te refugiezi la standul tau, romanesc, si il vezi asa de amarit si aruncat, la propriu, intr-o margine ignorata...
Cu noi se termina Europa, nu?
Probabil asta le-a fost criteriul. Eram la margine. Ei, bine, reveneam la standul nostru numai ca sa compatimesc impreuna cu el, pentru ca nu prea veneau sa-l viziteze decit citiva romani in trecere.
In Occident, cartea e de mult o piata. A devenit ea o piata si la noi, simti asta prin romanele tale?
Cum sa nu! Dar, din pacate, e inca o piata necompetitiva in afara. Si asta nu din vina cartilor, pentru ca ele au fost dintotdeauna bune, si nici a editurilor. Avem edituri bune si foarte bune. E vechiul nostru neajuns, al limbii de mica circulatie.

Poliromul este editura ta de suflet, si nu pentru ca ti-a tiparit cele doua romane, ci pentru ca doresti sa fii publicata de profesionisti. A sti dinainte ca o editura de prim rang iti va promova cartea iti creeaza un anumit confort sau, dimpotriva, o crispare?
Splendida intrebare. Pe masura frumosului reflex care a inceput sa functioneze liber si la noi. Cind ai certitudinea ca o mare editura, cea mai prestigioasa, iti va prelua manuscrisul, decizindu-i soarta, scrii cu alta siguranta. Sub regim de protectie. Ca intr-un cald adapost. In care, insa, trebuie sa imbraci costumatia de gala, pe masura ringului de dans.
Romanele tale nu sint voluminoase. Mai functioneaza la noi prejudecata cantitatii?
Cred ca gustul unei parti a criticii e inca tributar tipului de roman-polifonic-panoramic-masiv, romanului „maret“, cum il visau cindva americanii. Romanele de succes ale momentului pot fi insa la fel de bine si cele mici, dense, puternice, percutante. Uita-te la premiatele Goncourt, Femina sau la Booker Prize-urile ultimilor ani. Se parcurg rapid. Cititorul e grabit, nu mai are rabdare. Oricit am face noi apel la linistea si incetineala lecturii, ritmul lui „romantic“ e altul. Lectorul vrea sa arda etape, sa obtina totul mai usor si mai repede.

Cit se mai „poarta“ astazi, la noi, dar si in lume, experimentul in roman?
Cred ca moda experimentelor cu orice pret a cam trecut. Nu neg ca artificiile tehnice sint necesare, eu insami recurg la ele uneori, dar nu trebuie sa fie ostentative. Sa nu uitam ca nu doar publicul cititor, ci si criticii gusta, instinctiv, poate fara sa recunoasca, tot romanul fluent.
Ce-ti da romanul? Pentru ca, plecind de la poezie, te-ai abandonat romanului. Ce-ti ofera aceasta constructie romanesca?
Imi da tot (zic eu patetic, dar asta e!) viata. Si stii cind simti cel mai bine ce-ti da romanul? In pauza dintre ele. Eu am avut parte de ea. E o stare inspaimintatoare.
Romanul tau nu te „hraneste“ suficient in acel interval?
Ba da, te hraneste, dar, in acelasi timp, nu-ti mai ajunge, pentru ca el a apucat totusi sa-ti inchida brutal o usa in fata si, dintr-odata, dupa atitea voluptati, te-ai trezit foarte singur si disperat dincolo de usa lui, pe prag. Un prag cumplit si flagelant, daca nu incepi sa reinnozi fire, sa cauti altceva, sa alungi din tine vechiul roman, luptind cu el si cu tine sa ti-l scoti, ca pe-o mare iubire, din minti. Eu cred ca reflexul asta te tine cit traiesti. Scrisul te tine captiv.

Etichete:  Dora PAVEL Captivul
 
 
 
Cele mai citite articole
Nicolae Manolescu şi posteritatea lui critică
„Mai bine ar sta în banca ei“
Îi înţeleg din ce în ce mai bine pe bătrînii critici
UN PUNCT DE VEDERE. Alexandru Matei mi-a dat curaj
Tot Maiorescu şi Gherea?
Cele mai comentate articole
TANDEM. Salto mortale
UN PUNCT DE VEDERE. Alexandru Matei mi-a dat curaj
„Mai bine ar sta în banca ei“
Nicolae Manolescu şi posteritatea lui critică
Paşte fericit!
Cele mai recente comentarii
@Stefan Hagima
Natura entuziasmului
Statui si tarnacoape
''sospiro'',
Jargon şi substanţă
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Norman Manea in Romania