În locul obişnuitului tabel cu
cotaţii, vă oferim, în acest număr, în mod
excepţional, cîteva opinii de la criticii de film. Am preferat
diagnostice scurte şi clare, care să pună în evidenţă
relevanţa simbolică a filmului Poliţist, adjectiv în Noul
Cinema Românesc.
- Ileana BÎRSAN:
„Un înger exterminator sui generis“
Chiar dacă A fost sau n-a fost? a
pregătit terenul pentru o piesă rară, cum este Poliţist,
adjectiv., filmul lui Corneliu Porumboiu ne rezervă revelaţia unei
experienţe cinematografice cu totul neconvenţionale. Filmul insistă
să construiască din aşteptări plicticoase, gesturi mecanice şi
vorbe aparent fără rost un fragmentarium cotidian impresionant,
într-o poveste a cărei intrigă nu prezintă prin ea însăşi
mare importanţă. În schimb, expresia filmică şi relieful ei
semantic fac pionierat, cel puţin în cinematograful românesc.
Curajul şi insistenţa cu care vorbele
scrise rămîn pe ecran şi dublează acţiunea, rapoartele de
filaj, definiţia conştiinţei scrise pe tablă, contrapuse
definiţiei din dicţionar etc. etc. traduc exemplar bîjbîiala,
relativismul şi absurdul Puterii, în diferitele sale grade.
Definiţia adjectivului poliţist este întruchipată de acest
înger exterminator sui generis – comandantul Anghelache (Vlad
Ivanov), antologic în ceea ce priveşte conotaţia politică şi
nu numai.
- Iulia BLAGA:
„Unul dintre cele mai bune filme
româneşti“
Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine
Poliţist, adjectiv mă face nu doar să chestionez sensul cuvintelor
mai mult decît altădată, dar şi să simt cît de
găunoşi au devenit termenii cu care operează critica de film. Mi
se pare unul dintre cele mai bune filme româneşti, dar dincolo
de toate cîte s-au spus despre el – referitor la stilistică,
timp real, fals policier, referinţe, umor –, am senzaţia că vine
ca un film sanogen peste un peisaj gălăgios şi confuz (şi nu mă
refer neapărat la peisajul cinematografic.)
- Laurenţiu BRĂTAN:
„Un cuvînt important de spus în
filmul românesc“
Poliţist, adjectiv e o comedie cu tuşe
absurde, cu un umor foarte coroziv şi, în acelaşi timp, o
meditaţie asupra micimii lucrurilor importante vs. importanţa
exacerbată acordată unor lucruri minore. Filmul continuă linia
comic-absurdă din scurtmetrajul Călătorie la oraş şi din
lung-metrajul A fost sau n-a fost? şi ne lasă deja să vedem
amprenta personală clară a unuia dintre regizorii ce vor avea un
cuvînt important de spus în filmul românesc din
viitorul apropiat.
- Alex. Leo ŞERBAN:
„Filmul cel mai
radical, de la Marfa şi banii încoace
Poliţist, adjectiv = 1. cea mea
radicală propunere cinematografică de la Marfa şi banii încoace;
2. cel mai hohotitor replay (X 3) al Mirabelei Dauer; 3. cel mai
spectaculos body language al unui actor (Dragoş Bucur); 4. cel mai
calm „domn Bebe“ la birou (Vlad Ivanov); 5. cea mai inventivă
folosire a unui dicţionar.
- Mihai CHIRILOV:
Ceea ce numai filmul poate exprima…
Două observaţii conexe: aşa cum
Mirabela Dauer poate fi ascultată pe youtube, tot aşa şi
Dicţionarul explicativ al limbii române poate fi găsit
on-line. Oare cum ar fi arătat scena finală, dacă lectura
definiţiilor revelatoare s-ar fi facut „de pe net“? – pentru
că e de presupus că în biroul unui şef de poliţie există
conexiune la Internet. Şi, revenind la definiţia „conştiinţei“
şi la expresia aferentă („a fi cu conştiinţa împăcată“),
aşa cum figurează ele în DEX (şi în versiunea
tipărită, şi în cea on-line), noţiunea de „lege morală“,
invocată de poliţist, există bine mersi, nu este o „aiureală“
– atîta doar că DEX-ul nu o defineşte clar, ci doar din
„bucăţi“, lăsînd loc oricăror interpretări valabile.
De unde o altă întrebare: oare cum ar fi arătat scena finală
dacă poliţistul chiar „ar fi înţeles ceea ce citeşte“?!
- Andrei CREŢULESCU:
Despre ce vorbim (cînd vorbim
despre vorbire)
Sau despre futilitate. Sau despre
răutate. Sau despre laşitate. Sau despre manipulare. Sau despre
indiferenţă. Sau despre neputinţă. Sau despre meschin. Sau despre
ridicol. Sau despre noi... Ce spunem. Cui spunem. Cînd spunem.
Cum spunem. De ce spunem. Mai spunem? Mai are vreun sens să spunem?
Poliţist, adjectiv. Un film de Corneliu Porumboiu.
Alin Ludu DUMBRAVĂ:
„Anul trecut la
Vaslui“
Am polemizat cu Corneliu Porumboiu la
Cannes, dinainte să ia premiu, pentru că-l văd un povestitor
care-şi schimbă stilul, şi nu un intangibil guru. Şi cred că
datoria criticii şi a jurnaliştilor în general nu este să
sanctifice filmul, ci să-l pregătească pentru spectatori, să le
zică acestora ce reprezintă un watch paint dry sau nişte „furnici
la muncă“, să facă/să facem ceva pentru ca „bizonul“-spectator
să nu iasă din sală în prima oră. Am spus iniţial că
filmul lui Corneliu e Filiera Vaslui – o deconstrucţie a genului
transbordat în România, de la Friedkin, despre care
vorbeam cu Corneliu la vremea Cannes-ului lui A fost sau n-a fost?.
Dar acum, mai degrabă, e Pickpocket de Bresson, în tiparul
minimalist care e apreciat internaţional în cinema. Sau e Anul
trecut la Vaslui – un Robbe-Grillet care intersectează Vasluiul cu
alte cercuri infernale ale neputinţei evadării.
Autor: 
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters