OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ion MANOLESCU
Notiuni pentru studiul textualitatii virtuale
Editura Ars Docendi, Bucuresti, 2002, 92 p., f.p.


Specializat in postmodernism si tehno-cultura, interesat de filozofie si psihologie cognitiva, ideologii globaliste, SF-cyberpunk, realitati virtuale, inteligenta artificiala, Ion Manolescu are meritul de a se numara printre promotorii studiului cyberculturii la noi, de a incerca sa sincronizeze teoria literaturii cu cele mai noi manifestari si experimente artistice si de a aduce domeniul teoretic literar in actualitatea tehno-culturala a computerului. Cunoscut atit prin studiile cyberculturale publicate cu precadere in revistele Vineri si Observator cultural sau prin manifestele postmoderniste din Romania literara, cit si prin romanul Alexandru, Ion Manolescu scrie la limita dintre fictiune si teorie.

Textele sale teoretice sint permanent fictionalizate, nu doar in sensul intercalarii exemplelor de lucrari propriu-zis literare, ci si in sensul utilizarii unui stil metaforizant, care propune un intreg arsenal de concepte cu sonoritate fictionala, provenind din suprapozitionarea unei imaginatii SF-izante peste realitatea gen laborator stiintific. Creativitatea stilistica si conceptuala de care da dovada nu anunta capcana manierismului; teoreticianul nu doreste sa epateze printr-un stil ornamentat, insa nefunctional, ci urmareste sa scoata in relief varietatea notionala a domeniului abordat si ineditele materializari ale expresivitatii in cadrul demersurilor mediate de computer.
Entuziast fata de noile mijloace si suporturi de desfasurare a discursului literar si fata de recentele teorii ale literaturii (deconstructivism digital, dimensiuni fractale si hyper-text), Ion Manolescu este in acelasi timp sceptic in legatura cu ontologia si ideologia cyberculturii, criticind mai ales modalitatile de control si de supraveghere ale globalismului digital („videologia“) – sub influenta, desi nemarturisita, a lui Michel Foucault (teoria putere-cunoastere a „genealogului“ francez influenteaza, trebuie spus, discursul cybercultural critic al problematicilor sociale si politice din domeniu si in dimensiunea sa americana). Teoreticianul nu neglijeaza nici o problematica a cyberculturii, oferind atit o perspectiva generala a mutatiilor efectuate de noile tehnologii in domeniile literar, filozofic, psihologic, politic, social etc., cit si una particulara, o perspectiva a detaliului si a nuantei, in cadrul cercetarii realitatii virtuale, a cyberspatiului, a hyper-textului etc.

Cartea-eseu Notiuni pentru studiul textualitatii virtuale se citeste pe nerasuflate, ca un bun volum de fictiune, fara ca acest lucru sa insemne lipsa calitatii teoretice academice sau a initierii prealabile a cititorului in domeniu. Teoreticienii nefamiliarizati cu problematicile discutate in eseu si nedesprinsi de principiile si caracteristicile scrierii pe suportul de hirtie pot strimba din nas si pot eticheta cartea drept o simpla mostra de experimentalism. De fapt, aceasta lucrare, desi concentrata, de dimensiuni mici, este rezultatul unui studiu aprofundat al domeniului, cu veleitati interdisciplinare si abordind chestiuni epistemologice esentiale ale spiritului contemporaneitatii. Sfirsitul secolului XX si inceputul secolului XXI apartin fortelor convergente si divergente ale computerului, iar Ion Manolescu discuta aici impactul acestora asupra teoriei literare.
Rebel fata de notiunile culturale traditionale, „clasice“, scriind manifeste ale cyberculturii, teoreticianul roman concureaza cu lucrari internationale semnificative, la rindul lor deja „clasicizate“, in domeniu. Cultiva fragmentarismul si hibridizarea rezultate din neprivilegierea nici unuia dintre discursurile multiple de la care pleaca. Textul sau pare nesistematic si lipsit de o perspectiva coerenta de fundal, dar este o aparenta premeditata, intrucit Ion Manolescu doreste sa scrie in chiar maniera hyper-textuala pe care o teoretizeaza.

Care este, insa, demersul teoreticianului? In primul rind, trebuie evidentiat ca Ion Manolescu face o apropiere intre hyper-text si intertext, urmarind a dovedi originea hyper-textului in teoria literara postmoderna – dar in acelasi timp evidentiaza noutatea acestuia. Pleaca de la Borges sau de la Julia Kristeva (asa cum un teoretician celebru al domeniului, George Landow, pleaca de la Derrida si Barthes), de la volumele-experiment ale lui Nichita Stanescu sau ale lui Mircea Nedelciu, incercind sa gaseasca predecesori ai hyper-textului, dar in acelasi timp delimiteaza hyper-textualitatea de sistemele scriptice traditionale. Face in mod constant asociatii intre diferite fenomene din interiorul domeniului, neuitind insa sa le analizeze individual si sa remarce diferenta specifica (spre exemplu, desi observa similitudini generale, disociaza hyper-textualitatea de domeniul stiintific al realitatii virtuale sau de hyper-realitatea postmodernista de tip Baudrillard).
Teoreticianul isi defineste de la inceput obiectul de studiu, hyper-textul, pentru a nu lasa echivocuri nesustinute, ii prezinta originea si evolutia, ii descrie cadrul general de aplicatie (hyper-media), ii reliefeaza caracteristicile, ii creioneaza avantajele, se ocupa de latura literara a hyper-textualitatii (amintind cele mai cunoscute hyper-texte: Afternoon. A Story de Michael Joyce sau Victory Garden de Stuart Moulthrop). Intra in problematici mai profunde si mai delicate ale domeniului abordat, precum teoria perspectivei (sistemul cutiutelor chinezesti), discuta extensiv dimensiunile construirii si receptarii hyper-textualitatii, isi marcheaza teritoriul de cercetare cu cartografieri ale navigatiei (conectivitate, adnotare, nodalitate, hyper-legatura etc.), trece in revista punctele de vedere extremiste (intrebindu-se, de pilda, retoric daca intr-adevar mecanismul de producere si de lectura caracterizind hyper-textul difera atit de radical de mecanismele „traditionale“).

In fine, Ion Manolescu realizeaza un pact cu cititorul, propunindu-i o lectura-spectacol: prezinta opiniile contrastante ale diferitilor teoreticieni pentru a multiplica si diversifica plaja de optiuni a „spectatorilor“ volumului; pune peste tot semne de intrebare si provoaca cititorul sa mediteze asupra chestiunilor abordate, la finalul lecturii; face afirmatii ambigue cu scopul de a-i permite cititorului sa aleaga unul dintre posibilele raspunsuri sau face afirmatii categorice pentru a-i determina pe „utilizatorii“ cartii sa polemizeze.
Fiind un promotor al hyper-textualitatii in cultura romana si identificindu-se, ca scriitor, cu spiritul problematicilor abordate, Ion Manolescu este si un optimist, ceea ce priveaza lucrarea de o perspectiva critica, distantata si obiectiva in domeniu. Teoreticianul isi incheie eseul cu o serie de prognoze cu referire la evolutia hyper-textului facute de Jakob Nielsen, exprimindu-si increderea in viitorul triumfator al textualitatii virtuale si exemplificind cu fenomene actuale, ca emergenta cartilor electronice si a celor expandate: „Intr-o astfel de perspectiva, nu este exclus ca literatura sa figureze in intregime in carti fara pagini, iar ziarele sa ofere publicului stiri sub forma de biti, preluate la domeniu de agenti individuali de interfata. Evolutia fenomenului multimedial este oricum atit de rapida si nepredictibila, incit orice anticipare risca sa fie depasita de realitatea curenta“ (p. 67).

Trecind peste posibilele obiectii/frustrari (preluarea necritica a noilor concepte teoretic-literare, prezentarea unui singur dezavantaj al hyper-textului sau slaba prezenta a opiniilor personale in sirul citarilor referintelor critice), cartea dinamizeaza si dinamiteaza, scoate din hibernare notiunile traditionale aplicate textelor scriptice, amendeaza prejudecati si urmareste profitul cultural de pe urma noilor directii ale teoriei literaturii. Ion Manolescu contureaza o tematica coerenta de cercetare in domeniu, desi viziunea hyper-textuala, care face obiectul cartii, impune ea insasi un caracter fragmentar; in ton cu necesitatile actuale de raportare la medium-ul computeristic, volumul opereaza innoiri terminologice si tipologice in teoria literara, discutind si sistematizind texte-pivot sau propunind interpretari originale, virtualizind realitatea scriptica si deschizind, in cele din urma, introduceri scurte, dar orizonturi largi pentru studiul textualitatii virtuale.