OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- D.A.V.E. (Austria) - la Teatrul Gong
D.A.V.E. (Digital Amplified Video Engine) este un video performance coregrafic realizat in urma cu citiva ani de artistul media si compozitorul Klaus Obermaier, in colaborare cu coregraful Chris Haring, si are la baza un „truc“ special: proiectii hologramice suprapuse pe corpul dansatorului, continind exact imaginea acestuia, dar supusa deformarii si elasticitatii vizuale care anuleaza fizicalitatea si sterge conturul uman. Trupul si (sau) imaginea lui devin unul si acelasi lucru. Frazele de miscare, executate impecabil de Haring, pornesc lent si rigid tocmai pentru a adinci si mai mult aceasta confuzie.
Gindit ca un experiment bio-tehnologic, manipulind cu umor situatii reale sau virtuale, inerte sau dinamice, D.A.V.E. inseamna, de fapt, o poetica fuziune intre dans, inginerie computerizata, inginerie genetica si muzica clubby – urmarind crearea unui nou tip de limbaj vizual si impunind, ca atare, un cu totul alt tip de receptare.
Spectacol deja celebru in Occident pentru inovatia adusa in zona artelor vizuale, D.A.V.E. defineste un tip original de deconstructivism urban si pune in discutie o mai veche si neimplinita „utopie negativa“ despre suprematia unui ego digital asupra celui uman organic, despre clonare si hotarul fragil dintre virsta, sex si identitate autodefinita. (Ionut SOCIU)

n Our Lifework Forgotten Memories (Shlomi Center for Work and Creation, Israel) – la Centrala Simerom (Uzina Mecanica)
E probabil cel mai emotional-emotionant spectacol venit anul acesta la Sibiu – jucat, in mod exceptional, in fiecare zi (actorii au facut si o serie de workshop-uri, pe aceeasi tema, a recuperarii si datoriei memoriei), cu un numar limitat de spectatori, integrati intr-o instalatie teatrala labirintica si traind o experienta unica de comuniune umana. Punctul de plecare sint amintirile de viata ale actorilor, veniti din lumi diferite (printre ei, Magdalena Klein, autoare, inainte de plecarea ei din Romania, in anii ’80, a mai multor spectacole semnate impreuna cu Adrian Lupu), fragmente de existenta soptite printr-un perete al memoriei, din resturi de fotografii, scrisori, note uitate. Spatiul – o cutie din gard de sirma, in mijlocul unei hale de fabrica, unde sunetul reverbereaza si lumina cade strimb – e o capsula contra timpului, in care viata se contracta, protejindu-si istoria, o istorie a actorilor si a spectatorilor. Cazi Zidul Plingerii e un zid al memoriei. (I.P.)

- Medeea Circles (Novosadsko Pozoriste, Serbia si Muntenegru) – la Teatrul National „Radu Stanca“
Daca aceasta editie a FITS a avut drept tema Semne, Medeea lui Tompa Gabor de la Teatrul din Novi-Sad este cu siguranta cel mai reprezentativ spectacol al festivalului. Folosind doar citeva cuvinte grecesti care se repeta la nesfirsit, Tompa renunta la dialogul articulat, coerent dintre personaje, in favoarea unui limbaj cifrat al gestului si al rostirii intrerupte, poticnite, oscilind intre un ritm blajin si rabufnirile bruste, violente. Orice miscare a actorilor este calculata minutios si orice emotie cenzurata. Spatiul de joc nu tine de hazard, ci de o matematica precisa.
Medeea e un spectacol cu un umor straniu, intretinut de o dinamica meyerholdiana, de zgomotul de nai si tambal si muzica de vinil, de prezenta unui cor hibrid travestit grotesc in rochii galbene si peruci rosii si de crizele orgiastice ale unei mame malefice care tine mortis sa-si ucida copiii. Tragicul e, dar in alta parte. (Ionut SOCIU)

- Carne de Aire, un spectacol de Gigi Caciuleanu (Ballet Nacional Chileno, Chile) – la Casa de Cultura a Sindicatelor
A fost de departe o experienta unica pentru cele citeva sute de spectatori ramasi inca in Sibiu la finalul (penultima zi) a festivalului. Un spectacol de dans pe versurile lui Pablo Neruda si muzica (reluind motive ale poeziei nerudiene) unuia dintre dansatori, Alfredo Bravo, anti-estetic si frumos in acelasi timp, cu miscari fragmentate care iau forma cuvintelor. Coregrafia lui Caciuleanu e un dans teatral, in care dialogul e unul al miscarii cu muzica si poezia, vorbind, prin articulare si dezarticulare a corpului, despre viata in iubire si in afara ei, despre usuratatea fiintei si a sufletului, in pendularea lui intre inaltarea prin dragoste si prabusirea in tradare si moarte. (I.P.)

- Casa de pe granita (Teatrul National „Radu Stanca“ Sibiu)
Spectacolul lui Tompa Gabor propune prin explorarea unui spatiu teatral multifunctional, semnat Carmencita Brojboiu, o incursiune in inima sistemului absurd, contopist, care inghite orice coerenta a logicii in raport cu individul, corupindu-l sa devina parte reprezentativa, integrata a sa. Pastrind aerul binecunoscut al unui spectacol cu tematica absurda, Casa... devine o parabola a razboiului, a manipularii, tratata cu multa ironie, intr-o cheie care modifica raporturile perceptive ale normalitatii; actorii isi modifica centrul de greutate de fiecare data cind intra in relatie cu sistemul dominator; usa la care proprietarii trag cu urechea la hotaririle reprezentantilor puterii este asezata peste ei, orizontal, iar imputernicitii le vorbesc de deasupra, intr-o pozitie care descrie clar situatia. Asemenea distorsiuni de mediu se petrec treptat, culminind cu dezgolirea dezolanta a scenei, intr-o implicare totala a personajelor si a scenografiei. Finalul este unul apartinind filmelor mute, proiectat pe fundalul scenei – devastata de dorinta de a supune a beligerantilor. Fuga de razboi, pe o cale ferata interminabila, intr-o nota muzicala autohtona, filmata in fast-forward, aduce zimbetul inteleptului in fata zadarniciei actelor omenesti. (Liviu CRISTIAN)