OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mihail SEBASTIAN
Promenades parisiennes
Traducere din limba romana de Alain Paruit
Editura L’Herne, Colectia „Glose“,
Paris, 2007, 240 p.

Zilele acestea, manifestarile prilejuite de centenarul nasterii lui Mihail Sebastian par a fi atins apogeul pe scara internationala. in timp ce, la Bucuresti, iubitorii operei scriitorului sint invitati la dezbaterea publica programata concomitent cu vernisarea expozitiei comemorative din rotonda Muzeului Literaturii Romane, informatii de ultima ora atrag atentia asupra colocviului universitar cu participare din mai multe tari, desfasurat la Ierusalim, iar de la Paris soseste un elegant volum, abia lansat in librarii, destinat a demonstra cititorului francez ca autorul romanului De doua mii de ani si al Jurnalului, traduse anterior, era un familiar al ambiantei spirituale de pe malurile Senei.

Textele cuprinse intre copertile volumului, aparut sub egida prestigioasei edituri L’Herne, au fost selectate si traduse de Alain Paruit, literat cu vechi state de serviciu si eminente realizari in valorificarea confluentelor romano-franceze. Titlul generic al culegerii, Promenades parisiennes, ar putea sa se legitimeze prin „promenadele“ voiajorului Stendhal in perimetrul italian ori prin acele incursiuni intreprinse de Remy de Gourmont de-a lungul si de-a latul literaturii, ca sa fie infatisate lectorilor sai, de asemenea, in chip de „promenade“. Paginile lui Sebastian sint, partial, nutrite de impresiile culese in stagii petrecute la fata locului. Notelor de calatorie li se adauga expertize livresti, reflectii, asociatii si disociatii incitante dupa lecturi care atesta predilectii exact pentru autorii pomeniti. Cel putin privitor la autorul Minastirii din Parma, intentiona – dupa repetate marturii – sa elaboreze un studiu de amploare. Nici cind se lasase acaparat definitiv de pasiunea pentru Proust, Sebastian nu avea aerul ca procedeaza in detrimentul proiectului stendhalian. De altminteri, cititorul francez va trebui sa stie ca inca de la epoca debutului, cind braileanul iesea in lume cu talmaciri din Francis Jammes, cind se confrunta cu dificultatile hexametrilor din Herodiada lui Mallarmé, incerca sa atraga prozeliti in jurul poeziei lui Apollinaire, in care scop promitea sa-l analizeze mai de aproape.

Mai tirziu, voia sa se ocupe, intr-o carte anume, de Colette, ca sa culmineze cu acel curs despre Balzac, pe care urma sa-l inaugureze tocmai in dupa-amiaza fatalului accident, produs pe 29 mai 1945. Sfirsea, dramatic, aproape la fel de tinar ca Jacques Rivière, evocat de scriitorul nostru cu o perseverenta oarecum premonitorie. Lucrurile acestea reprezinta verigi edificatoare dintr-un lant de fapte ce si-ar fi gasit locul intr-o prefata cit de cit concentrata. Alain Paruit a preferat sa lase textele sa vorbeasca singure, cu totul in afara oricarei pedanterii informative.
in fond, alcatuitorul editiei a avut un cimp de cercetare destul de limitat. Sursa lui unica o reprezinta culegerea Corneliei Stefanescu din 1972, motiv pentru care ii si adreseaza cuvenitele multumiri pe pagina de deschidere. Atare limitare n-avea cum sa nu se resimta. Capitolul propriu-ziselor „promenade pariziene“ este vaduvit in partea lui finala (calupul de relatari despre un Paris regasit in 1936) de secvente graitoare, daca n-ar fi decit revenirea in aceleasi galerii de arta de pe Rue la Boétie, dar si instantaneele de cabaret (cu scriitorii Francis Carco si André Salmon in rol de vedete muzicale) sau dramaticele intelesuri cristalizate la un spectacol Jean Giraudoux. Lipsesc din panorama girata de L’ Herne, fiindca au fost ocolite, in prealabil, si de editia bucuresteana. Editia pariziana are un format de buzunar si e de presupus ca s-a supus unui regim parcimonios in ce priveste numarul de pagini.

Din punctul de vedere al cititorului francez ar fi fost admirabil sa i se ofere un contact mai generos cu ceea ce a insemnat pentru Mihail Sebastian istoria, ca si actualitatea politica a Frantei de la mijlocul anilor ’30. Eseul amplu despre Napoleon (in Vremea de Craciun, 1935) sau cel asternut imediat dupa ce a fost asasinat Louis Barthou (Viata Romaneasca, decembrie 1934) ilustreaza inzestrari intelectuale, antene rafinate intr-un contact cu spirite inalte din suita unor Alain sau Thibaudet.
Peste toate, sa reamintim citeva confesiuni incredintate de Sebastian Jurnalului sau. Cind Parisul a cazut temporar sub cizma nazista, se refugia in mijlocul membrilor coloniei franceze, cu ochii inundati de lacrimi, in speranta regasirii increderii in viitorul umanitatii. La fel de semnificativ: obligat sa iasa la munca fortata pentru indepartarea nametilor de zapada, purta in buzunar o editie liliputana din Montaigne, sa-i fie la indemina daca se ivea eventualitatea unor pauze de refacere a energiei sufletesti.