(„A venit iarna!!!“ „Vin romanii!!!“)
(Papagalizarea presei si democratia „luminilor“)
- Doua paradoxuri ale presei actuale
Primul paradox: desi nu se preda si pare mai vivace si mai profesionala, mai „galvaniza(n)ta“ ca niciodata, in lumea, in colonia imperiala a societatilor democratice, presa moare.
Mai rau, mai dramatic chiar: tocmai pentru ca nu se preda, pentru ca nu-si accepta moartea istorica, pentru ca nu vrea sa recunoasca si sa accepte ca se transforma in altceva, decazind, declasindu-se, dezonorindu-se, pentru ca se incapatineaza sa reziste de forma intr-o forma caduca, sa intretina o fatada deja datata istoric, agatindu-se de ea si amplificind, astfel, tensiunea de rupere si proportiile iminentei dezastrulului, presa moare urit, grotesc, criminal.
Al doilea paradox: cu cit a devenit (si se autoflateaza ca a devenit) mai profesionala, cu atit mai slugarnica, mai aservita si, deci, mai periculoasa a devenit presa. O simpla unealta perfectionata, automatizata.
Manipularea presei si prin presa nu mai este de mult propaganda prosteasca, brutala, simpla „deriva“ accidentala: a devenit fapt de sistem, norma diseminata, difuza, impersonala. Pentru a supravietui, presa „face servicii“, transformindu-se intr-un (literal) monstruos serviciu secret-public, in clestii caruia politicul se evapora. „Politia politica“ este, in lume, azi, presa. Ea face si prin ea se fac, local-mondial, toate treburile murdare ale planetei si se deruleaza principalele operatiuni de putere „sub acoperire“. „Sub acoperirea“ presei ca fatada de garantie si de credibilitate, de impact, de „imagine“, puterile manifesta tendinta tot mai presanta de a se asigura pe ele insele, din fragilitate intima nemarturisita, ca supra-puteri: cu cit sint mai multe si mai inextricabil, caci „globalizat“, interrelationate, cu atit tind puterile sa devina hiperputeri, sa se rupa din „retea“, sa rupa si sa simplifice, sa „reduca“ reteaua. „Sub acoperirea“ presei, serviciile secrete – la care politicul demisionard actual pare a apela si a se reduce, suicidar, din ce in ce mai masiv – actioneaza nestingherit, suveran. Caracterul public al informatiilor de presa asigura tocmai succesul, eficienta informatiilor secrete. intre cele doua laturi strict, riguros opozabile ale informatiei, zidurile „clasice“ au cazut, si tocmai permeabilitatea lor unidirectionala asigura azi, dezastruos, functionarea, „normalitatea“.
Serviciile secrete nu se mai multumesc cu metodele clasice, din democratia moderna deja „clasica“. Eficienta si virulenta lor ventriloca inseamna declinul politicului si al pandantului sau, presa.
in plus – fapt ce asigura impersonalitatea de mecanism, de sistem a fenomenului –, presa isi demonstreaza, siesi in primul rind, profesionalizarea delegind-o si concentrind-o pe latura de echipament, hipertehnologizata, automatizata. Este vorba de iluzia garantiei perfectiunii tehnologice si prin tehnologie, de fetisizarea tehnicului (care de mult nu mai este un instrument, o unealta, ci a devenit mediu ambiant). Acest fapt face insa ca efectele automate sa permita si sa incurajeze, in loc sa blocheze, sa „deposibilizeze“ intentiile de hiperputere prin presa, de distrugere a retelei in retea si cu ajutorul retelei. Din constiinte, jurnalistii devin tot mai mult, dar in mod neaccidental, simple relee de amplificare ale unui „semnal“ pe care doar aparent tot ei il emit. Pe scurt, presa functioneaza. Dar tocmai starea ei de functionare ii denunta reificarea, alienarea, mineralizarea, moartea. „Jocul“ democratic s-a transformat in masinarie: unsa.
- Simptome
ale sfirsitului si ale schimbarii
Desi jurnalistii romani, in special cei de televiziune, din pricina grabei, a presiunii publicitatii (pe masura ce devin mai profesionale, adica vind mai bine, televiziunile noastre se transforma, de fapt, toate, in canale de teleshopping), sint tot mai putin capabili sa redacteze stiri din care mesajul sa se si inteleaga – pina la urma am reusit, totusi (sau cel putin asa sper), sa inteleg ca italienii vor sa se intoarca, pentru a se apara de romii romani, la marea traditie a cetatilor medievale, inconjurate cu ziduri si santuri de aparare. Muschete si archebuze nu? Oarece ruguri? Solutia mi se pare deliranta si caraghioasa pina la incredibil. Ne-am intors inainte de anul 1000? Asa se pare. Reactie imunitara.
Mi se pare, apoi, ca au dreptate cei de la Antena 3 atunci cind considera ca, in Anglia, mai exact in presa britanica, se desfasoara o adevarata campanie impotriva romanilor. Remarcabila, absolut binevenita, apoi, si intentia, trezirea Clubului Roman de Presa, prin vocea presedintelui sau, Cristian Tudor Popescu (codificat: CRP-CTP), de a protesta.
Si la noi insa, pe micile noastre ecrane, in jurnale, baieti la costume si fete in taioare, mai cheap sau mai scumpe, duc permanent, isterici, mina la gura ca niste babe de la tara sau ca niste fete proaste, de cartier, creind din orice o stare de alarma apocaliptica: „A venit iarna! Sariti! Ce ne facem?“. Cobe, nu jurnalisti, aceste personaje rurale par a chema, a invoca, de fapt, nenorocirea. Cind nu li se ofera un „9/11“, se pling in noiembrie de atacul scelerat al iernii. Iar asta se cheama „profesionalism“!
Ce diferenta, deci, intre presa din Anglia si presa din Romania? Nu sint de acord, asa cum s-a comentat la aceeasi Antena 3, ca guvernul de la Londra ar plati presa sa atite, de fapt sa formeze („informeze“-deformeze) opinia publica britanica impotriva romanilor si bulgarilor. Cred ca presa, inclusiv cea britanica, nu are nevoie sa mai fie platita ca sa faca asa ceva. Pur si simplu, o face de bunavoie, din spaima pierderii suprematiei, a capacitatii de dominare a spatiului public, punindu-si puterea de influentare in slujba puterii politice: doua puteri in declin istoric – politicul si presa – care se aliaza pentru a supravietui, pentru a se mentine la putere. Iar in Anglia, in aceasta chestiune, puterea politica trebuie sa lupte, in primul rind, cu mediul de afaceri, care s-a pronuntat deja impotriva stabilirii unor „cote“ ale „deflagratiei“ imigrationiste balcanice.
Habar nu aveau, probabil, majoritatea englezilor, si prea putin le pasa, ca „Vin romanii!!!“. Interpretarea mea: ca sa justifice o decizie deja luata, dar deja, economic, impopulara, controversata, guvernul englez a apelat pro bono la presa tabloida, in principal, cea mai vinduta, de cel mai popular impact, facind pierdute „in gura presei“, mura-n gura, niste documente asa-zis secrete. Este asadar vorba de o campanie guvernamentala, dar de care guvernul britanic se spala pe miini, si care este facuta publica nu in mod oficial, cu asumarea deciziei, ci in mod „liber“ si „democratic“, ventrilocic, prin instrumentalizarea libertatii presei.
- Cind „mortii“ vorbesc: cazul „Liviu Turcu“
si spectralizarea societatilor
Ce-a cautat „Liviu Turcu“ in presa, unde nu-i este locul? De ce permite presa sa se autosubmineze, promovind circuitul secret al informatiilor in circuitul informatiilor publice, incurcind „regnurile“ si regimurile de existenta si de functionare ale informatiei si alterind presa? Daca Liviu Turcu a ales, de buna voie si nesilit de nimeni, din patriotism sau pentru putere-bani, sa lucreze in informatiile secrete, acolo trebuie sa ramina: fiinta subpaminteana, „cirtita“, „mort“ pentru spatiul public si pentru fata vizibila a societatii, el nu se poate, profesional, adresa direct publicului, ci ar trebui sa informeze secret puterea politica. Un spion nu poate, nu are voie, nu trebuie sa i se dea voie sa devina jurnalist, publicist!
Este vorba de un scurtcircuit revelator: la strafulgerarea de blitz-krieg (caci tocmai de un razboi, informational sau nu, este vorba) a acestui „scurtcircuit“, putem sa „fotografiem“, in bezna definitorie a zilei de azi, starea si situatia presei actuale: aceea de – cum spuneam – canal murdar, pe unde se scurg, public drenate intru hranire, dejectiile informationale din toate sursele de scurgere: ne hranim cu scursuri informative. Zoaiele spalarilor mortilor si ale spalaturilor bubonice ale viilor din toate chiuvetele, cazile, ligheanele, closetele, baile si bucatariile macropoliticii actuale, ale dosnicelor crime contemporane se scurg, astazi, prin presa, compunind direct „agenda“ si „mediul“ nostru de zi cu zi. Invadata de „morti“ si de crime comise a doua oara (prima oara, de fapt; a doua oara, „performativ“-„informational“), societatea contemporana, nu doar cea romaneasca, se spectralizeaza.
- De-democratia
si „secolul luminilor“
(cu „l“ mic)
Cazul „Liviu Turcu“, care nu reprezinta absolut deloc un „accident“, o „deriva“ (cum inca se mai considera), ar trebui asadar „introdus in retea“ cu campania din presa britanica si citit ca un simptom al starii generale a presei si a informatiei. Fapt care dovedeste, o data in plus, ca, sub globalizarea economica, cea mai importanta este globalizarea serviciilor secrete, singurele deja organizate ca retele, proto-postmoderne (serviciile secrete ca paradigma a structurarii lumii actuale; evolutia, doar astfel controlabila si, deci, convergenta, a „concertului“ natiunilor prin suprematia serviciilor speciale: seducatoare ipoteza de lucru!).
„Axa“ Basescu (nu Bucuresti)-Londra-Washington devine, astfel, o contra-Axa, intorcindu-se impotriva Romaniei, demonstrind fragilitatea si reversibilitatea, deci pericolul oricaror aliante inegale, cu hiperputeri. Aliantele trebuie legate intre state de ponderi apropiate, altfel – istoria a demonstrat-o – ele se pot intoarce oricind impotriva statelor mici, simple unelte de manevra. Totul, cred, s-ar putea insa reduce la conflictul mocnit pentru suprematie dintre SUA si UE (alianta dialectica SUE!). Asta ca sa nu ne mai umflam in pene, crezindu-ne importanti „prin noi insine“.
Oficialitatile, puterea politica asadar, nu se mai exprima in nume propriu, ci „informal“, ventrilocic, prin presa, abuzind de libertatea democratica a presei si de blazonul, atit de greu cucerit si aparat, al acesteia. Presa din intreaga lume traieste cel mai negru ceas al ei. Asistam, fara sa ne dam seama, la o schimbare de epoca, la amurgul, nu intimplator tenebros, al epocii deja „clasice“ a democratiei moderne.
O anumita democratie formala, dintotdeauna fragila, intim periclitata (de unde si caracterul ei apasat formal, institutional, regulamentar, procedural) dispare, metamorfozindu-se „plastic“ in fluid uman „plastifiat“. Doi dintre principalii sai piloni de sustinere si stabilitate – presa si politicul – se transforma in simpli pioni ai curgerii evenimentiale. Singurele forte eficient decizionale sint, azi, in lume serviciile secrete, care inchid cercul cursei pentru suprematie energetic-economica. Biopolitic, reductiv-informational, oamenii sint si ei priviti tot ca „resurse“. Demisia politicului si demisia presei, reduse la roluri formal-instrumentale, dedublate ca fatada democratica si ca unelte („relee“) publice, fac sa functioneze, „amplaseaza infrastructura“ unei dictaturi „obiective“, automatizate, imanente nu transcendente, hipertehnologizate. „Revolutia“ tehnologic-informationala despre care ni se tot vorbeste normativ-public (adica pretins descriptiv, constatativ) este subdublata de si acopera o revolutie a insusi statutului informatiei secret-publice, care nu mai este delimitata si reglementata in sens „traditional“, „clasic“-modern, spulberind orice granite si obstacole. Frumos, „artistic“ „dizainat“, tehnologicul ia ochii.
Umanitatea se globalizeaza insa atit informational, cit si informativ. Cu ochii pe „canalele“ indopindu-ne, ca pe niste giste pentru cine stie ce „ficat gras“, cu spectacol, nu mai vedem „emitatorii“ si nu ne dam seama ca entitatile substantiale, centrale si autocentrate, care, pina mai ieri – desi continua sa se prezinte si astazi asa –, erau „celulele de baza“, emitatorii, mesajele si receptorii societatii (individul, opinia, presa, politicul etc.), au devenit simple relee automate in „infrastructura“ unui flux orbitor, ametitor de putere. „Nuclearizarea“ productiei de putere cere hiperviteza si „trasparenta“: oameni „superconductori“ de informatie fara rest, fara reziduuri, „ardere de tot“, „lumina“ pura. Imaginata de catre Lenin si ca „electrificare“, Revolutia continua azi „cu alte mijloace“. Cu toate mijloacele.
Se stie ca politia, ca fenomen, este singura „institutie“ structural nelocalizabila, delocalizata dintr-o societate: pretutindeni si nicaieri anume. Astazi, politia inghite diafan si politicul, si presa, folosindu-le.
Securisti din toate tarile, uniti-va! Dupa secole de existenta subterana, ingrat-integrata, v-au (si ne-au) lasat nervii, a venit vremea, s-au (ati) copt si fluidificat vremurile ca sa iesiti la lumina, sa aratati cine sint adevaratii eroi ai timpurilor moderne, sa pretindeti rasplata istorica cuvenita, sa „transparentizati“ societatile (mentinind luminiscent, mediatic despartiturile si compartimentarile) si sa oferiti, transversal, spectacolul ultim, apocaliptic, al unei democratii (presa, politic, separatia puterilor etc.) greu obtinute si anevoios intretinute – simplu spectacol unificator cedat in contrapartida, arma perfect, eterogen adaptata in raport cu telul meschin „metaistoric“ de acaparare si de instapinire. Intrarea (publica, declarata) in fiinta este primul pas (secret, nemarturisit) de putere.

