Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2004   |   Septembrie   |   Numarul 239   |   Seductia periculosului. Interviu cu Razvan MAZILU

Seductia periculosului. Interviu cu Razvan MAZILU

Autor: Tamara SUSOI | Categoria: Actualitate | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Dorinta de a-l juca pe Dorian Gray este mai veche, din cite stiu. Cind s-a nascut?

Mi-am dorit sa-l interpretez pe Dorian Gray din momentul in care am citit romanul pentru prima oara, in adolescenta. Ma impresionase complexitatea personajului, amestecul de frumos si urit, estetismul si decadenta, care mi s-au parut foarte ofertante pentru un artist-interpret. Am recitit romanul de-a lungul timpului, ultima oara pentru aceasta ocazie, si am descoperit noi fatete, mi s-au revelat noi niveluri de intelegere ale acestei povesti superbe.
Am tot incercat sa fac un spectacol despre Dorian Gray. Vorbisem si cu un coregraf francez. Am vrut sa fac rost de bani pentru o productie, dar nu s-a finalizat in nici un fel. Si tocmai cind imi luasem gindul de la el, a sosit telefonul lui Dragos Galgotiu, care mi-a facut aceasta propunere. Ca o confirmare a ceea ce cred – rolurile, personajele exista in jurul nostru in stare latenta. Si ele isi aleg singure artistii care sa le intrupeze pe scena. Am simtit, pur si simplu, ca acum a sosit momentul si e bine ca a venit la o virsta mai matura. Este un rol pe care mi l-am dorit foarte mult.

Nu ai fost tentat sa faci chiar tu un spectacol integral, asa cum s-a intimplat cu Dama cu camelii sau Ingerul albastru?

Ba da. Desigur ca mi-am pus problema, dar mi s-a parut foarte greu. Romanul fiind atit de bogat, nu m-am incumetat sa le fac eu pe toate. Am simtit ca am nevoie de un coregraf sau de un regizor care sa fie ochiul din afara, care sa aiba o viziune integratoare a spectacolului.

Wilde afirma ca arta il reflecta, de fapt, pe spectator. In fond, Dorian e proiectia calitatilor si defectelor pe care fiecare i le atribuie. Ce fascineaza la acest personaj?

Cred ca fiecare avem un Dorian in noi, avem un coté al personalitatii necunoscut celorlalti, detinem un secret numai de noi stiut. In noi toti exista o permanenta lupta intre bine si rau. Depinde de fiecare cit de profund ajunge sa se uite in oglinda si ce alege pina la urma. Daca Dorian nu s-ar fi subordonat doar principiilor filozofiei hedoniste, asa cum l-a influentat Lordul Henry, cu siguranta ar fi gasit multe alte motive de a fi fericit.
Cred ca fascineaza gradul de periculozitate al personajului, tentatia frumusetii care atinge absolutul si a tineretii care ramine vesnica. Cred ca toti ajungem intr-un moment in care ne speriem de batrinete.
Pactul cu diavolul fascineaza, asa cum se intimpla in cazul marilor personaje negative, cum e Richard III, spre exemplu. Desigur ca in cazul lui Dorian, lucrurile sint mai nuantate. Nu cred ca este un personaj negativ. Povestea lui, asa cum o istoriseste Wilde, devine dureros de frumoasa, iar „pacatele“ lui par frumoase, seducatoare.

Din obiect central, tabloul este ridicat la rang de personaj. Care este relatia lui Dorian cu oglinda sa?

Mi s-a parut foarte interesanta ideea regizorului ca portretul sa fie viu, in miscare, iar schimbarea sa se faca la vedere. Pentru asta am apelat la doi dansatori, din generatii diferite: un tinar de 17 ani, Vlad Ilcenko, elev la Liceul de Coregrafie, si un talent matur, care nu mai are nevoie de nici o prezentare, domnul Ioan Tugearu. Intre cei doi poli, prezenta mea completeaza tabloul si obtinem trei virste diferite ale lui Dorian. La final, portretul imi devine chiar partener, interactionez cu el intr-o lupta de atractie-respingere intre Dorian si propriul suflet pe care vrea sa il distruga.

In acest spectacol, Dorian Gray se exprima doar prin dans. Prezenta ta se afla la confluenta coregraficului cu discursul scenic. Ce implica aceasta ipostaza pendulanta?

Am mai trecut prin acest gen de experienta in Dama cu camelii, unde am avut-o ca partenera pe Maia Morgenstern. E, intr-un fel, o continuare a ceea ce am mai facut pina acum, dar, in acelasi timp, este si ceva nou. M-a sedus propunerea lui Dragos Galgotiu, ca personajul principal sa fie non-verbal, sa esentializeze totul in expresie plastica, sa se concentreze pe dramaturgia interioara. Gindul este cel care imi conduce prezenta scenica si actiunile, chiar si atunci cind nu dansez, ci doar stau pe scena. Asta am invatat prima oara de la Maia Morgenstern. Gindul este cel mai puternic, este motorul a ceea ce faci. Am avut parte si de o echipa de actori extraordinari. Lucrind la atitea spectacole la Odeon, de atitia ani, ne cunoastem bine, dar nu am avut pina acum posibilitatea sa coexistam pe scena. Au fost foarte deschisi, generosi. Iubesc si respecta dansatorul. Nu considera dansul o arta minora in comparatie cu teatrul, dimpotriva.

Ce dimensiune a cartii si a personajelor este subliniata prin coregrafie, pe care o si semnezi in acest spectacol?

Lucrul cel mai interesant si mai greu de realizat la un spectacol de teatru de acest tip este tocmai punctul de intilnire al celor doua arte. Si cred ca, de data aceasta, intilnirea functioneaza, produce emotie, pastrind mesajul romanului lui Wilde, revelind lucruri noi. Dansul nu numai ca pastreaza, dar si sporeste misterul personajului, al povestii. Are o mare capacitate de esentializare, de abstractizare, de emotionare. Exista un capitol intreg din roman exprimat doar prin miscare, plastica trupului, cum este cel despre cartea galbena a lui Huysmans. Dansul permite ca anumite idei sa fie dezvoltate si sa capete fizicalitate. Impreuna cu Dragos Galgotiu am simtit ca momentul intilnirii lui Dorian cu Sibyl Vane, cind se indragostesc, trebuie dezvoltat. In roman este amintit doar un sarut. Pornind de la aceasta relatie casta dintre cei doi, am realizat un intreg duet, un extratext, daca vreti.
Pentru mine, coregraful, acest spectacol marcheaza o evolutie importanta. Am incercat o fuziune intre baletul clasic si dansul contemporan. A fost o optiune intentionata, de la imaginea emblematica a balerinei in pointes la dansul avangardist, contemporan.

Cum ai descoperit-o si de ce ai ales-o pe Oana Cojocaru pentru rolul Sibyl Vane?

Pe Oana am vazut-o la Liceul de Coregrafie si m-a frapat in primul rind lumina pe care o emana, gingasia, fragilitatea. Din prima clipa mi-am spus ca ea este Sibyl Vane. Cind i-am prezentat-o lui Dragos, a avut aceeasi parere. E foarte greu sa gasesti o persoana care sa interpreteze acest personaj, chiar o balerina, pentru ca e nevoie sa fie la fel de cruda si imaculata si in viata de toate zilele. Iar Oana este si un om matur, care isi depaseste virsta. A raspuns imediat cerintelor coregrafiei, care nu este deloc usoara pentru o eleva de virsta ei. In plus, are darul actoriei. Cred ca pe viitor poate ingemana cu succes cele doua arte. A inteles imediat personajul si toata lumea a iubit-o din prima clipa. Iar ea nu a cazut in plasa de a se simti bine si de a fi copilul rasfatat al echipei.

Cit de importante sint detaliile costumare in definirea lui Dorian, personaj pentru care plastica trupului e esentiala?

Costumul este foarte important pentru ca el defineste personajul. In cazul unui spectacol de dans, este mult mai dificil de realizat decit pentru un spectacol de teatru. El trebuie sa puna in evidenta miscarea dansatorului, plastica trupului, sa nu sufoce linia corporala. Doina Levintza, cu care de altfel nu colaborez pentru prima oara, este creatorul cel mai potrivit pentru un astfel de spectacol, atit de strins legat de ideea de fashion si de o epoca atit de frumoasa, pe care a pastrat-o.

Dorian Gray este un prototip al dandysm-ului, ca si Wilde, de altfel. Cum apare un dandy astazi?

Se inscrie in acelasi tipar, aceleasi reguli stabilite demult de George Brummell. Cred ca cea mai importanta regula este aceea ca intre forma si fond, intre vesmint si spirit sa existe o armonie perfecta. Un dandy nu poarta doar haine perfecte, ci este un spirit intotdeauna revoltat fata de societate, epoca in care traieste, fata de vulg, prost-gust, gindire burgheza, plina de prejudecati. Este pur si simplu un om liber. Traim intr-o epoca a informatiei care circula foarte repede, lucrurile evolueaza intr-un ritm naucitor, iar un dandy contemporan nu se poate rupe de realitate. Poate sa-si construiasca un habitat in jurul sau asa cum si-l doreste, in care sa evadeze, dar nu se poate desprinde de lumea care il inconjoara.

 
 
 
Cele mai citite articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Fără epic (II)
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Cele mai recente comentarii
@Mihnea Moroianu: nu facem sondaje
@Ovidiu Simonca (Propunere "electorala")
CAPITALA şi SCULPTURA CAPITALĂ
Normalizare
Un om inteligent, sensibil fata de oameni, sensibil la argumente
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire