Semnal: Ovidiu VERDEŞ - Teorie literară contemporană - Numarul 458 - Ianuarie - 2009 - Arhiva

Semnal: Ovidiu VERDEŞ - Teorie literară contemporană

Categoria: Informaţii | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Ovidiu VERDEŞ, Teorie literară contemporană. Teme, autori, abordări, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008, 281 p.

În ultima perioadă, au apărut studii numeroase care dovedesc actualitatea şi complexitatea teoriei literare, precum şi deschiderea acesteia către alte domenii umaniste. Un astfel de studiu este cel publicat de Ovidiu Verdeş la Editura Universităţii din Bucureşti, 2008 – Teorie literară contemporană. Teme, autori, abordări –, care vine în întîmpinarea unor cărţi recente din sfera teoriei literare (de pildă, Paul Cornea, Interpretare şi raţionalitate), urmăreşte avatarurile unui curent ce a fost de anvergură o perioadă îndelungată – structuralismul şi pune în discuţie genuri de frontieră, cum este autobiografia, din perspectiva unor teoreticieni precum Genette sau Paul de Man.

Structurată pe trei secţiuni – „Aspecte ale interpretării“, „Moştenirea structuralismului“ şi „Genuri de frontieră“ –, cartea lui Ovidiu Verdeş reprezintă un grupaj de texte redactate într-un interval mai mare de zece ani şi, aşa cum anunţă autorul în Cuvînt înainte, o parte dintre ele au servit drept prefeţe sau postfeţe ale unor volume de autor, altele au fost incluse în volume colective, publicate în reviste de specialitate sau prezentate în cadrul unor conferinţe.

Pornind de la ideea că teoria literaturii trebuie „să se deschidă către sfera mai largă a culturii, asumîndu-şi prin această deschidere statutul interpretativ de disciplină umanistă“, Verdeş stabileşte ca numitor comun al primei secţiuni, interpretarea, punînd în discuţie teme şi aspecte întîlnite la Paul Cornea, Mihai I. Spăriosu şi Paul Ricoeur. Partea secundă, consacrată structuralismului, reuneşte studii despre Toma Pavel (cu accent pe importanţa acestuia pentru dezvoltarea structuralismului în spaţiul românesc), despre Roland Barthes (sînt urmărite avatarurile sale, de la marxism la structuralism şi poststructuralism) şi despre Lacan, în privinţa căruia autorul sugerează că noţiunile de „timp intersubiectiv“ şi de „dialectică a analizei“ pot fi recontextualizate „din perspectiva teoriilor contemporane ale dialogismului“.

Ultima secţiune este destinată genurilor de frontieră; Ovidiu Verdeş se opreşte asupra „poeziei tranzitive“, concept enunţat şi dezvoltat de Gheorge Crăciun în Aisbergul poeziei moderne şi asupra autobiografiei, gen tot mai des abordat în literatura română de după 1989. Verdeş are în vedere doi poli ai receptării scrierilor autobiografice: Philippe Lejeune, celebru prin Pactul autobiografic, unde se teoretizează existenţa unui gen recognoscibil al autobiografiei, şi Paul de Man, care deconstruieşte ideea delimitării clare a genului, considerînd că în orice text se pot identifica fragmente autobiografice, la fel cum orice autobiografie poate fi văzută ca interpretare. Intenţia lui Ovidiu Verdeş este de a scoate autobiografia din sfera marginală în care a fost plasată, sub semnul lipsei de credibilitate, şi să o aducă într-un context în care „ar verifica – mai ales prin avatarurile ei contemporane, de multe ori atipice – noţiunea de identitate personală înţeleasă ca o construcţie sau interpretare-de-sine“.

În ansamblu, un volum dens, sobru, cu multe puncte de vedere, provocatoare prin originalitate. (S.D.)

Recomanda articolul prin: