Semnal: Terry Eagleton, Teoria literară

Categoria: Informaţii | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Terry Eagleton,

Teoria literară. O introducere,

traducere de Delia Ungureanu,

Editura Polirom, colecţia „Collegium“,

Iaşi, 2008, 308 p.

Aşa cum o dovedeşte cartea lui Terry Eagleton, Teoria literară. O introducere, nu numai cărţile beletristice se pot transforma în bestselleruri, ci şi cele academice. Aflată la a treia ediţie (primele două ediţii fiind în 1983 şi în 1996), publicată, în traducerea Deliei Ungureanu, la Editura Polirom, în 2008, această carte continuă să aibă success nu numai în rîndul cititorilor avizaţi, ci şi în rîndul celor provenind din alte domenii. Eagleton însuşi, încîntat de faptul că această carte a ajuns să fie consultată de avocaţi sau de antropologi, anunţă că scopul său este „de a face teoria literară modernă inteligibilă şi interesantă pentru un public cît mai numeros“.

Eagleton oferă o nouă perspectivă asupra teoriei literare – văzută multă vreme ca izolată într-un fel de ezoterism ce limitează înţelegerea şi accesul –, prin abordări ce au în vedere fenomenologia, semiotica, structuralismul etc., deci curente ce ies din graniţele fixe ale literaturii. Eagleton pune accent pe rolul pe care îl joacă relectura, în fiecare epocă. Mai mult decît opera propriu-zisă, receptarea, diferită în funcţie de perioada istorică, este cea care ne oferă imaginea unui scriitor canonic: „nu există lectură a unei opere care să nu fie şi o «rescriere» a ei“.

Teoria literară nu poate să rămînă într-o sferă nereceptivă la schimbări, în condiţiile în care termeni precum „literatură“, „lectură“, „cititor“ se dovedesc a nu mai fi imuabili. Terry Eagleton arată că, departe de a fi izolată într-un turn de fildeş, teoria literaturii se adaptează resemnificărilor continue pe care conceptele literare le suferă, conferind o mai mare deschidere interpretării. Teoria literaturii nu este un pretext pentru alcătuirea unui metadiscurs, ci oferă posibilitatea unei abordări critice, supunînd analizei şi tratînd „cu suspiciune orice idee de-a gata, tot ceea ce este de la sine înţeles“.

Pentru a crea un fundal favorabil înţelegerii teoriei literare, în manifestările ei multiple din secolul al XX-lea, Eagleton porneşte de la o serie de întrebări legate de literatură şi de modul în care aceasta a ajuns să fie receptată în ultima sută de ani. Începutul secolului al XX-lea îi găsea pe cercetătorii literaturii în impasul de a găsi un răspuns decisiv la întrebarea „ce este literatura?“. Diferitele curente şi mişcări teoretice au oferit mai multe răspunsuri, dar tocmai diversitatea lor dovedeşte că literatura nu poate fi înţeleasă ca un domeniu unitar, cu graniţele clar delimitate. Relativitatea valorilor şi a conceptelor a generat o serie de perspective teorice, cărora Eagleton le acordă o atenţie deosebită. El prezintă liniile definitorii ale curentelor teoretice din secolul trecut, făcîndu-le accesibile printr-un stil lipsit de preţiozitate, ce nu ar fi făcut decît să transfere, din nou, analiza într-o sferă abstractă. Totuşi, este de remarcat efortul lui Eagleton de a-şi păstra obiectivitatea: nu apreciază la superlativ îndreptarea teoriei spre cotidian şi nici nu condamnă „puritatea“ acesteia. „Piscurile rarefiate ale teoriei «pure»“ au avantajul că permit tocmai acea distanţare critică faţă de realitatea cotidiană. Realitatea ultimelor decenii a arătat însă că direcţia dominantă este îndreptată spre „depresiunile şi cîmpiile culturii cotidiene“ – feminismul, multiculturalismul, postcolonialismul au arătat nevoia crescîndă pentru o mai atentă recunoaştere a diversităţii şi a pluralismului. Reeditarea cărţii lui Eagleton poate avea un rol important în redeschiderea discuţiei despre importanţa revalorificării unor aspecte din domeniul teoriei literare, care riscă să rămînă, pe nedrept, închistat într-o linie interpretativă reductivă. (S.D.)

Recomanda articolul prin: