OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cind nu au altceva mai bun de facut, studentii romani se apuca de teatru, traditie care se perpetueaza nu de ieri, de azi. Daca stam bine sa ne gindim, ne amintim in primul rind celebra, de-acum, trupa „Podul“, infiintata in 1967 si condusa din 1970 de catre Catalin Naum, sau de Teatrul „Ludic“ din Iasi, initiat in 1979. Intre timp, in majoritatea centrelor universitare din tara exista un grup interesat sa descopere secretele Thaliei, desi membrii sai urmeaza a deveni economisti, profesori, oameni de afaceri, avocati, meserii in care, sa recunoastem, arta manipularii, a convingerii ori a impunerii unui punct de vedere este necesara.

Nu de putine ori, prin simplitate, acuratete, sinceritate, verva jocului actoricesc, spectacolele studentesti au depasit productiile profesionistilor. De altfel, statutul de profesionist, recomandat de o institutie de specialitate, nu constituie intotdeauna o garantie a calitatii. E bine ca exista oameni care s-au gindit la reunirea acestor trupe studentesti sub umbrela unor festivaluri: TRAGOS, un gigant al ideii de teatru comunitar practicat de decenii la Tulcea, prin grija lui Nelu Serghei, formator a generatii de tineri care, o parte dintre ei, au urmat, mai apoi, o cariera artistica, pornind de la statutul de amatori (ingrat cuvint, mai ales ca nu putem vorbi decit de teatru bun sau teatru prost); Intilnirile Internationale ale Teatrului Universitar Francofon (R.I.T.U.F.) de la Suceava, cu al sau tinar director Liviu Dospinescu, cadru universitar ce reuseste, de trei ani incoace, aducerea pe aceeasi scena a mai multor trupe studentesti din diverse facultati din cinci tari europene (e drept, cu obligativitatea prezentarii de spectacole in limba franceza); StudentFEST de la Timisoara; Festivalul National Studentesc „Eugen Ionescu“, ARTFEST… Sa nu uitam de Serile Teatrului Studentesc de la Bucuresti, manifestare a carei a patra editie s-a incheiat la finele lunii martie, organizata fiind de Sindicatul Studentilor din Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica din cadrul ASE-ului din Capitala.
Asadar, mai exista oameni obisnuiti si nu prea, care mai cred in redescoperire de sine prin teatru, in diversificarea ori imbogatirea personalitatii gratie mirificei lumi a scenei. Sau cel putin asa declarau tinerii prezenti, timp de patru seri, la Teatrul „Ion Creanga“.

A face teatru de placere…
Intelegind sa ofere posibilitatea prezentarii unei alternative la teatrul profesionist jucat pe marile scene de catre actori consacrati, regizorul Cornel Todea si-a aratat disponibilitatea, inca de acum citiva ani, de a acorda spatiul reprezentat de institutia pe care o conduce tinerilor participanti la Serile Teatrului Studentesc. In perioada 22-25 martie, sase trupe din tara si patru din Bucuresti s-au intrecut, de aceasta data nu numai de amorul artei, ci si in a convinge un juriu de specialitate ca merita un premiu, editia din acest an a festivalului fiind prima cu caracter competitiv de pina acum.
Cum spuneam, e vorba de teatru bun sau teatru prost, de valoare ori nonvaloare. Deci nu chiar oricine se pricepe la teatru. Cei de la „Art Studio“ din Arad ar trebui sa fie mai atenti, in primul rind, la ritm. De fapt, asta a fost o problema general constatata. Spectacolul lor, Prostii dupa Liviu Rebreanu, treneaza; inceputul e lung, iar poantele, mereu aceleasi, sint reluate la nesfirsit. Ceva nou, de fiecare data, ar alunga plictiseala. Un regizor de profesie cu dragul mecenatului ar putea face un lucru „curat“ cu potentialul existent. „Lampisterii“ (ce nume!) galateni si-au asumat o sarcina prea greu de indeplinit: aducerea la rampa a absurdului lui Eugen Ionescu. Misie dificila si pentru un om cu experienta. Dornici de joaca si nemultumiti de situatia dezastruoasa in care a ajuns Teatrul Dramatic din Galati dupa plecarea impusa de destin a regretatului Adrian Lupu, tinerii din orasul de pe Dunare si-au propus sa-i ofere publicului o alternativa, in spiritul teatrului comunitar pomenit mai sus. Numai ca „montind“ Nepoata-sotie nu au facut decit sa demonstreze ca mai au mult de lucru si, mai ales, de citit si inteles.

Tirgovistenii de la „Bla“ au reusit sa amuze atit printr-un text vesel – ironizind societatea de consum in care sintem nevoiti a trai si manipularea mediatica de care, ne spune piesa Showdown, nici regii n-ar putea scapa –, cit si printr-un joc extrem de natural, cei doi eroi comportindu-se pe scena ca in vita (credeti-ma, i-am vazut!). Cu jumatate de efectiv pierdut undeva pe drum, cei ajunsi totusi la festival au fost nevoiti sa mai improvizeze pe ici, pe colo, ori sa apeleze la ajutorul unor colegi pe care abia ii cunoscusera. Si s-au descurcat. Dovada stau Premiul pentru debut in dramaturgie revenit lui Stefan Peca, Premiul Publicului si o nominalizare pentru Laurentiu Banescu la titlul de cel mai bun actor. Cum la fiecare editie exista o trupa debutanta, aceasta s-a chemat „Canabis“ de la Suceava cu al ei spectacol Cu usile inchise de Sartre. Pe scurt: un text prea greu pentru puterile lor, lipsa de inventivitate si de miscare scenica…, un teatru-lectura nici acela prea reusit din cauza, pe alocuri, a proastei frazari si a vocilor cind pierdute, fara vlaga, cind stridente, mai greu de suportat. Cu o regie colectiva si fara un „ochi din afara“ e dificil de atins performanta.

Onoarea trupelor din tara a fost salvata de ieseni: o data prin cei de la „Ludic“ cu Ultimul Godot, un colaj pe texte de Matei Visniec si Samuel Becket, un interesant episod scenic vizind intilnirea dintre Godot si autorul ce i-a dat viata. Un spectacol care ne-a dezvaluit doi tineri extrem de talentati – Elena Cracana (deosebit de elastica, fiziceste vorbind, desi o persoana corpolenta, dar si de naturala in gesturi si replica) si Catalin Mindru, un partener extrem de potrivit, cu un potential actoricesc „recompensat“, de altfel, cu Premiul pentru cel mai bun actor. Si a doua oara prin prezenta celor din „Anul IV Actorie“ de la Universitatea de Arte „George Enescu“, cu o sensibila viziune asupra Vietii omului a lui Leonid Andreev, in care Vitalie Bichir, acum in postura de regizor, utilizeaza cu ingeniozitate personajul colectiv, functional in context, si bogate elemente de coregrafie. Ritm sustinut, un crescendo al povestii si niste tineri actori fara orgoliul individualitatii cu orice pret. Cit despre bucuresteni, reprezentantii de frunte au fost cei de la Teatrul „Podul“, trupa „antrenata“ de atitia ani si la festivalurile internationale de gen. S-au apropiat de Beckman al lui W. Borchert, cu o buna utilizare a grupurilor de actori, atit in ceea ce priveste miscarea, cit si vocile „colective“.

Restul spectacolelor neluate in seama in articolul de fata au prezentat aceleasi probleme exemplificate anterior. In afara concursului – „Calandrinon“ (trupa organizatorilor) si… „Sganarelle“ de la Pitesti, ajunsa intr-o eroare de program, abia in ultima seara, cind jurizarea se incheiase deja. Daca lucrurile nu ar fi stat asa, ierarhia ar fi fost alta pentru ca Bogdan Cioaba ar fi meritat premiul pentru regie, de altfel neacordat, pentru vesela sa montare a povestii lui Creanga, Ivan Turbinca, caracterizata de masura si, mai ales, de coerenta si ingeniozitate in utilizarea unui element minimal de decor. Un spectacol bine facut – tip studentesc, nu-i vorba, spre deliciul tuturor virstelor din sala. Cit despre „Calandrinon“, mai are ceva de lucru. De altfel, o parte din membrii trupei se pregateste in cadrul atelierelor de actorie din ASE cu actorul George Ivascu, urmind a prezenta mai spre vara un spectacol pe scena Studioului „Casandra“ al UATC. Natura artistica prin excelenta, Octavian Piciu, directorul artistic al Serilor Teatrului Studentesc, „invatacel“ la Cibernetica si „element“ de baza al „Calandrinon“-ului, a prezentat un sensibil monolog pe un text propriu, La fereastra zilei de ieri, pigmentat cu teatru de umbre, efect bine gindit, si cu o placuta coloana sonora. Din pacate, momentele non-verbale au fost usor cam prea lungi, iar muzica, mai puternica decit ar fi trebuit, acoperindu-i vocea si asa venita dintr-un trup obosit de problemele organizatorice. De remarcat frumosul recital de chitara al vocalistului Ovidiu Scridon de la Radio Total, post aflat printre sponsori, la loc de cinste situindu-se Banca Romana pentru Dezvoltare.