OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Inchiderea stagiunii s-a produs in plina canicula wagneriana estivala si cu uverturile unor frumoase visuri nocturne de vacanta. Apetenta pentru „distractie“ si iluzia realizabila de a-i vedea pe The Rolling Stones la Bucuresti, promovate pe toate caile si canalele de comunicare, nu puteau aduce decit un suris blajin si condescendent din partea celor care nu sint dispusi sa se despoaie prea usor si nici nu se fericesc lesne cu preludii si nocturne cu Shakira si Luminita Anghel.

Finalul de stagiune muzicala a venit pe nesimtite si a fost onorat cu concerte frumoase si de buna inspiratie/ „larga respiratie“. Unde, dupa regalul cu Dmitri Bashkirov si Rudin am avut parte de virtutile democratice ale lui Valentin Gheorghiu, la Bucuresti, si ale lui Dan Grigore, la Brasov. Care au tras cite un Beethoven, mai mult sau mai putin „imperial“, spre satisfactia celor mai conservatori dintre noi, in timp ce Florin Ionescu-Galati, la Sala Radio, a inchis tabela la Radiodifuziune, iar Misha Katz, cu zburdalnicia lui, si Cristian Mandeal, cu rigoarea si sobrietatea lui, au consemnat faptul ca muzica buna ramine un punct de reper in vietile noastre.

Opera Nationala Bucuresti, care a realizat una dintre cele mai inchegate si ambitioase programe din ultimii ani, a oferit si ea nu putine momente de real succes de public si prestigiu muzical pentru comentatori. Numeroase nume importante au populat scenele si podiumurile de concert romanesti, cumva pregatind publicul pentru marele Festival „George Enescu“ 2007, ce se va derula in septembrie anul acesta. Asteptam cu nerabdare sa-l vedem pe dl presedinte Traian Basescu si camarila lui intelectuala republicana sa deschida „lucrarile“, ca doar nu l-o insarcina pe dl Ion Iliescu sa ia caimacul, ca mai vechi amator de muzica simfonica, pilotat de melomanul sau consilier, dl Victor Opaschi... Facem aceste mici digresiuni amicale pe marginea vietii muzicale tocmai pentru a pune accentul pe ce ni s-a parut mai important in actuala stagiune: publicul. Consemnam cu mare bucurie ca publicul a revenit in salile de concert si spectacol, multe din evenimentele stagiunii beneficiind de sali pline si spectatori entuziasti.

Programele au fost mult diversificate fata de anii anteriori, si nu au lipsit nici initiativele cu bune sponsorizari si concerte antamate pe canale private sau cu bani publici, dar cumva in afara mecanismelor strict oficiale. Ne gindim rapid si la iuteala la aparitiile sub egida Volvo, la Ateneu sau la multipla prezenta a unui bun cvartet britanic, Belcea, adus pe spezele ICR-ului. Nu discutam aici daca e bine sau rau, ci luam partea buna a lucrurilor. Multe concerte de reala tinuta artistica, multe concerte de buna programare tematico-stilistica. Este un bun cistigat!
in acelasi timp, mai ales ca se iveste la orizont Festivalul „Enescu“, unde iar vor poposi si anul acesta o sumedenie de nume si formatii simfonice dintre cele mai prestigioase, nu ar trebui neglijat aspectul de promovare-informare, mai ales internationala, a acestui spectaculos festival. Sa recunoastem ca prin anvergura si amploarea lui „Enescu“ 2007 va fi marcat iarasi un moment fast si nu doar in viata muzicala a Romaniei.

Ar putea fi speculat sub multiple aspecte pentru a promova atit de gargarisita „imagine“ a Romaniei chiar cu spor real si folos utilitar. De ce sa nu ne invidieze europenii care strimba din nas la alde Schmuzige Wallahei pentru concertele si oaspetii de anvergura mondiala ce vor popula orasele Romaniei? Ar fi un bun prilej de a ne bomba pieptul si de a nu pleca iarasi capetele incinse de prea multe dusmaneli intestine. Festivalul Enescu poate pacifica si clasa politica si pensionarimea melomana cu puseuri revendicative. Muzica este un panaceu bun pentru atitea lucruri din imediata noastra apropiere. Revenind la stagiunea recent incheiata: repararea si renovarea, modernizarea – cum vrem sa-i spunem – a Salii Palatului ar trebui imperios coroborate cu niscaiva lucrari absolut trebuincioase la Sala de concert a Radiodifuziunii. Nu se mai poate asa, de la linoleumul ajuns in ultimul hal, la fotoliile stricate si uzate peste poate. Ne facem de ris daca nu intreprindem in timpul scurt ramas ceva-ceva, macar de ochii strainatatii. Justificarile si explicatiile sint de prisos: doar faptele mai pot lucra in continuare.

Valentin Gheorghiu a fost bine in Fantezia pentru pian, cor si orchestra, nu avea cum sa fie altfel, senin si impacat cu sine insusi cum il stim de decenii. Un mare pianist a fost si este contemporan cu atitia dintre noi care au trait alaturi de el. Sigur ca exista o doza de subiectivism in aceste aprecieri, dar daca noua ne-a fost dat sa traim cu Valentin Gheorghiu si nu Gieseking sau Enescu, ce putem face? Fiecaruia ce-i ofera destinul. in pragul unei apropiate si rotunde aniversari, Valentin Gheorghiu ne mentine nestirbita bucuria muzicii. Nu ar fi putin lucru, cind atitea si atitea intimplari din jurul nostru ne agita la modul contrar. Integrala Sonatelor pentru pian si vioara de Beethoven, pe care a realizat-o, cu distinctia si discretia care-l caracterizeaza, Valentin Gheorghiu, in aceasta stagiune, alaturi de Mariana Sarbu, Gabriel Croitoru si Florin Ionescu-Galati, credem ca merita evidentiata in mod deosebit. Poate ca a fost cel mai important eveniment al stagiunii. Uram vacanta placuta tuturor melomanilor!