OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pare un cîntec numele acesta:Shang-hai, shang-hai. În 2003, traduceam o carte, Vraja Shanghaiului de Juan Marsé, cînd Perla Orientului apărea fulgurant, ajutînd o copilă – prin minunăţiile oraşului inventat de unul dintre protagonişti – să supravieţuiască în atmosfera cumplită a Barcelonei de după războiul civil. Nici nu visam pe atunci să ajung vreodată pe malurile rîului Huangpu, pe Bund, în Pudong, în grădinile Yuyuan, la Templul Longhua... Şi totuşi am ajuns, şi două săptămîni m-am înfruptat din frumuseţea şi farmecul acestui oraş exotic, unic, spectaculos!

Prime impresii

La aeroport, formalităţi severe, control, fotografii, fără amprente însă, şi plonjăm într-o mare de oameni: sînt ameţită de atîtea suflete, afişînd pancarte cu ideograme, ciripind iute şi gălăgios...

Sîntem cazaţi în blocuri special amenajate pentru Expo Shanghai 2010. În ultimii cinci ani, chinezii au construit aceste blocuri, toate identice, cu 13 etaje: un living, două dormitoare, bucătărie, baie, cu mobilier modern, termopane, televizor cu plasmă, Internet, dar fără Youtube ori Messenger. Pe lîngă mici magazine, saloane de ceai, librării, în acest Expo Village sînt restaurante italieneşti, spaniole, germane, cu bucătari din ţările respective, astfel încît invitaţii străini pot opta, fericiţi, între bucătăria chinezească sau cea europeană. Un amănunt interesant; la localul spaniol, numit sugestiv Dos Tapas (Două gustări), bucătarul-şef ne mărturiseşte că timp de trei zile el e om bun la toate: găteşte, serveşte, spală vase, chiar şi mătură, fiindcă angajaţii chinezi nu vin la serviciu, luîndu-şi liber de Ziua Naţională, cîteva zile înainte şi cîteva zile după ea. Raúl ne mărturiseşte că el e de fapt actor, lucrează în Cirque du Soleil, şi-a luat o pauză de şase luni, ca să vină la Shanghai, ştie chineza şi încă 4 limbi; de ce a venit? – fiindcă e din fire un ins foarte curios şi vrea să încerce de toate în viaţa asta...

Expo 2010

Tema expoziţiei: „Un oraş mai bun. O viaţă mai bună“. Cîteva sute de pavilioane din ţări de pe toate continentele, pe o suprafaţă generoasă...

Pavilionul României excelează prin artă de cea mai bună calitate: pictură, muzică, teatru, dans. Teatrul Bulandra recreează, într-un spectacol nonverbal – intitulat The Line. Oraşul încotro –, arhitectura dansului şi a spaţiului scenografic, în relaţie cu arhitectura oraşului şi cu oamenii care-l populează: o reflecţie înglobînd contrastele oraşului contemporan. Închipuie totodată un spaţiu viu, în expoziţia Play Space – bazat pe schimb de interacţiune umană şi gînduri –, în care 50.000 de prisme din lemn de tei configurează zilnic inedite arhitecturi sufleteşti.

Franţa mizează, în pavilionul ei, pe imagine: în curtea interioară te întîmpină nişte figurine amintind de Juan Miró, dar în interior te răscolesc un Paris nins şi cîteva creaţii originale: un nud de Rodin şi şase tablouri semnate de Millet, Gauguin, Manet, Van Gogh, Bonnard şi Cézanne.

Italia – pregătind de pe-acum viitoarea expoziţie mondială la Milano, în 2015 – se întrece pe sine: Italy in motion (maşini vechi şi noi, toate performante), Enjoy Life (orchestra suspendată toată pe un perete, cu scaune şi pian, dar şi marionete întruchipînd dirijorul şi soliştii, şi moda: costume expuse somptuos), în fine Italian Architecture (cu o reproducere a Panteonului) şiEternal Rome sau Italian cities (excursii virtuale, prin oraşe de vis).

Oamenii din Shanghai

Un oraş nu înseamnă doar străzi, clădiri, obiective turistice şi gastronomie; cei ce izvodesc, de fapt, sufletul urbei sînt oamenii. În zilele petrecute în Shanghai, am avut parte de cîteva întîlniri interesante: oameni care mi-au spus multe despre China actuală. La ei vreau să mă opresc în cele ce urmează.

Am vizitat, încă din prima zi, Temple of the Jade Buddha, pe Auyuan Road. Pavilioanele templului, care găzduiesc azi 100 de călugări budişti, datează din 1918, din timpul dinastiei Song, fiind recent restaurate. Cea mai veche statuetă a lui Buddha e din lemn şi are 1.000 de ani; lîngă ea se află un Buddha de jad alb, adus din Burma de un călugăr chinez, în 1882: o sculptură culcată, ce primeşte zilnic ofrande – fructe, flori sau cereale; în fine, la etaj se află un Buddha înconjurat de 7.000 de sutre budiste, vechi de peste două secole. Un sentiment ciudat te încearcă atunci cînd, în unele reprezentări ale lui Buddha, zăreşti pe pieptul statuii o mică svastică; termenul svastikav, se ştie, provine din sanscrită, însemnînd „a fi norocos“, aceeaşi semnificaţie avînd-o şi astăzi în templele budiste...

La intrarea în templu ne întîmpină Lisa, o chinezoaică de 21 de ani, muncitoare la fabrica de mătase din Shanghai. Energică, Lisa ne-a adoptat imediat, oferindu-se să ne însoţească în templu, în schimbul unui bilet de intrare – altceva n-a dorit –, în plus ne-a propus să ne arate şi fabrica de mătase. Aflu că n-are decît opt clase, vorbeşte engleza fluent, bani de liceu n-a avut, de facultate nici nu poate fi vorba, statul nu asigură prea multe burse, la fabrică cîştigă 2.000 de yoani (350 de dolari), acesta fiind salariul mediu în China. În Shanghai există şomaj, deşi ţara e în creştere economică, depăşind Japonia în momentul de faţă. În felul ei, Lisa e un mic comerciant; după templu, ne-a dus într-un butic cu suveniruri al cărui vînzător era unchiul ei, care-i oferea pesemne un mic comision la sfîrşit, apoi ne-a condus la fabrica de mătase, iar la plecare ne-a ajutat să găsim taxiurile salvatoare.

În Shanghai, şoferul de taxi e izolat de client printr-un paravan de plastic; el nu vorbeşte engleza, deci fie ai scrisă – mai bine zis caligrafiată – destinaţia în chineză, fie îi indici pe hartă locul unde vrei să ajungi; din acel moment, călătoria devine o adevărată aventură: eşti 100% la cheremul şoferului, care te poate plimba prin oraş cum pofteşte. Totuşi, minune: într-o zi, un taximetrist rupea un pic de engleză, oferindu-ne şansa să-i mulţumim la sfîrşit, siesie.

În tunelul subteran, unind cele două maluri ale rîului Huangpu, există mai multe buticuri, şi într-unul am cunoscut-o pe Linda, vînzătoarea de perle. Îndemînatică, Linda înşira perluţele – semănînd cu picăturile de rouă –, făcea noduri şi crea în faţa ta coliere, brăţări sau cercei; Ting vindea cărţi poştale-pereche: în stînga, Shanghaiul vechi, de început de secol XX, iar în dreapta, oraşul actual, aceeaşi imagine în oglinda timpului; Yuliang te îmbia cu bijuterii din jad sau ametist, evantaie şi soldaţi din teracotă. O lume în permanentă mişcare, aiuritoare, haotică, a micilor vînzătoare, gata să negocieze oricînd şi oricît cu tine, preţul ajungînd chiar şi la 10% din suma iniţială.

În sfîrşit, oamenii contrastului. Pe de o parte, săracii: uscîndu-şi rufăria în văzul lumii, chiar şi în zonele centrale, cerşetorii ce căutau prin gunoaie, nevoiaşii oferindu-ţi obraznic ceasuri, genţi şi alte obiecte contrafăcute şi agresîndu-te, practic, prin insistenţa lor, iar pe de altă parte, bogătaşii: înnoptînd în hoteluri scumpe pe Bund – Peace Hotel sau Waldorf Astoria, fostul Club Shanghai –, ascultînd dimineaţa o muzică tînguitoare, cîntată la pipa de o chinezoaică în costum tradiţional, şi seara, jazz – şi rugîndu-se în temple, în zona VIP, donînd statuete pe care şi-au inscripţionat numele şi cumpărînd nestemate la preţuri cu multe zerouri...

Societatea viitorului?

Văzut de sus, din cel mai înalt turn TV din Asia şi al treilea din lume, Shanghaiul îţi oferă deopotrivă imagini încîntătoare – oaze de linişte şi pace sufletească: Grădina YuYuan, datînd din timpul dinastiei Ming, concesiunea franceză, cu străduţe tihnite şi cafenele, Bundul, cu fostul consulat britanic, grădini cu arbori seculari de Gingo Biloba, bănci şi hoteluri luxoase în stil Art Deco, Parcul Poporului, găzduind cel mai impresionant muzeu de artă, faimoasa arteră comercială Nanjing, rîul Huangpu, cu vaporaşe plimbînd turiştii, dar şi cu şlepuri cu marfă –, dar şi imagini futuriste, uşor alienante: zgîrie-nori ameţitori, din sticlă şi oţel, dar şi privelişti groteşti: blocuri din beton hidoase, cocioabe şi spaţii insalubre, toate acoperite de un cer pîclos, fiind veşnic condamnate la această „ceaţă“ poluantă, chiar şi în zilele însorite; un cer pe care noaptea nu sclipesc stelele...

E o societate hibrid, comunisto-capitalistă, iar Shanghaiul e doar o Chină în miniatură. Privit de sus, oraşul îţi stîrneşte automat o întrebare care te înfioară uşor: să fie oare aceasta societatea viitorului?