OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Putin inainte de sosirea la Berlin, scriitorii-calatori s-au adunat in vagonul-restaurant. Acolo s-a prezentat un prim reportaj TV care fusese transmis prin „trenul literaturii Europa 2000“. Calatoria se apropia de sfirsit, incepuse mediatizarea ei si scriitorii au vazut ca e bine. S-au vazut pe ei insisi si au ris de unii de altii, ca elevii de scoala care, dupa excursia cu clasa, privesc fotografiile din excursie. Peste 100 de autori din 43 de tari europene si-au petrecut impreuna sase saptamini de la pornirea trenului literaturii, la inceputul lui iunie, din Lisabona, pentru a strabate continentul. Din Madrid, Paris, Bruxelles, expozitia din Hanovra, Malbork si Kaliningrad, calatoria a luat calea legendarului expres nord-sud, la Baltica, iar de acolo, printr-o bucla de la Sankt Petersburg, Moscova si Minsk a ajuns inapoi la locul-tinta: Berlin.

Aici, in atelierul literaturii Pankow, a luat nastere ideea de trofeu al aventurii literaturii, un experiment social care a transformat niste persoane indeobste individualiste in grupuri de oameni fara odihna. La Berlin urma ca fericita incheiere a expeditiei sa fie asortata cu o sarbatoare a cartii in piata Bebel, cu nenumarate lecturi si o noapte lunga a poeziei, asemeni lecturilor si discutiilor care au tot avut loc in statiile de pe traseu, cu fanfara-orchestra de balalaica si receptii prezidentiale. Scriitorii au fost ambasadori ai literaturii pe parcurs si asa, ca delegati ai unei puteri ciudate, au si fost tratati. Pentru ca nu se stie niciodata, cine vrea sa intre in Europa trebuie sa se dovedeasca diplomatic si sa se puna bine cu reprezentantii babilonici ai limbilor. Cind trenul a intrat la fix in gara Friedrichstrasse a fost oricum o clipa istorica. Peronul era atit de plin, de parca expeditia s-ar fi intors cel putin de pe Luna. Veneau nu numai o suta de autori, al caror nume nu fusese auzit niciodata, ci „literatura“ insasi se materializase in forma de tren. Berlinul parea sa se fi infierbintat atit de puternic, ca si cind in rest ar fi trait intr-o regiune de seceta literara.
„A povesti Europa“, „a cunoaste Europa“ suna motoul calatoriei simbolice.

Intentia formulata pe un ton inalt consta in legarea Estului cu Vestul, in „transgresarea granitelor“ politice si lingvistice, in descoperirea unor „spatii istorice si culturale“ si legarea unor „retele“ inevitabile. Insa la final Europa nu mai parea pentru multi decit o harababura de limbi si impresii si o valmaseala de 11 monede diferite in propriul portmoneu. „Am vazut multe“, spune Stevan Tontic, care provine din Sarajevo si locuieste in exil la Berlin, „a fost foarte interesant“. Slovenul Ales Steger aprecia ca „s-a calatorit 90% la suprafata, pentru ca viteza era prea mare pentru a putea sa patrunzi in adinc“. László Mártin din Ungaria a formulat astfel: „Poetul este dotat cu fantezie si poate sa-si reprezinte metafizica proiectului de ansamblu. Ca indivizi am trait mai degraba latura lui practica“. Cei trei reporteri stateau, imediat dupa sosire, putin obositi, in casa Liebermann de la Brandenburger Tor. Da, desigur, tabloul Europei a devenit pentru ei mai mare si mai bogat. Au fost in locuri unde nu mai calcasera niciodata. Au strabatut, mai mult decit diverse tari, diverse spatii-timp. De exemplu, s-a ajuns instantaneu de la viitorul inscenat la expozitia din Hanovra la Malbork-ul medieval si de acolo mai departe, la Kaliningradul poststalinist. „A fost un soc“, a afirmat Ales Steger. La Kaliningrad, unde grupurile folclorice ce ofereau flori si fanfara militara aminteau ritualurile sovietice ale prieteniei intre popoare, se pasea in Est si deci in trecut.

(Fragment dintr-un articol aparut in Frankfurter Allgemeine Zeitung de luni 17 iulie 2000)
Traduceri de Ovidiu S. POPESCU