OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un nou tirg de carte s-a incheiat. Nici nu mai stiu al citelea e pentru mine. In ultimii trei ani n-am mai fost decit un simplu vizitator, asa ca mult mai aproape imi sint Bookarest-urile din studentie, cind, timp de o saptamina, locuiam de-adevaratelea in incinta Teatrului National. Madularele Tirgului, catacombele cladiriii, salile cu standuri dupa ora inchiderii, caldura, fetele cunoscute, discutiile pina seara tirziu pe terasa, revista, textele scrise chiar in tirg, scarile pe care le urcam cu reportofonul in mina de citeva zeci de ori pe zi si pe care le cunosc, inca, atit de bine, ma fac sa ma gindesc la fiecare editie ca la ceva foarte drag. Dar, dincolo de partea aceasta mondena si colorata a tirgului, tot timpul mi-am mai imaginat una, mult mai fascinanta si mai discreta. Asa ca, de fiecare data cind ajung la Bookarest, ma simt ca un personaj dintr-o carte pentru copii care stie prea bine ca doar dupa ora inchiderii incepe, de fapt, adevarata petrecere.

Cartile, unele mai norocoase decit altele, aparute la edituri prestigioase sau obscure si ramase nesupravegheate peste noapte, se dezlantuie, incep sa topaie, sa poarte lungi si aprinse conversatii despre cei care le-au scris, sa-si laude cititorii sau sa-i birfeasca pe cei care doar le-au cintarit din priviri si nu s-au lasat sedusi de promisiunile lor sau au trecut nepasatori mai departe. Imi inchipui cum toate cartile, precum altadata jucariile din poveste, isi traiesc fiesta cu frenezie dupa ce si ultimul grup de tineri a plecat. Din acest motiv, sa-i spunem un fel de pudoare bizara, am si evitat intotdeauna sa ramin printre ultimii vizitatori.
Mi-am dat seama ca nu sint singura care crede in „povestea cu carti vesele“ doar in momentul in care, in inghesuiala din weekend, am surprins o discutie intre o fata si un vinzator. La standul cu pricina, multa lume si multe carti, asa ca juna atinge una dintre carti si alte doua se prabusesc de pe raft pe jos.
Dupa ce le ridica, fata se scuza si spune ca spera sa nu le fi facut prea mult rau acelor carti. „Poate nu le-a durut prea tare, pentru ca, stiti, si cartile au suflet.“ Barbatul responsabil cu incasarea banilor se opreste din numarat teancul, o priveste mirat si-i raspunde sigur pe el: „vezi-ti de treaba, n-au nici pe dracu’, vrei sa cumperi vreo carte sau nu?…“

Pe linga suflet, unele dintre carti au si un chip extrem de placut. De aceea, expozitia SuperBooks de la aceasta editie a Bookarest-ului a fost un fel de parada a celor mai reusite exemplare tiparite (era sa scriu: feminine!). Cartile straine expuse la Galeria GAD mi-au parut un fel de defilare pe podium, la o prezentare de moda sofisticata. Hirtia in nuanta tutunului de cea mai buna calitate, cartonul si corpul de litera atit de bine alese, fotografiile de pe coperti care te urmareau si dupa ce lasai cartea din mina, ilustratiile si culorile (in cartile pentru copii) care te faceau sa te gindesti cu invidie la pustii care pot rasfoi asemenea minunatii si pot adormi cu ele in brate, mirosul atit de sofisticat al locului unde se intilnesc mai multe carti noi si scumpe – totul parea facut sa bucure ochiul cel mai lacom si cel mai exigent al unui cititor din anul 2003.
E adevarat ca, pe linga aceste carti din expozitie (in cea mai mare parte, englezesti), cele mai multe dintre exemplarele autohtone ti s-ar fi putut parea niste Cenusarese. Dar si Cenusaresele se pot schimba in printese adevarate, nu?