OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Presedintele suspendat, invingator la referendum, a deschis supapa pentru o clipa si nivelul prestatiei sale a scazut brusc. S-a adresat unei jurnaliste cu „mai, pasarica“, i-a confiscat temporar celularul, iar pe urma a numit-o „agresiva“ si „tiganca imputita“ intr-o conversatie (privata, de altfel) cu sotia sa. Toate astea au fost inregistrate de „omenosul“ aparat care, ulterior, a ajuns inapoi la adevaratul sau proprietar. Continutul cardului de memorie a devenit public in scurt timp, prin canalele de televiziune si Internet.

Un cadru complex
Sa pornim de la un loc comun: in Romania, lipsa tolerantei si prejudecatile (sa ma exprim frumos) fata de orice fel de diversitate constituie un fenomen important. Spatiul public este deopotriva poluat de forumisti ascunsi sub protectia anonimatului si de demnitari, ambele parti emitind „scuipaturi“ sexiste si rasiste. in acest cerc poate fi inscrisa si „scaparea“ presedintelui. Sint sigur ca domnul Traian Basescu nu se lauda pentru cele produse. Totusi, parca nu a simtit ca a fost de ajuns atit cind, pe linga expresiile magice ale populismului si corectitudinii politice, s-a aparat cu argumentul ca a rostit cuvintele incriminatorii si discriminatorii in sfera sa privata. Astfel, a recunoscut in mod consecvent ca face diferenta intre corectitudinea politica de drept si cea de fapt.
Nu trebuie sa intram in detalii pentru a spune ca rezultatul extraordinar obtinut de presedinte la referendum a fost patat de incidentul cu jurnalista Andreea Pana. in timp ce presedintele a dat gratuit apa la moara celor care vad in el pericolul democratiei, cel putin trei categorii de cetateni – femei, romi si jurnalisti – se puteau simti exclusi de el. Cu siguranta, multi dintre ei – si eu insumi – care in acea zi au votat pentru el puteau sa se simta pacaliti. As adauga ca orice minoritate poate sa se sesizeze pentru ca numele unei minoritati este folosit ca o injuratura „adecvata“ de cel mai inalt demnitar al statului.
Despre complicatiile cauzate se pot scrie multe, cum s-a si facut pina acum. Interesul meu a fost stirnit, in special, de o secventa mai putin comentata, anume reactia organizatiilor rome.

O mica actiune
Raspunsul organizatiei Romani CRISS (Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii), precum si al altor organizatii si persoane fizice solidare cu aceasta nu s-a lasat asteptat. La o zi si jumatate dupa cele intimplate, pe 21 mai, au depus o scrisoare de protest la adresa presedintelui, precum si o sesizare la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.
Pina aici, nimic deosebit. Este vorba despre procesul juridic deja functional, care arata ca statul de drept exista si ca ONG-urile sint active si ascultate. insa romii nu s-au multumit sa isi apere comunitatea numai prin demersul juridic. Astfel, au dat intregii actiuni un cadru vizual spectaculos, si acest aspect as dori sa-l evidentiez aici.
Din relatarile ziarelor aflam ca circa douazeci de persoane de etnie roma s-au adunat in fata Palatului Cotroceni, cu ocazia depunerii scrisorii de protest. „Tiganca imputita“, respectiv „Tigan imputit“ – se putea citi pe tricourile lor, cu litere mari pe piept, ca o subtitrare sau, mai bine zis, un stigmat, prin care si-au asumat in mod public identitatea si faptul ca stigmatizarea li se adreseaza lor. Aceasta a fost doar introducerea, caci participantii au scos cu promptitudine sticle cu apa, sapun si sampon si au inceput sa se spele in fata resedintei prezidentiale, sa curete de pe ei, simbolic, murdaria pe care altii le-au atribuit-o. Au facut aceste lucruri zimbind, cu voie buna, in timp ce scrisorile au ajuns la destinatari, iar rezultatul (partial) nu s-a lasat asteptat. Iata, o mica poveste de succes romaneasca!

Protest autogenerator
Romii nu si-au aparat doar propria minoritate. Au vorbit si pentru milioanele de femei (ceea ce reiese clar din documente) carora li se poate asocia expresia tutuitoare si umilitoare de „mai, pasarica“, prin care acestea sint reduse verbal la un organ sexual. Analizind aceasta actiune vizuala simpla, dar frapanta, putem identifica doua elemente constitutive. Unul declarativ (continutul textului si purtarea tricourilor), cu rolul de a defini o identitate; cel de-al doilea, un moment de actiune care, in conformitate, dar si in contradictie cu definitia data, incurajeaza participantii la actiune, introducind dinamism in intregul eveniment. Rostul actiunii de igienizare este, de fapt, transformarea identitatii declarate-asumate. Dialectica ironica a formulei declaratie-actiune, o forma a disimularii, este importanta aici. Gestul de a scrie cu litere mari pe mine ca sint o tiganca imputita, in timp ce ma balacesc in spuma frumos parfumata, este ludic. Acest lucru face ca actiunea sa aiba priza la public, pozitia romilor putind sa stirneasca empatie si o reactie de identificare in oricine.

O comunicare vizuala
Protestul nu este asadar ostentativ sau didactic, dar are greutate. El devine autogenerator, putind transforma publicul in participant. Nici alegerea locului nu este intimplatoare. Asocierea cu Palatul Cotroceni ne da de inteles cui ii este dedicata aceasta performanta, iar rigiditatea locului protocolar asociat puterii ofera, prin contrast, sarm initiativei.

Nu este vorba despre o actiune comandata, nici despre o reprezentatie metaforica in cadru institutional sau analiza meticuloasa a unui fenomen. Este o transmitere de mesaj in timp real, ca actiune directa (nu reactie!). Asadar, participantii nu stateau linga cafele, meditind la o actiune trendy de arta sociala: trebuiau sa actioneze! Nu au proiectat un performance artistic, ci au realizat o comunicare vizuala. Cu toate acestea, putem spune ca rezultatul corespunde exigentelor artei angajate social.
Am putea enumera numeroase exemple din arta neoavangardei, care a practicat strategii similare (avind continuitate pina astazi), atunci cind s-a dedicat cauzei unor minoritati, cu precadere sexuale si rasiale. Analogii potrivite gasim in miscarile pentru drepturi civile, precum cele studentesti din jurul anului 1968 sau feminismul. Cultura hip-hop ne poate oferi exemple similare in privinta exprimarii si construirii identitare.
Scopul meu nu este sa declar manifestarea din Cotroceni ca fiind arta. Membrii Romani CRISS, cei care au initiat actiunea, ar putea sa faca asta, daca doresc. Ceea ce as dori sa accentuez este ca, desi o actiune extraordinara, aceasta este – din pacate, totusi! – o manifestare destul de izolata. in Romania manifestarile artistic-vizuale angajate social sint inca la inceput, cu citeva exceptii importante, cum ar fi campaniile „Salvati Rosia Montana“ sau MindBomb.

Opinia mea este ca aceasta situatie se datoreaza faptului ca acele comunitati interesate nu si-au elaborat inca modele de comunicare cu un impact puternic la public. De multe ori sint „altii“, intelectuali si artisti din afara comunitatilor, cei care isi asuma comunicarea. Acest activism „din exterior“ nu este neaparat bine primit de comunitate, atunci cind ea nu este pregatita sa isi defineasca si sa-si exprime problemele si obiectivele. Pe de alta parte, cei carora li se adreseaza aceasta comunicare (diferitele majoritati) eventual nu accepta legitimitatea acesteia, considerind-o propaganda de import, produs artificial si tendentios.
Si in acest sens protestul din fata Palatului Cotroceni este o exceptie deosebita. A venit din interiorul comunitatii afectate, iar ideologia nu a luat-o inaintea vietii. Dimpotriva, actiunea a fost o expresie organica a vietii: raspuns spontan si dinamic dat discriminarii.

Mesaj pozitiv in ambalaj vizual
Cum poate sa isi exprime o minoritate drepturile si propria-i identitate, fara sa atace? Cum sa dea un surplus de mesaj, depasind efectele „solutiilor locale“ ale actiunilor juridice „pe hirtie“? Cum sa foloseasca mediile moderne de comunicare si cum sa se sprijine pe mass-media? Care ar fi canalele de comunicare cele mai eficiente pentru a transmite mesaje colective?
intrebari la care actiunea „de igiena personala“ de la Cotroceni a dat raspunsuri bune, care ar putea fi preluate si de alte minoritati sau curente sociale si de idei. Romii au renuntat la limbajul de lemn si plingacios al supararii minoritare si au ales o comunicare degajata si pozitiva, ceea ce a conferit putere manifestarii. Ei au introdus, chiar daca pentru moment, un mesaj matur printre bilbiielile politicii cotidiene. Romii nu au atacat. Actiunea lor nu a spus (explicit) nici un cuvint despre presedinte. A fost realizata parca doar pentru ei insisi si, in acelasi timp, nu au exclus pe nimeni. Au reusit sa vorbeasca pentru altii, fara a obliga pe nimeni sa ii asculte. Nu au cerut nimic si nu au batut cu pumnul in masa, chiar daca trebuiau sa dea raspuns la reactii ostile si agresive. O concluzie simpla ar fi ca fata de eterna defensiva a minoritatilor, asumarea initiativei prin incarcarea opiniei publice cu noi continuturi este o raportare mult mai avantajoasa si cu rezultate pe termen lung.

intr-o lume in care comunicarea vizuala este primordiala, iar mass-media au nevoie de mesaje prompte, ambalajul vizual adecvat (pe linga documentele nespectaculoase, dar absolut necesare) a conferit impact protestului de la Cotroceni.
(Pentru informatii ii multumesc
doamnei Cezara David, coordonator relatii publice, Romani CRISS)

Versiunea in limba maghiara
a articolului a aparut in cotidianul on-line www.transindex.ro
_____________
* Autorul este muzeograf la Muzeul de Arta Cluj. in prezent se afla la New York University, cu o bursa de cercetare Fulbright.