OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Simfonia Fantastica de Hector Berlioz
Opera Nationala din Bucuresti
Un spectacol de Gigi Caciuleanu
Texte: Molière, Baudelaire, Verlaine, Rostand, Shakespeare.
Conducerea muzicala: Tiberiu Soare
Scenografia: Adriana Urmuzescu
Cu: Razvan Mazilu, Bianca Fota, Dan Puric, Petruta Almosnino, Adela Craciun si Mihai Mezei, Cristina Marinescu si George Mocanu, si Ansamblul de balet al Operei Nationale din Bucuresti.
Recita actorii: Ada Navrot si Mihai Calin

Simfonia fantastica, spectacolul lui Gigi Caciuleanu de la Opera Nationala din Bucuresti, este, inainte de orice, un inedit act de creatie. Termenul definitoriu este cel de teatru coregrafic, dupa cum il numeste insusi autorul sau, cu precizarea ca „spre deosebire de teatrul-dans, care este o forma de dans ce face apel la un limbaj teatral, teatrul-coregrafic face teatru folosind un limbaj coregrafic. Pe multiple niveluri de compozitie si de lectura“. intr-adevar, artist complex, stapin pe o varietate de mijloace de expresie, acesta isi ingaduie libertatea de a se departa considerabil de firul narativ al lui Hector Berlioz. Conceptia sa depaseste cadrul povestii de dragoste neimpartasita a creatorului de talent care, din disperare, se sinucide cu o supradoza de opium. Desigur, intentiile muzicianului francez – de a reprezenta in arta pasiuni si emotii, de a reda metaforic experiente pe care fiinta umana le consuma la nivel senzorial – se regasesc intacte. Dar Gigi Caciuleanu nu se opreste aici, ci adinceste sensul celor cinci parti ale partiturii.

Astfel, titlurile acestora – Reverii-Pasiuni, Un bal, Scene la tara, Drumul Supliciului, Visul unei nopti de sabat – devin declansatori care il imping spre zone de alta amploare. Coregrafia sa, esentializata si abstractizanta totodata, reviziteaza mari curente artistice ale secolului al XX-lea, atinge straturi filozofice, (re)pune in discutie rosturile lumii si conditia artistului, contrapune instante ordonatoare libertatii creatoare, coboara in iadul prea pamintean ca sa urce in sferele visului. Si o face printr-o varietate de mijloace, intrucit in textura spectacolului dansul tese o urzeala fina, intrind in relatie nu numai cu muzica, ci si cu poezia, cu teatrul, cu artele plastice, cu pantomima, cu lumina si cu tacerea. Acordurile muzicale se pierd in vers si atunci limba franceza sau romana isi dezvolta rezonantele. Iar ele lasa loc tacerilor, cind adinci, cind asurzitoare sau deschid calea pentru replici teatrale in care cuvintul cade cu forta, greu, neiertator. il urmeaza gestul, aparent anodin intru inceput, accelerat apoi pina se transforma in scelerare si opresiune. Si se intorc iarasi in muzica si in lumina, in luxe, calme et volupté, sfirsind finalmente in abandon, dar unul care nu inchide in el si arta, ci o implineste.

Se naste astfel un fascinant dialog in care forme de expresie artistica se potenteaza si se hranesc reciproc, se interogheaza si isi raspund, spre a se topi apoi una in cealalta. Aici, dansul respira muzica lui Berlioz, explodeaza in culori, revarsa cuvinte, se prelinge in liniste, musteste de imagini, se aprinde in gest si se rasfringe in oglinzi. Impregneaza totul, devine punte sau prapastie intre iubire si arta, peste insingurare sau extaz, intre uitare si regasire, intre a fi si a nu fi. Se strecoara pretutindeni: in absenta si in preaplin, in dorinta si in abandon, in bucurie si in renuntari. Se regasesc toate condensate in prim-planuri, pregnante in contraste puternice, difuze in clar-obscur, nuantate in detalii de plan secund, remanente in penumbre.
Spectacolul acesta de teatru-coregrafic „nu poate fi insa practicat decit de dansatori virtuosi“, pentru a-l cita iarasi pe creatorul sau, Gigi Caciuleanu. intr-adevar, echipa de care se inconjoara ajunge la performante interpretative remarcabile.

Razvan Mazilu face inca o data dovada incontestabilelor sale calitati de dansator sensibil, expresiv si inteligent. O lume interioara bogata, framintata si zguduita, singuratatea suprapopulata, dar fara de leac a artistului, imposibilitatea de a iesi din el insusi, de a-si afla corespondent in afara reverbereaza toate in miscarea sa, anima trup si nerv, dau sens gestului, impregneaza mimica. Aceasta locuire intensa, imploziva naste elanuri, dar le si fringe, inalta culmi pe care pluteste si il pravaleste in abisuri, da sperante si inchide orizonturi. Bianca Fota ii raspunde cu o gratie mai presus de orice. Ofelie pierduta, strivita intre iubire si glorie, prea suava pentru o lume straina si/sau ostila, ea penduleaza intre porniri si incorsetari, rataceste stinghera, se agata si se desprinde apoi, incapabila sa-si urmeze iubitul in destinu-i artistic.

Dan Puric, virtuoz mim, isi armonizeaza mijloacele cu cele ale dansului contemporan, pina cind devin un tot unitar. Alaturarea nu se face prin simpla juxtapunere, ci printr-o osmoza fina a limbajelor specifice. Pantomima sa, atent coregrafiata, rimeaza cu acordurile muzicii, se circumscrie universurilor descrise de aceasta, se dezvolta si se amplifica in ritmurile sale, adaugindu-i valente noi in imagini, in atitudini si chiar in sonoritati izvorite dintr-un nu foarte indepartat cotidian birocratic si totalitar deopotriva. ii secondeaza cu succes si o buna vitalitate trupa de balet a Operei, in numere de ansamblu de mare expresivitate si incarcatura, in duete nu lipsite de farmec si umor (Adela Craciun si Mihai Mezei sau Cristina Marinescu si George Mocanu) ori chiar in aparitii inedite, precum Petruta Almosnino in rolul Maestrei de balet.
Conceputa intr-o vie dinamica a ideilor, in multitudinea de ipostaze ale spiritului ce construiesc o adevarata arhitectura in miscare, Simfonia fantastica e acord intre gindul coregrafului si personalitatea protagonistilor, plus potentialul redesteptat al trupei de balet. Altfel spus: nebunia frumoasa a creatiei artistice.

- Corpuri in miscare dansanta
Cum insa, pentru Gigi Caciuleanu, dansul inseamna dualitate obligatorie intre nebunie ca elan creator si structura ca factor de reglementare, drumul de la concept spre spectacol ascunde saptamini intregi de munca intensa, de incercari si repetitii, de reveniri si redescoperiri. Gigi Caciuleanu coordoneaza si sistematizeaza tot acest efort colectiv, aplicind metoda proprie, prezentata in volumul VVV – Vents, Volumes, Vecteurs1. Sint termeni la care face apel pentru „a pune bazele unei teorii, a unei analize a corespondentelor, a acelor interconexiuni si analogii armonice dintre diversele principii care actioneaza in dans: cele energetice (Vint), cele spatiale si corporale (Volume) si complexitatea rezultantelor interactiunilor lor posibile (Vectori)“.
in fapt, e vorba despre un alfabet, o gama pentru dans. Se lucreaza cu Corpuri in Stare de Dans (Corps en État de Danse – CED), a caror materie prima este Miscarea Dansata (Mouvement Dansé – MOD), ce se exprima nu numai in spatiu, ci si in timp. Atit CED, cit si MOD actioneaza pe mai multe paliere de expresie, regrupate in patru categorii principale: una de dinamica, una poetica, o alta psihologica si nu in ultimul rind, una filozofica. Gigi Caciuleanu ajunge astfel la instrumentul coregrafului, la ceea ce numeste „material coregrafic“2 si pe care il defineste ca fiind „un ansamblu format din totalitatea Miscarilor Dansate (MOD) multiplicate cu numarul Corpurilor in Stare de Dans (CED)“, dar si la imaginea metaforica a „oului – un ansamblu de volume, constituit din vectori si din... vint“.

Iata, pe scurt, foarte pe scurt, procesul prin care coregrafia devine „dramaturgie a spatiului“, reunind intr-un tot organic structura atent elaborata si fantezie fara limite, respectiv cele doua laturi indisolubile ce alimenteaza si dau substanta creatiilor sale.
Asemenea altor spectacole semnate de Gigi Caciuleanu, cel realizat la Opera bucuresteana se adreseaza deopotriva profesionistilor dansului dar si publicului larg. Simfonia fantastica vine sa confirme crezul autorului ca „dansul are o pozitie privilegiata si echidistanta intre lumea manifestarilor fizice si lumea spiritului, profund ancorat atit intr-una cit si in cealalta. Din acest motiv, consider ca este arta cea mai apta sa conduca la o unificare a teoriilor despre conditia existentiala a omului in zilele noastre. Si sa o puna in practica cu succes“.

_____________
1. Caciuleanu, Gigi, VVV – Vientos, Volumes, Vectores, Facultatea de Arte, Universitatea din Chile, Santiago de Chile, aprilie 2002
2. Toate citatele sint preluate dupa versiunea in limba franceza a volumului mentionat.