OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Salonul anual de Carte de la Paris şi-a păstrat în ochii cititorilor un prestigiu pe care probabil că nu-l egalează eficienţa sa în domeniul afacerilor. N-are importanţă! Pentru scriitori, pentru media şi mai ales pentru cititori, Salonul („cea mai mare librărie din Paris“) rămîne un punct central al anului editorial care s-a încheiat şi un prag pentru cel abia început.

Cartea franceză este prezentată bine, ca întotdeauna, şi sesiunile de semnături ale autorilor adună la standul marilor edituri cozi impresionante de zeci de persoane care stau răbdătoare să le vină rîndul, pentru că fiecare are parte de o mică discuţie privată cu autorul, un schimb de amabilităţi care introduce autograful, personalizat astfel de o mică relaţie tot atît de preţioasă ca şi semnătura respectivă. Deşi standurile editurilor nu mai sînt ceea ce erau odată, căci n-au venit nici prea multe edituri pe care n-ai unde altundeva să le vezi, cele mici, cele din provincie etc., şi nici cele care au venit n-au adus mare lucru, carte mai veche şi de tipul care nu se vinde imediat, carte de cercetare la editurile regionale din lanţul „presses universitaires“ de pildă, deşi standurile editurilor de carte „dificilă“ sînt în mod clar acoperite de cele de manga şi alte tipuri de carte desenată pentru copii de toate vîrstele care nu ştiu să citească, Salonul n-a fost lipsit de evenimente de interes real.

Între aceste evenimente se înscriu discuţiile organizate în jurul unor teme mereu actuale, pe care le-a animat calitatea participanţilor (despre influenţe în literatură, cu spaniolul Enrique Vila-Matas, egipteanul Alaa al-Aswany şi Alain Mabanckou, despre exil sau cenzură, cu Nedim Gursel şi Firouz-Nadj-Ghazvini, întîlniri cu scriitori la vedere, precum aceea comună Jean d’Ormesson-Antonio Lobo Antunes, cea cu belgianca Amélie Nothomb sau cu Beigbeder despre ultima sa carte, Un roman français).

Traduceri din literatura română contemporană

Cartea Românească este prezentată în standul Institutului Cultural Român unde s-au lansat cîteva apariţii importante. Ziua de sîmbătă, 27 martie, aduce prezentarea noului caiet Cioran, de la Editura l’Herne, girată acum de Laurence Tacou, după moartea tatălui său, care este şi inventatorul acestei serii de mare succes ale caietelor antologice dedicate unor autori importanţi din spaţiul literaturii şi al filozofiei; dovadă este şi faptul că multe apariţii mai vechi s-au reeditat, iar unele au fost republicate în formatul cărţii de buzunar. Caietul, apărut de fapt cu cîteva luni înainte, a fost prezentat de H.R. Patapievici, preşedintele Institutului, şi de Vincent Piednoir, unul dintre editori. Tot atunci s-au prezentat două cărţi, două albume ale artistului plastic Devis Grebu, 111 incursiuni în cotidianul românesc, cu desene de Devis Grebu şi texte de Andrei Marga, şi albumul monografic al artistului, cunoscut nu numai pentru ilustraţiile apărute în publicaţii româneşti, franceze şi americane, dar şi pentru pictura în ulei. Cărţile de artă s-au bucurat de comentariul criticului clujean Ştefan Borbély.

Au mai fost şi alte lansări, în special ale unor autori români tineri. Romanul Anei Maria Sandu Din amintirile unui chelbasan, din 2003, a fost tradus de Fanny Chartres sub titlul L’écorchure şi publicat de Éditions du Chemin de fer; scriitoarea, produs al Facultăţii de Litere din Bucureşti şi al cenaclului lui Mircea Cărtărescu, a fost prezentată de editorul François Grosso. I se adaugă cartea lui Marius Ghica Derrida ou penser autrement, apărută în ţară, la Paralela 45, precum şi aceea a lui Gellu Naum, Voyage avec Apollodore, apărută la Editura Memo din Nantes, ultima fiind prezentată de directoarea editurii, specializată în carte de calitate pentru copii, Christine Morault, şi de Ada Milea.

Cărţile chiar s-au putut cumpăra

M-aş fi aşteptat şi mi-ar fi plăcut ca aici, într-un veritabil centru de cultură românească de peste hotare, să aflu tot ce se poate afla despre manifestările, respectiv despre cartea românească aflată acum pe piaţa internaţională, a Parisului de pildă. Unele apariţii au fost marcate în standul românesc de la Salon, şi cărţile s-au putut chiar cumpăra. Sînt însă şi lucruri pe care le găseşti doar în librării, deşi – unora cel puţin – le-ar fi stat bine în standurile ICR de la Salon. Mă gîndesc în primul rînd la foarte interesanta biografie a lui Camus, pe care o publică la Gallimard, la începutul acestui an, Virgil Tănase, direct în colecţia populară de buzunar. Ianuarie 2010 a fost gîndit ca un important moment comemorativ Camus, la cincizeci de ani de la moartea scriitorului distins, cu doar cîţiva ani înainte, cu Premiul Nobel. Este un prilej binevenit pentru a reveni asupra figurii marelui scriitor, figură emblematică a spiritului liber şi nesupus; la eveniment participă numeroşi autori şi editori cu cărţi noi, cu reeditări, cu volume din opera neliniştitului şi risipitului Camus, trăsături pe care cartea compatriotului nostru le pune în valoare cu talentul adevăratului romancier care este. Mi se pare de altfel că disting un oarecare avînt al biografiilor în general, care nu abundă doar în direcţia clasică (mai ales personalităţi neliterare: vezi, de pildă, biografia lui Elisé Réclus (geograf, anarhist, ecologist) de Jean-Didier Vincent, sau Romy Schneider de Sophie Guillou), ci îşi caută şi noi căi. O editură tînără şi nonconformistă, precum aceea intitulată Au diable vauvert, inaugurează o nouă serie dedicată unei anchete biografice la punct fix: viaţa şi literatura marilor autori la douăzeci de ani. Primele trei volume apărute sînt dedicate lui Flaubert (Un vieux garçon de L.P. Astraud), lui Proust (Le temps de la recherche de J.P. Mathieu) şi lui Boris Vian (J’avais vingt ans en 1940 de Claudine Plas). Dar revin: tendinţa, momentul Camus şi interesul pentru gen mă fac să cred că integrarea volumului lui Virgil Tănase în seria prezentărilor de la standul românesc ar fi contribuit probabil să atragă mai mult atenţia publicului asupra lucrurilor interesante pe care le putea găsi acolo.

Dacă pînă aici a fost vorba de autori cunoscuţi, de texte care vor trezi fără îndoială interesul cititorilor şi poate şi pe cel al criticii româneşti, găsesc în librărie şi o traducere recentă din englezeşte care înscrie un nume nou în fişierul cititorului franco-român: Domnica Rădulescu, Un train pour Trieste, tradus la Editura Belfond, după originalul american (Train to Triste, apărut în 2005 la o editură cunoscută din New York, Alfred Knopf). După informaţia de pe manşetă, Domnica Rădulescu, stabilită în Statele Unite cu mai bine de un sfert de secol în urmă, predă limbile romanice la Universitatea Washington and Lee din Lexington, Virginia. Cartea ei de debut, în bună măsură autobiografică şi centrată pe destinul tinerei care fuge din ţară ca să-şi construiască o carieră în Statele Unite, a fost apreciată de Andrei Codrescu şi s-a bucurat şi de o ediţie audio-book.

Una peste alta, un salon care reflectă o lume în mişcare, evoluînd spre noi forme de realizare şi noi modalităţi de atragere a publicului, cu o prezenţă românească onorabilă.