OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cum (nu) sint americanii
Prima greseala pe care o fac cei care discuta dezinvolt despre America, despre „cum e America“ si „cum gindesc americanii“ e generalizarea. In realitate, policromia lumii despre care e vorba are o bogatie atit de coplesitoare incit aproape ca e imposibil de spus despre ea ceva cit-de-cit valabil pentru intregul ansamblu. Nu exista – adica – o singura, unica, omogena America, ci o sumedenie. Cum nici o singura Anglie, Franta, Germanie sau Romanie, desigur – doar ca intr-un grad mult mai mare, caci in mult-invocatul „creuzet“ de peste Ocean au intrat si continua sa intre imigranti de pe toate continentele, amestecind toate rasele, obiceiurile, culturile de pe Pamint.

Vasazica, America nu e nicicum sau e in toate felurile. Reductiile sint inselatoare. Pare simpla, usor de prins in citeva trasaturi superficiale, in citeva clisee „consumiste“, dar e teribil de complicata. Nu seamana decit pe portiuni cu ceea ce credem despre ea. Viata strazii de acolo nu aduce decit pe ici, pe colo si foarte rar cu cea pe care o vedem in filmele americane. In ele e multa actiune, frumusete si bogatie, violenta si crime, in timp ce la fata locului dai de normalitate, liniste, de orase cu foarte putina animatie, caci lumea nu prea merge pe jos, ci cu masina. Pe linga politica pe care o vedem la televizor si care se rezuma la Casa Alba si la Departamentul de Stat, ceea ce se intimpla pe Capitoliu si in societatea americana e mult mai complicat, mai divers, mai descentralizat, mergind pina la proceduri hipersofisticate si la mecanisme extrem de alambicate, din care deciziile de interes public ies intens elaborate, mereu mai atent mulate pe nevoile cetatenilor. Cultura americana, pe care multi o cred compusa exclusiv din star-system-ul hollywoodian, din western-uri si soap-uri, din muzici „usoare“, mai ales country and western sau rythm-and-blues, din tot ce intra sub simbolistica „uniformizatoare“ a tandemului Coca Cola-MacDonald’s, e – de fapt – complexa, multistratificata, de la „cultura pentru toti“, cinematografica, mediatica, de divertisment si pina la cele mai inalt-academice forme, pina la cele mai radicale experimente de avangarda, pina la cele mai rafinate valori estetice si cele mai profunde trairi spirituale.
Cu conditia de a nu reduce lucrurile la definitii scurte, la „cum e America“ si „cum gindesc americanii“…

Constiinta diversitatii
Spre deosebire de cetatenii altor patrii, gata dispusi sa admita ca ei – englezii, francezii, germanii sau romanii, de exemplu – sint asa si pe dincolo, numai buni de prins in definitii, americanii au o foarte limpede constiinta a diversitatii lor. E o societate in plina miscare, in permanenta reordonare, cu oameni foarte diferiti, ajunsi acolo pentru ca vor sa traiasca impreuna intr-o lume noua.
Nu exista pentru ei standard, ci standarde, atit de multe cite comunitati distincte exista in interiorul Americii, constituite sau „informale“, clar delimitate sau configurate pe baza unor criterii inaparente. Cu conditia de a nu depasi limitele legii, de altfel foarte permisive, atit cit se poate, fiecare face ce vrea, ce are chef sau ce simte ca-l defineste. De unde varietatea ametitoare a „definitiilor“. Valabile toate. Si niciuna pentru „America“ toata.

Ca oamenii au acolo constiinta diferentei se vede in multe feluri. Nimeni nu uimeste pe nimeni, pentru ca alteritatea e acceptata ca fireasca. Multiculturalismul e la el acasa. Dupa un cetatean de culoare sau dupa unul asiatic se intorce capul doar in zonele europene in care se mentine inca omogenitatea rasei albe, uimite sa vada uniformitatea contrazisa. Apoi, in America afli ca exista reguli, dar nimeni nu te piloteaza printre ele, iti alegi traseele singur. Daca descinzi intr-una din marile lor metropole, ei, locuitorii lor, sint cei care te avertizeaza ca „New York-ul nu e America“ – sau Washington-ul, sau San Francisco, sau Chicago: ca – altfel spus – isi au specificul lor, care nu poate fi extins asupra restului, asupra populatiei intinse intre Atlantic si Pacific (privind dinspre Europa!). Vei descoperi pe cont propriu – de pilda – ca America nu e tara zgirie-norilor, desi, privita de la distanta, asa parea. Nu: doar in centrele oraselor exista citeva cladiri cu zeci de etaje, demonstrative, in rest aglomerarile urbane fiind suprafete ocupate de case cufundate in verdeata. In ciuda faptului ca palpitantele aventuri din majoritatea filmelor si serialelor americane se petrec in sau printre zgirie-nori, Noul Continent e o lume mai degraba orizontala. Cele mai multe localitati sint compuse din siruri de case, autonome daca proprietarii lor sint mai bogati sau lipite una de alta daca mijloacele sint mai modeste. Si asa mai departe: diferente peste tot!

Cum sa fie americanii altfel, cind tara lor e de citeva ori mai mare decit Europa, mai variata etnic, mai diversa climatic, cind acolo se traieste pe trei fuse orare diferite! Cind pe coasta de Est se spune „buna dimineata“, in California se doarme inca. Si invers: cind la Washington politicienii federali s-au culcat, la Los Angeles se chefuieste! Asa si arata America pe hartile tiparite acolo si in care in pozitie centrala se afla tara lor si nu Europa, cum sintem noi obisnuiti. Dispus in lateral, Vechiul Continent se contracta la dimensiunile lui reale: mititel, inghesuit inspre marginea din dreapta, sub aripa unei jumatati de Asie, cealalta ivindu-se de dupa curbura Pamintului, in stinga hartii. Masiva, impunatoare, America ocupa – s-ar zice – centrul lumii…

O lectie: institutionalizarea diversitatii
Atare constiinta a varietatii sociale a produs in ultimele decenii filozofia care s-a institutionalizat intre timp in America. Diversitatea presupune minoritati de tot felul. Pentru a o mentine, e nevoie ca ele sa fie protejate, sa nu se asimileze intr-o uniformitate generala. E – deci – nevoie de drepturi suplimentare, de legi si reguli speciale, de „discriminare inversa“, de „actiune afirmativa“, de – sintagma cea mai cuprinzatoare – „corectitudine politica“. Codurile sociale si politice ale ultimilor ani asimileaza aceste noi valori, complicind si mai mult societatea americana. Pe masura ce libertatea individuala e tot mai mare, conditionarile ei – paradoxal – devin mai numeroase. Lumea in aparenta simpla de acolo e mai sofisticata decit credem noi, europenii, cu complexele noastre de superioritate. Credem ca o intelegem, dar nu e sigur ca sintem in stare!

In spatele conceptelor din categoria „corectitudinii politice“ sta gindirea democratica cea mai avansata de astazi. Cine nu le intelege, cine vede doar efectele lor distorsionate, rizibile sau – uneori – revoltatoare, cine le respinge de plano are probleme de mentalitate, are o gindire de tip nationalist si autoritarist, bazata pe omogenitati si pe discriminari. O tema sensibila la noi, intr-o cultura recent iesita din epoca de istorie comunista si in care multi intelectuali cred ca America traieste sub „teroarea“ exercitata de „stingismul“ din universitati si ca „discriminarea inversa“ e o „dictatura“ rasturnata, impusa majoritatii de catre minoritati…

Pe marginea acestor prejudecati, merita reflectat – intre altele – asupra unui lucru, de facut o comparatie. Pe de o parte, avem critica la care e supusa America de catre intelighentia romaneasca – si europeana – din perspectiva omogenitatii si cu dificultati in acceptarea diversitatii extraordinare despre care am vorbit. Pe de alta parte, este examenul intern – si de fapt mult mai dur, mai necrutator – facut chiar de catre americani, care-si pun necontenit sub semnul intrebarii societatea, intorcind-o pe toate fetele, nelasind nimic nedezbatut, nedemontat, neverificat, ne- – in ultima instanta – -perfectionat. Dar e – aceasta din urma forma de critica – una din perspectiva pluralitatii, a constiintei diversitatii, a acceptarii alteritatii. „Simpla“ America ne preda astfel o lectie foarte complicata. Daca vrem si putem sa o intelegem…