OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu citva timp in urma, Fundatia „Manfred Woerner“, fondata la noi de catre fostul ministru al Apararii, Gheorghe Tinca, a impartit un numar de diplome pentru organizatiile si personalitatile romanesti care promoveaza valorile euro-atlantice. Pe lista propusa de colegii nostri romani a aparut si ziarul Adevarul. Cotidianul care a facut mai mult ca nici un alt mijloc de presa o furibunda campanie impotriva NATO primea, deci, o medalie de merit pentru prestatia sa! Evenimentul a fost receptat mai atent de opinia publica datorita refuzului lui Andrei Plesu de a primi aceeasi distinctie. Cum se poate – s-a intrebat Domnia sa – sa ma bucur de o diploma impartita intre pro si anti-atlantisti?

Dar, oricum, Adevarul putea sa-si aseze in CV-ul organizational semnul recunoasterii pro-atlantiste. Nu era insa prima data cind se putea bucura de un fel de spalare a atitudinilor sale anti-occidentale. Intr-o analiza a Centrului de monitorizare a presei, ziarul condus de Dumitru Tinu aparea ca fiind cel mai obiectiv in prezentarea razboiului din Kosovo. Adevarul, cel mai obiectiv! „Spuneti-mi, cum ati cuantifica voi o imagine in care apar doi copii albanezi ingroziti, pusi sub o alta imagine, a unor avioane de atac NATO, sugerind privitorului ca pustii ar fi inspaimintati de avioanele probabil americane (cind toata lumea stie ca albanezii le asteptau ca salvatori)?“, l-am intrebat pe Mircea Toma, responsabil pentru studiul in cauza. Desigur, nu-si pusese in minte sa cuantifice asa ceva. Metodologia – un proiect german, am inteles – lucra cu inregistrarea unor parametri mult prea simpli.
Si iata, acum, o noua, foarte recenta organizatie, Media Fair Play, onoreaza si ea echipa „celui mai citit cotidian al Romaniei“, dindu-i premiul de obiectivitate. Adevarul, cel mai obiectiv ziar!

Faptul ca Adevarul are in redactia sa o foarte buna echipa de ziaristi este un lucru aproape unanim recunoscut. Necazul este ca echipa isi foloseste calitatile pentru a practica o politica mistificatoare. Obiectivul urmarit cu minutiozitate de-a lungul anilor a fost o constanta invrajbire a romanilor cu vecinii si o incitare (insa nu primitiva) la ura inter-etnica. (Si, mai general, crearea unei mentalitati anti-occidentale.) Sint cele doua criterii fundamentale pe care Romania a trebuit sa le rezolve pentru ca ea sa fie considerata demna de integrarea in comunitatea democratiilor. Doua criterii-standard pentru UE si NATO. In acest sens, se poate spune, fara nici un fel de exagerare, ca politica Adevarului a coincis cu politica pregatita la Moscova pentru a impiedica implinirea de catre Romania a conditiilor obligatorii pentru integrare. Acestea au fost obiectivele primare ale ziarului dar, cind a planificat o anumita linie politica, Adevarul a stiut sa inculce cititorului, si in acest caz, cu rafinament, atitudinile planuite.
Spunind asta nu neg ca paginile Adevarului contin multe investigatii profesioniste, analize obiective, informatii relevante. Dar toate palesc in fata unei politici indreptate spre anihilarea sentimentului pro-european si pro-american pe care populatia romana il pastra, firesc, la finele unui regim totalitar. Grea sarcina, intr-un fel, avind in vedere efectele celor cincizeci de ani. Redactorii Adevarului merita, de asta, „felicitati“ pentru performantele lor.

Bun, acestea sint impresii, opinii, asertiuni, nu o demonstratie, va sustine cineva. Pentru ca „analistii“ de la Media Fair Play sa obtina rezultatele, ei au facut o cercetare. Au folosit metode „riguroase“, menite sa asigure obiectivitatea pe care rindurile critice de mai sus nu au de ce s-o pretinda. De altfel, ziarul Adevarul, bucuros sa-si adauge argumentele de onorabilitate atit de usor puse in discutie, a publicitat imediat – in definitiv, firesc – rezultatele Media Fair Play.
Metodologia? O dezarmanta simplitate in fata cu un indicator atit de fin cum este „obiectivitatea“ si in fata unei politici atit de sofisticate precum cea a Adevarului: precizarea surselor, incrucisarea surselor, semnatura, acordul tiltu/text, acordul elementelor infografice/text si prezentarea tuturor punctelor de vedere, gradul de neutralitate, tonul, acuratetea datelor numerice, explicarea jargonului si a abrevierilor. Desigur, toate aceste aspecte sint semnificative, dar ele sint relevante intr-o presa de informatie, nu intr-una care proiecteaza campanii, strategii, influentarea subliminala a cititorului etc.

Cum poate sa inregistreze o astfel de metodologie rafinamentul unor articole mercenare? In astfel de cazuri trebuie mers in substanta textelor, facuta o opera de investigatie pe fiecare caz problematic. Iata, astfel, scurtul material scris de Silviu Achim, in numarul din 24 august 2000, privind ceangaii din Moldova: „Maghiaritatea catolicilor din Moldova urzita prin falsuri si metode neortodoxe“. El propune cititorului opiniile unei intruniri dedicate falsificarii identitatii ceangailor, sustinind ca „La Izvorul Muresului s-a spus si s-a dovedit ca multe din sus-zisele argumente sale originii ungaret sint in fond falsuri si ca impunerea in constiinta publica a ideii maghiaritatii ceangailor din Moldova se face prin mijloace neortodoxe“. Cititorul obisnuit este complet neaparat in fata unor astfel de sustineri! Pentru un cunoscator, originea maghiara a ceangailor din Moldova ramine o banalitate atit de indiscutabila a datelor istoriei, incit doar o obsesie asimilationista cum a fost cea a lui Ceausescu a putut duce la inventarea unei origini romanesti. In virtutea investigatiilor facute in regiune, cunosc in detaliu presiunea autoritatilor locale si a unor institutii centrale, la care se asociaza Biserica Romano-Catolica, pentru intimidarea localnicilor care se considera ceangai ori maghiari. Silviu Achim pare a „povesti“ opinii. Dar oare un ziar obiectiv nu are rolul de a distinge intre discursurile profesionale si cele manipulatoare? Ce spune despre asta Media Fair Play?

Sau, ca sa dau un exemplu din lumea politica, Adevarul a avut in ultimul timp doua „iesiri“ in stare sa produca dezgustul. In doua cazuri, al fiicei unui parlamentar PNTCD-ist si in cazul primarului Mazare din Costanta, ziarul a transformat o dubla drama in reglari de conturi. „Salupa primarului Mazare a sfirtecat o tanara cu elicea“ (de fapt, ranita de paletele elicei), jubila ziaristul la nenorocirea unei fete. Moartea a doi oameni si calvarul omului vinovat (celalalt caz) erau transformate dintr-o drama intr-un subiect politic. Sa ai o astfel de atitudine in fata unor morti si raniti reprezinta o indecenta ingrozitoare. Ma intreb, pentru „analistii“ fundatiei, cam ce pondere are cazul in cuantificarea fair-play-ului Adevarului?

Iata un alt exemplu de politica sofisticata: prezentarea Raportului anual al Departamentului de Stat al SUA privind libertatea religiei. Ce scrie Adevarul (sub semnatura lui Adrian Gavrilescu, 7 septembrie 2000): „Totusi, Biserica Ortodoxa Romana a atacat «prozelitismul agresiv al protestantilor si al altor grupuri religioase»“. Ziarul cel obiectiv pune in gura Departamentului de Stat calificativul „prozelitism agresiv“ (al protestantilor etc.) intrucit toate citatele acestuia sint date drept enunturi din Raport. Ce spune insa Raportul american? Ca BOR a criticat aspru „prozelitismul agresiv“ al amintitelor confesiuni. Calificativul apartine BOR! Cit de usoara dar cit de adinca este distorsiunea, nu?

Sint convins ca cei de la Media Fair Play nu au avut in intentie spalarea atitudinilor de presa murdare cind au facut cercetarea lor. Problema este ca buna intentie, mai ales in chestiuni de finete, nu este o circumstanta atenuanta suficienta. Unii iau de bune metodologiile care li se propun, asa cum altii iau de bune ce scrie in ziare. Metodologia nu reprezinta nimic altceva decit o gindire, ce poate fi buna sau rea. De cele mai multe ori, aplicabilitatea ei este foarte circumstantiala. E limpede ca, prin analiza lor seaca, analistii de la Media Fair Play rateaza obiectivul cercetarii, prezentind opiniei publice o falsa imagine despre realitatea presei romanesti. Prin astfel de iesiri in viata publica se compromite si ideea de cercetare, si ideea de deontologie, si ideea de societate civila. Cu putin efort si mai multa comunicare, astfel de efecte puteau fi evitate.