OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cristina CHEVERESAN
Apocalipse vesele si triste
Editura Cartea Romaneasca
Colectia „Noua critica
si istorie literara“,
Bucuresti, 2006, 288 p.

Editura Cartea Romaneasca da o binevenita sansa celei mai tinere promotii de critici si istorici literari inaugurind o colectie dedicata acestora: „Noua critica si istorie literara“. Din pacate, bunele intentii risca sa fie umbrite din start prin volumul tinerei Cristina Cheveresan. Ce-i drept, nici formula nu pare a fi cea mai fericita (cu toata rezonanta de „la nouvelle critique“ sau „New Criticism“): sugestia generationista poate fi perceputa drept discriminativa. Ca la fotbal, categoria tineret-sperante sau tineret-rezerve... in realitate, virsta criticului e un criteriu secundar si irelevant in privinta ierarhizarii. Conteaza doar daca esti bun sau nu. Cit despre critica – inainte de eventuala ei „noutate“ sau „vetustete“, importanta e maturitatea sau imaturitatea ei.

La prima vedere, cartea de vizita a Cristinei Cheveresan arata foarte bine: asistent universitar la Catedra de Limba si Literatura Engleza a Universitatii de Vest din Timisoara, cronicar literar la revista Orizont, doctor in filologie (2005) cu o teza publicata recent la Editura Institutului Cultural Roman (Wounds and Deceptions: Decadent and Modernist Sensitivities on the Edge), traducatoare (in colaborare) din Joshua Muravcik si Leonard Cohen, in fine – deschizatoare de pirtie in noua colectie a Cartii Romanesti, cu o recomandare generoasa a Adrianei Babeti („universitar de exceptie, critic literar plin de probitate si talent“, „vocatie academica“) pe coperta a patra. La a doua vedere insa, lucrurile arata cu totul altfel. Desigur, nefiind anglist nu pot sa ma pronunt despre calitatile autoarei in domeniul pe care il ilustreaza doctoral. Pot spune doar ca in decadentismul fin-de-siècle Cristina Cheveresan cauta, indirect, radacinile noii proze autohtone. Ceea ce m-a pus serios pe ginduri este volumul „romanesc“ Apocalipse vesele si triste. Ideea care da coerenta acestui ansamblu relativ eteroclit de texte nu e, altminteri, deloc rea: o explorare a fenomenului literaturii confesive de ultima ora, pornind de la doua colectii ale Editurii Polirom: „Ego. Proza“ (sectiunea „Prozatori ai sinelui“) si, respectiv, „Ego.Grafii“ (cu prologul justificativ Autocaligrafii). Iar „studiul introductiv“ (ilustrat cu cronici literare) este printre primele incercari de amploare dedicate controversatei „literaturi tinere“ si receptarii ei. Initiativa meritorie, necesara si incitanta. Problemele – grave – tin de modul in care sint „transpuse in practica“ obiectivele...

- Incapabila
sa-si domine subiectele
Nu inteleg cum poti sa studiezi un segment al „noii literaturi“ in sine, facind abstractie de ce s-a scris mai inainte, de context etc. in absenta acestor lucruri, observatiile (multe dintre ele corecte) despre proza tinerilor sau mai putin tinerilor autori in discutie (valorificarea marginalului, a deviantului, problemele identitare etc.) devin irelevante. Ma tem ca respectiva reductie fenomenologica indica predilectia Cristinei Cheveresan pentru simulare afectata si incropeala conformista.

Amplul „studiu“ introductiv, demn de un sotissier, este o mostra de parodie involuntara a stilului universitar. Autoarea nu face, de fapt, decit sa preia otova citate din comentatorii literari ai momentului, de la consacrati la novici – citate masive, cu referinte precise in subsol – menite, adeseori, sa o dispenseze de formularea unor opinii critice: „cutare afirma...“, „cum bine zice x“ etc. Nici vorba ca aceste colaje citationale sa urmareasca vreo idee, sau sa inregistreze coerent receptarea „noii proze“ (desi, evident, asta isi propun). Ele par menite sa salveze aparentele de seriozitate. Comoda, incapabila sa-si domine subiectele, Cristina Cheveresan simuleaza, subliniez: simuleaza alintat ca isi face constiincios temele pe marginea unui subiect „de actualitate“, care „se poarta“.
„Esantionul reprezentativ“ de carti cronicate se reduce exclusiv la volume aparute la Editura Polirom. Mai exact: in colectiile „Ego.proza“ (14) si „Ego.grafii“ (20). Faptul mi se pare strident. Sigur, daca ar fi fost vorba despre un „studiu de caz“ aplicat colectiilor in speta, totul ar fi fost perfect (in ordinea unei sociologii literare a fenomenului), dar Cristina Cheveresan nu face decit sa isi stringa, in doua sectiuni, cronicile despre o parte a cartilor aparute acolo.

- Arta
imbrobodirii
Ce au in comun romanele Ioanei Baetica si ale lui Ionut Chiva cu cele semnate de Filip Florian si T.O. Bobe? Dar cele ale lui Radu Pavel Gheo si, respectiv, Catalin Lazurca? Dar Cecilia Stefanescu si fostul tinar Liviu Bleoca? Despre ce fel de relevanta „panoramica“ vorbim cind din esantionul de cronici lipsesc autori precum Florin Lazarescu, Bogdan Suceava, Adrian Schiop, Veronica A. Cara, Claudia Golea s.a.? Lasa ca autorii comentati au virste, orientari, formule si tipuri de scriitura foarte diferite.

Iata insa cum motiveaza autoarea includerea pe lista – alaturi de diversele „autofictiuni“ – a romanului fantasy-S.F. semnat de Radu Pavel Gheo (rebotezat, aiurea, Feeria in loc de Fairia... sa fie oare de vina corectorul?): „desi dominat de un parcurs imaginar de exceptie (sic!), discursul Feeriei se incadreaza usor in «Ego.Proza» prin tematica autodefinirii“. Monumental! Pai, dupa un asemenea criteriu, jumatate din literatura lumii „se incadreaza“ in conceptul de Ego. Proza! Un concept editorial, Nota Bene, care a capatat si relevanta teoretica, pe linia mai noilor aliante dintre literatura/critica si advertising. O spune, de altfel, chiar autoarea: „Ego-grafiile sint o inventie lingvistica menita a starui in memorie, o eticheta perfect adecvata produsului literar promovat intr-o lume a relatiilor de consum“. Numai ca... tineti-va bine, caci si temele lui Nicolae Manolescu intra, macar putin, in aceasta categorie! Autoarea a introdus in volum – pe post de addenda – si propria prefata la volumul Teme franceze, recent aparut la Editura ICR. De ce? Pentru ca... „fara a se inscrie concret in cele doua colectii analizate in prezentul volum, scriitura din Teme pare a se situa, prin natura sa profund confesiva, in plina intersectie intre ego-grafie si ego-proza“. Generoasa distinctie conceptuala!

Cu „ego-grafia“ va fi existind, nu-i vorba, o legatura (volumul Cititul si scrisul chiar incorporeaza unele teme manolesciene) dar, pentru numele lui Dumnezeu, ce tangente are proza criticului cu cea a lui Ionut Chiva si Catalin Mihuleac? Si, pentru ca aparenta de staif academic sa nu lipseasca din retetar, autoarea a inclus in final si o bibliografie alcatuita din titluri de Nicolae Manolescu si Mircea Mihaies... Curat arta a imbrobodirii! Lucrurile nu stau mult mai bine nici in sectiunea dedicata „ego-grafiilor“, desi autoarea se simte aici mai in siguranta. Scriind consecvent despre cartile din aceasta categorie (memorialistica/eseistica biografica/literatura confesiva a unor autori precum Nicolae Manolescu, Gabriela Melinescu, Livius Ciocarlie, Gelu Ionescu, Matei Calinescu, Augustin Buzura, Alexandru Calinescu, Herta Muller, Emil Brumaru, Nicolae Breban, Norman Manea, corespondenta lui Leonid Dimov, confesiunile Ilenei Malancioiu in dialog cu Daniel Cristea-Enache si O lume disparuta), Cristina Cheveresan brodeaza parafraze cochete in care – la fel ca si in cazul celorlalte cronici – asocierile inspirate, situarile oportune si speculatiile fericite se pierd intr-o textura nevertebrata.
Daca inteleg bine, titlul – cu sugestii venite dinspre baladele lui George Toparceanu... – priveste, pe de o parte, „apocalipsele vesele“ ale tinerilor egoprozatori si pe cele „triste“ ale egografilor de toate virstele. Minunat, dar nu vad de ce textele autorilor comentati ar fi, toate, niste apocalipse de hirtie. inca o figura de stil placata pe vid...

- Critica
inofensiv-reverentioasa
Nu am intilnit nicaieri nici o atitudine ferma, nici o asumare raspicata a propriilor puncte de vedere, nici o justificare a propriilor preferinte sau nonpreferinte (semn al „echilibrului“ analitic, presupun). Faptul scoate (involuntar) textele de sub incidenta cronicii „de verdict“, fara a le plasa insa – asa cum ar fi fost de dorit – in zona microeseului critic bine scris si cu miez. Cristina Cheveresan practica un soi de parafraza eseistico-recenzistica, universal amabila. Pina aici, nimic rau – exista foarte multi precursori ilustri in acest sens... Critica autoarei este insa una caldicica, aflata in treaba, inofensiv-reverentioasa – atitudine profitabila si tocmai de aceea foarte raspindita azi – totul intr-un stil tortuos, incilcit, plin de fite caznite si de „rafinamente“ impiedicate... Am spus profitabila, dar reverentele confuze nu sint, de cele mai multe ori, reusite nici ca reclama facuta noii literaturi confesive si sprijinitorilor ei. Poate doar in masura in care izbutesc sa simuleze, acum si in ditamai cartea, aliajul de discurs universitar, pretentios, si de ludic „tineresc“, insirind cuvinte goale ce din coada au sa sune frumos. Nu are importanta ce spun, important e ca ele exista si transmit un semnal prietenos, asteptat... Altfel, dincolo de predilectia pentru titlurile ludice, uneori de gust indoielnic (Agonie si sextaz, (Ni)micutisme, (Instantan)EU, Tara pierduta sau niciodata ca odata) autoarea isi alcatuieste comentariile din citate si aglutinari de sintagme din textele comentate, comprima descriptiile in obscure formulari „sintetice“ cu aer „conceptual“, inghesuie caznit interpretari otioase si giumbuslucuri entuziast-infantile in pasaje carora numai amatorii de gramatici generative le-ar putea da, din aproape in aproape, de cap.

- Nu are simtul
limbii romane
Mai grav: tinara anglista nu are deloc simtul limbii romane, lipsa de spirit critic tradind o suparatoare lipsa de discernamint stilistic. Cu cit incearca sa scrie mai „frumos“, cu atit gafeaza mai neplacut... incercarile de a epata rasfatat prin metafore critice de efect se soldeaza la tot pasul cu barbarisme, inadvertente, pretiozitati ridicole, stingacii scolaresti, expresivitati involuntare si dezacorduri care tind sa-i compromita principala insusire: exuberanta digresiv-asociativa, avida de a „cartografia“ – deopotriva teoretic si calofil – noutatea.

Tema pentru acasa: completati cu exemple extrase din textele Cristinei Cheveresan lista urmatoare: „(egoprozatorii) apartin cu totii unui design la scara mare“, „urlind aproape arghezian este! in urma pipairii de sine si de celalalt“, „dupa parerea a insusi autorului“, „poemul adinc si solid sedimentat in structura sufleteasca a individului“, „pastilele ludice menite sa dea peste cap monotonia“, „in pliseurile condamnate ale evolutiei personale, in cautarea de raspunsuri la varii probleme ale eu-lui racconteur“, „impactul de sub centura“, „cartea se face ecoul vietii descrisa (sic!) de Iulia Popovici“, „o privire de ansamblu asupra schimbarii la fata a Romaniei transmilenare“, „stilul imbratisat cu note amuzante pe care il prefiguram“, „insertii subversive in privirea auctoriala la adresa inexistentelor armonii universale“, „aflam cu aceeasi precizie tot de la Tania Radu“, „contactul perpetuu cu publicul“, „dind nastere unor acte declarative de exceptie“, „suisurile si coborisurile esentiale ale privatului“, „insertia comentariului in subsolul realitatii“.