OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Scandalul, rumoarea şi discuţiile iscate în jurul situaţiei materiale a unor funcţionari de stat care au salarii, pensii, venituri şi averi considerabile ni se par bine-venite, chiar dacă ele au izbucnit taman în preajma începerii campaniei electorale. Nu doar chestiunile etice şi de principiu sînt cele puse în dezbatere publică – ce este bine, ce nu este corect. Dezbaterea despre salarii este colorată politic şi serveşte pentru a ataca adversarii politici. „Ai noştri“ sînt buni, harnici şi cinstiţi, şi doar „ai lor“ sînt hoţi, leneşi şi puşi doar pe căpătuială. Oare ar fi ceva nou în istoria Ţărilor Româneşti şi a românilor problema cinstei şi a corectitudinii, a hoţiei sau a corupţiei? Am scris, chiar în acest an, postfaţa la o carte numită Hoţia la români de Marius Ghilezan, unde încercam, ca bun… armean, să nuanţez şi să atenuez cumva pornirile veşnic acuzatoare şi încruntate ale autorului, semnalînd şi obiceiuri bune din trecut, exemplificînd cu o anume etică ce a dominat, totuşi, mentalul colectiv românesc. Ei bine, la nici trei zile după ce am dat textul la editura ce urma să publice cartea, mi s-a furat dintr-un magazin din centrul Bucureştilor servieta cu acte şi burduşită cu cărţi, dar fără bani, spre disperarea autorului furtului, iar explicaţia logică a organului de poliţie căruia i-am reclamat cazul a fost: „Dacă aveaţi şi bani în geantă, vi se returnau actele… Aşa, v-au mai şi înjurat…“.

 

Ce vrem să relevăm? Că actuala campanie de demascare a înalţilor funcţionari de stat care beneficiază de o sumedenie de înlesniri pentru a-şi rotunji veniturile ar fi bine-venită, dacă nu ar avea şi un substrat, evident politic. Acela de a incrimina actualul guvern şi pe unii lideri ai PNL şi UDMR ca fiind principalii beneficiari ai matrapazlîcurilor, multe oficiale şi cu acte în regulă, consolidîndu-şi teşchereaua şi umplîndu-şi cămările lor şi ale multelor rubedenii ce parazitează întregul aparat de stat. Avem mari rezerve că se va face dreptate după ce vor fi arătaţi cu degetul personaje precum Daniela Lulache sau Gergely Olosz, mahări pe la diverse agenţii guvernamentale; situaţia prezentată de presă în legătură cu salariile şi cu veniturile şefilor de la Agenţia Naţională de Reglementare a Energiei ar fi de tot hazul, dacă nu ar induce şi un sentiment de revoltă; unele salarii sînt înfiorător de mari, altele nejustificat de umflate, dar, una peste alta, veniturile totale ajung la sume ce-i lasă visători pe cei care merg cu mijloacele RATB şi se uită pe fereastră la sumedenia de 4x4 care-i sfidează din preajmă. Libertate şi capitalism am vrut, libertate şi capitalism avem.

 

Doar că mulţi s-au ales cu libertatea de a înjura sau de a pleca din ţară, iar „capitalismul de cumetrie“ face ravagii. Nu sîntem inocenţi, nimic nu este nou. De la fanarioţi şi pînă la comunişti s-a furat într-o veselie. Corupţia generalizată nu priveşte doar un partid, ea este transpartinică. Dovada elocventă este că, atunci cînd sînt vizate interesele clasei politice, se ajunge rapid la o solidarizare, interesele personale sau de grup trecînd pe primul plan. Preşedintele Traian Băsescu i-a făcut „nesimţiţi“ pe beneficiarii unor salarii nejustificat hiperconsistente. Explicaţia celor de la AVAS, că există astfel de salarii şi venituri ale angajaţilor lor, tocmai pentru a se evita corupţia din România, ni se pare de tot hazul, în timp ce premierul Tăriceanu s-a arătat surprins şi neputincios în faţa unor reglementări legale ce justifică acest jaf din banii publici. Faptul că şeful Cancelariei prim-ministrului a prezentat un raport despre această situaţie în faţa guvernului va rezolva mare lucru.

 

Păienjenişul de relaţii şi încrengăturile locale şi centrale ale gîndăcărimii de stat, în conivenţă cu cei plasaţi în sectorul privat, care au preferenţiale şi consistente contracte cu statul – la urma urmelor provenind din aceeaşi matcă pcr-utc-securistă de dinainte de 1989 –, sînt atît de puternic şi de bine articulate încît avem mari rezerve în limpezirea situaţiei. Cînd binele şi dreptatea vor învinge, cinstea şi onestitatea vor fi motorul vieţii noastre publice, modelul pruncilor noştri de azi şi de mîine. Vorba „cine poate oase roade“ funcţionează în continuare şi va roade şi din bani europeni. Daniela Lulache este o simplă rotiţă într-un vast mecanism al direcţionării banilor publici, în buzunare proprii, prin mijloace legale. „Hoţul neprins este negustor cinstit!“, spune o altă vorbă din strămoşi, oameni care chiar munceau pentru o bucată de pîine. Acum, lupta se dă pentru posturi guvernamentale, care aduc vile şi autoturisme, terenuri „intravilane“ – cuvînt nou intrat în urechile noastre, cu toate că scriitorul Alexandru Muşina ne sugera încă de acum 15 ani: „Cumpăraţi pămînt, nu staţi degeaba!“ –, case la ţară, la munte şi la mare; s-a construit într-o veselie în România, de ce să nu recunoaştem.